<< China vrea să schimbe, sau să rupă, o ordine mondială stabilită de alții și ar putea totuși să reușească >>, notează The Economist.
<< În cea mai mare parte a istoriei omenirii, marile puteri și liderii puternici au fost liberi să-i supună ororilor pe cei slabi, prin impunitate. Totuși, timp de aproape opt decenii, toate statele necinstite, cu excepția câtorva, au aspirat la sau au susținut, din vorbe, o ordine mondială diferită.
Această ordine a fost fondată din repulsie față de sălbăticia industrializată, justificată rasial, a celui de-al Doilea Război Mondial. Ghidați de ambiția lui „Niciodată din nou”, câștigătorii, în frunte cu America, au elaborat convenții care definesc crime impardonabile împotriva umanității și au căutat să impună costuri celor care le comit. Reamintind dezastrele economice și nenorocirile umane care au deschis calea către Războiul Mondial, autorii acestei ordini au construit ONU și alte instituții internaționale pentru a promova cooperarea și dezvoltarea.
Unele dispute au rămas nerezolvate, după 1945. Timp de decenii, tensiunile între suveranitatea națională și protecția indivizilor au rămas ascunse în documentele fondatoare ale acestei noi ordini, de la Carta ONU la Declarația Universală a Drepturilor Omului. Ani buni, accesul a fost de asemenea inegal. Prea mulți oameni deveneau slabi, neputincioși, sub regimuri totalitare sau în imperiile coloniale.
Chiar și așa, acest sistem a reprezentat un progres comparativ cu tot ceea ce existase înainte. Deși împiedicate de politică, ONU și alte organisme internaționale urmează reguli stabilite, atunci când monitorizează încetarea focului și înregistrează refugiații, când îi hrănesc pe cei înfometați sau când luptă împotriva pandemiilor. În mare parte, ca răspuns la presiunile din partea democrațiilor liberale, mai mult ajutor din partea organismelor multilaterale – fie prin împrumuturi la Banca Mondială, fie prin misiunile ONU de menținere a păcii – vine acum la pachet cu condiții. Guvernele beneficiare sunt nevoite să adopte standarde de mediu mai înalte sau să protejeze drepturile minorităților vulnerabile.
După 1945, această ordine a fost testată. Cele mai alarmante provocări au implicat adesea mari puteri care sfidau dreptul internațional. Rusia a oferit, în februarie, un exemplu nerușinat, când și-a folosit dreptul de veto, în calitatea sa de unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, pentru a bloca o condamnare a invaziei sale din Ucraina.
Acest material special va examina provocarea ridicată de China la adresa ordinii de după război. Este mai subtilă decât sfidarea fățișă a Rusiei, dar mai perturbatoare. Sub conducerea lui Xi Jinping, a cărui conducere supremă va fi prelungită luna aceasta pentru un al treilea mandat de către cel de-al 20-lea Congres al Partidului, China lucrează pentru a reconfigura, din interior, ordinea mondială. Atunci când eforturile sale întâlnesc rezistență, ea forțează pentru reguli mai vagi a căror aplicare să devină o chestiune de negociere politică. De prea multe ori, încearcă să reînvie moduri vechi, discreditate, de a conduce lumea, care pun statele pe primul loc, în detrimentul libertăților individuale.
Unele argumente proferate de China sună rezonabil. China a lui Xi se opune unei „mentalități de război rece” și celor care împart lumea în blocuri ideologice. Spune că țările în curs de dezvoltare au dreptul de a se concentra pe hrănirea, adăpostirea și oferirea de locuri de muncă oamenilor, în loc de a se preocupa inutil de alegeri în sistem multipartit. Oficialii săi aseamănă puterile occidentale cu misionarii care-și impun propriile valori, o trăsătură despre care spun că e deosebit de străină de Asia, un continent care respectă diversitatea.
În mod isteț, Xi își prezintă țara drept o apărătoare a status quo-ului. El promite sprijin pentru „multilateralismul adevărat”, ghidat de Carta ONU. În 2017, i-a asigurat pe magnații de la Davos că este un campion al comerțului liber. Dar observatorii nu ar trebui să stea liniștiți. Liderii chinezi doresc să păstreze elementele ordinii actuale care le-au ajutat țara să se ridice, cum ar fi regulile comerțului mondial care i-au încurajat pe campionii lor de export și intrările de capital și tehnologie străină. Principiile care nu se potrivesc Chinei sunt subminate. Apelurile lui Xi pentru o „Inițiativă de securitate globală” sau „O comunitate de viitor comun pentru omenire” sunt nemulțumiri codificate. Unele reprezintă un atac asupra alianțelor, mai presus de toate pactele de apărare ale Americii din Europa și Asia. Un „viitor comun” este un alt mod de a spune „dezvoltare în primul rând”, adică respingerea oricărei ordini ghidate de valori comune, universale.
Când China spune că se opune amestecului în afacerile interne ale țărilor, aceasta nu este retorică. În 2017, s-a alăturat Rusiei pentru a-și exercita dreptul de veto cu scopul de a proteja Siria de sancțiuni pentru utilizarea armelor chimice împotriva propriului popor. China nu câștigă direct atunci când copiii sirieni sunt gazați cu clor. Dar are un interes să blocheze sancțiunile pentru orice atrocități, în cazul în care instrumente similare sunt folosite împotriva acesteia. China caută, de asemenea, să redefinească termenii astfel încât să nu mai însemne mare lucru. În acest fel, oficialii chinezi susțin că țara lor este o formă superioară de democrație, respectă drepturile omului și operează o economie de piață.
Sub conducerea lui Vladimir Putin, Rusia este adesea susținută în voturile de la ONU de doar câțiva clienți violenți, precum Belarus sau Venezuela. În schimb, China urăște să fie izolată, trimițând diplomați să facă lobby și să învârtă armele pentru a obține sprijin. Zeci de țări se alătură acum rezoluțiilor care laudă dominația chineză în Xinjiang, o regiune de vest în care, în numele luptei cu extremismul islamic, China a demolat moschei, a închis poeți și editori de manuale și a trimis un milion de uiguri în lagăre de reeducare. Succesul diplomatic poate face ca China să pară mai puțin distrugătoare decât Rusia, dar este mai dezbinătoare.
Apărătorii ambiției chineze susțin că liderii comuniști au dreptul de a remodela regulile globale scrise cu decenii în urmă, când nu se aflau acolo. Acesta este un argument denaturat. Desigur, este firesc ca o țară mare să dorească să-și vadă opiniile reflectate în guvernanța globală. Ideea este că oricine vede valoare în ordinea mondială de astăzi are dreptul să se teamă de ceea ce are în vedere China.
Alți analiști se întreabă cât de perturbatoare va fi China. Ei vorbesc despre o economie care încetinește, ceea ce face mai greu pentru China să recruteze susținători și observă că aceasta nu a precizat niciodată o ordine alternativă completă. Este mulțumită. China nu trebuie să înlocuiască fiecare regulă actuală pentru a schimba lumea.
China numește însăși noțiunea de valori universale drept o impunere occidentală. În 2021, ministrul de externe, Wang Yi, a criticat administrația Biden pentru că spusese că ordinea internațională bazată pe reguli este atacată. Aceasta a fost „politica de putere”, a replicat Wang: o încercare de a „înlocui legile și normele internaționale acceptate în mod obișnuit cu regulile interne ale câtorva țări”.
Xi nu acceptă nici faptul că al Doilea Război Mondial a creat un mandat pentru a elabora o ordine liberală. Summit China/UE din aprilie a fost lămuritor. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a explicat de ce trecutul întunecat al Europei, în special Holocaustul, i-a obligat pe liderii săi să semnaleze abuzurile asupra drepturilor, din China până în Ucraina. Potrivit unei înregistrări transmise guvernelor UE, Xi a replicat că, în primul rând, chinezii au amintiri și mai puternice despre suferința cauzată de puterile coloniale. El a menționat tratatele care forțează China să deschidă piețe și să cedeze teritorii în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, precum și reglementările rasiste care interziceau chinezilor și câinilor accesul în parcurile din teritoriile conduse de Europa. Xi a amintit de masacrul civililor de la Nanjing de către invadatorii japonezi, din 1937. O astfel de agresiune i-a lăsat pe chinezi cu sentimente puternice legate de drepturile omului, a spus el, și despre străinii care folosesc standarde duble pentru a critica alte țări.
Multe țări în curs de dezvoltare nu văd nimic magic în ceea ce privește anul 1945 și au o nostalgie limitată la o perioadă în care Occidentul domina reglementarea. China este pregătită să le ofere alternative. În urmă cu șapte decenii, la reuniunile de înființare ale ONU, delegații blocului sovietic au căutat o ordine deferentă cu statele și care să promoveze mai degrabă drepturile colective decât cele individuale, opunându-se tuturor, de la libertatea de exprimare până la conceptul de căutare a azilului politic. La sfârșitul anilor 1940, țările comuniste erau depășite la vot. China încearcă acum să redeschidă acele vechi dispute privind echilibrarea suveranității cu libertățile individuale. De data aceasta, ordinea liberală se află în defensivă.>>
