Inquam Photos / Bodgan Danescu

Floarea Alesu, fost director general la DGASPC Teleorman, condamnată la 3 ani și 7 luni de închisoare în dosarul „angajărilor fictive”, a fost eliberată condiționat din Penitenciarul de Femei Ploiești-Târgușorul Nou, potrivit ziare.com.

Floarea Alesu este cea care a angajat cele două secretare ale PSD, care nu veneau la serviciu. Decizia de eliberare condiționată a fost dată pe data de 14 decembrie, de Judecătoria Ploiești și nu a fost contestată de procurori.

Floarea Alesu a fost găsită vinovată de abuz în serviciu, în timp ce Liviu Dragnea a fost condamnat pentru instigare la abuz în serviciu. La acea vreme, Dragnea ocupa funcția de șef al CJ Teleorman și deținea și funcția de lider al PSD Teleorman. Fosta șefă DGASPC a executat două treimi din pedeapsă pentru a putea fi eliberată.

Până la data de 3 decembrie 2020, ea a câștigat 556 zile, la care se adaugă 30 de zile executate ca urmare a aplicării dispozițiilor din Legea 169/2017 a recursului compensatoriu, rezultând un total de 671 zile câștigate și executate. Una dintre condițiile liberării condiționate, fractia execută, era, așadar, îndeplinită. Instanța a analizat și celelalte criterii.

Potrivit Judecătoriei Ploiești, Alesu a participat la activități educative în penitenciar și a avut un comportament pozitiv, argumente care au facilitat eliberarea condiționată.

Fostul șef al PSD ar putea cere eliberarea condiționată după ce va executa două treimi din pedeapsă. În cazul său, este vorba despre 2 ani și 4 luni din condamnarea 3 ani și jumătate, adică în septembrie 2021, dacă nu se iau în calcul zilele câştigate prin muncă şi aplicarea recursului compensatoriu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here