Lukașivka – mărturiile localnicilor despre oameni împușcați de ruși și biserica distrusă

Sursa: www.eng.mil.ru

O localitate din Nord-Estul Ucrainei, situată în apropiere de frontiera cu Rusia şi Belarus, a fost, după declanşarea războiului, scena unor evenimente inimaginabile. În Lukaşivka, aflat la 15 kilometri de oraşul Cernihiv, au murit 12 oameni, a ars biserica satului, un taximetrist a fost ucis în timpul unei curse, iar o tânără a născut într-un beci în care se mai aflau încă 31 de persoane, scrie trimisul special al Agerpres, Cristian Lupașcu (fotografii, în link).

Lukaşivka s-a aflat sub ocupaţia soldaţilor ruşi mai bine de o lună, timp în care localnicii au fost obligaţi să se ascundă în beciuri, în timp ce casele, maşinile sau bunurile lor erau distruse în mod constant.

„Locuiam în acest sat, dar, când a fost sub ocupaţie rusească, am plecat. La noi în casă au intrat, pe 9 martie, 16 oameni, din care unul era lunetist şi stătea tot timpul în pod. În sat au murit cei care au fost torturaţi, care au murit din cauza şocului, care s-au spânzurat. În total au fost 12 persoane. La noi în casă cât au stat au făcut dezastru. În momentul în care s-au retras au turnat în fântână detergent pentru vase, ca să nu ne putem folosi de apă. Puteam spăla rufele, dar de băut nu. Locuiau practic în toate casele din sat. Pe proprietari îi închideau în beciuri. Lumea a trăit în beci, nu i se permitea să iasă de acolo”, a declarat Svetlana, o localnică care este implicată acum în acţiuni de voluntariat.

 

Biserica „Sfântul Arhanghel Mihail” din Lukaşivka, construită în secolul XX, a fost distrusă pe perioada ocupaţiei forţelor ruse. Localnicii spun că militarii ruşi şi-au instalat comandamentul în biserică, iar lăcaşul de cult ar fi fost spaţiul în care s-au dus lupte între armatele ruse şi ucrainene.

Nimic nu mai este întreg în această biserică, ce a fost şi incendiată. Doar una dintre cele două turle a rămas intactă, stând mărturie a faptului că acea construcţie este o biserică ortodoxă. Altarul a ars complet, iar pe pereţi a rămas doar o bucată din pictura veche a lăcaşului de cult.

Printre obiectele arse din interior se regăsesc foarte multe cutii de conserve din care au mâncat militarii ruşi, dar şi multe sticle de băutură.

La câteva sute de metri de Biserica „Sfântul Arhanghel Mihail” din Lukaşivka, pe marginea străzii, în faţa staţiei de autobuz, poate fi văzută o maşină arsă. Localnicii povestesc că un taximetrist din Cernihiv a fost chemat în sat pentru a prelua o familie, care încerca să fugă din calea războiului. Când a ajuns în sat, taximetristul a fost împuşcat de soldaţii ruşi, iar maşina incendiată. Corpul bărbatului ar fi fost recuperat din maşină abia după retragerea trupelor ruseşti din localitatea respectivă.

Tot în Lukaşivka, o tânără a născut o fetiţă într-un beci în care se adăpostea alături de alte 31 de persoane, iar la naştere a fost asistată şi de doi militari ruşi, dintre care unul avea competenţe medicale. Ana Mordiukova are 19 ani, iar pe 23 martie se ascundea în beci de trupele ruse care invadaseră satul şi care duceau acolo lupte deschise cu armata ucraineană.

La momentul naşterii, lângă ea se aflau şi câteva rude apropiate. Pentru că nu aveau medicamente, acestea au apelat şi la militarii ruşi, aflaţi de câteva săptămâni în sat. Copilul este sănătos şi a primit numele Victoria.

În sat au fost distruse şi şcoala, şi dispensarul, şi micile magazine alimentare. Maşinile distruse au rămas abandonate pe marginea drumurilor înguste sau în curţile oamenilor.

Răbdarea, o tactică vitală pentru speranțele Ucrainei de a întoarce valul împotriva Rusiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here