Iulian Gherguţ, românul răpit în Burkina Faso în urmă cu aproape opt ani, a fost eliberat

Ministerul Afacerilor Externe a precizat, miercuri, referitor la demersurile permanente efectuate de către Celula de criză interinstituţională, constituită din MAE şi instituţiile competente, în rezolvarea situaţiei cetăţeanului român Iulian Gherguţ, răpit în Burkina Faso, că acesta a fost eliberat şi se află, la acest moment, în siguranţă, pe teritoriul României, anunță News.ro.

Astfel, Ministerul Afacerilor Externe precizează, în comunicatul de presă, că rezultatul acţiunii finalizate astăzi prin aducerea în ţară a cetăţeanului român Iulian Gherguţ este rezultatul muncii depuse de către toate instituţiile din cadrul Celulei de criză interinstituţională, care au efectuat demersuri permanente pentru eliberarea cetăţeanului român, pe toate palierele şi canalele politico- diplomatice.

„Ministerul Afacerilor Externe foloseşte acest prilej pentru a adresa mulţumiri, în numele autorităţilor române, tuturor partenerilor externi, în mod special autorităţilor marocane, pentru sprijinul important acordat în vederea soluţionării acestui caz extrem de complicat”, mai indică sursa citată.

În 2019, românul Iulian Gherguţ, care lucra ca agent de securitate la o mină de mangan din Tambao, în nordul statului african Burkina Faso, şi care a fost răpit în 2015, era ostatic al grupării islamiste Al-Mourabitoun, alături de alţi cetăţeni străini, scria AFP în urmă cu patru ani, publicând informaţia în contextul unor noi răpiri care avuseseră loc în acea perioadă.

Românul, originar din satul Traian, comuna Sâmbăoani, judeţul Neamţ, a fost luat ostatic la 4 aprilie 2015, într-o ambuscadă asupra maşinii de teren cu care patrula. El era angajatul omului de afaceri Frank Timiş.

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat eliberarea românului Iulian Gherghuş care a fost răpit în anul 2019 în Burkina Faso. Şeful statului a felicitat instituţiile române pentru eforturile constante în acest demers şi a mulţumit partenerilor externi care au sprijinit autorităţile din România în această acţiune, transmite News.ro.

„Salut eliberarea cetăţeanului român răpit în Burkina Faso! Felicitări tuturor instituţiilor române implicate pentru eforturile permanente şi mulţumiri partenerilor externi care ne-au sprijinit în acest demers dificil”, a scris Klaus Iohannis, miercuri, pe Twitter.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat, miercuri, referitor la demersurile permanente efectuate de către Celula de criză interinstituţională, constituită din MAE şi instituţiile competente, în rezolvarea situaţiei cetăţeanului român Iulian Gherguţ, răpit în Burkina Faso, că acesta a fost eliberat şi se află, la acest moment, în siguranţă, pe teritoriul României.

În 2019, românul Iulian Gherguţ, care lucra ca agent de securitate la o mină de mangan din Tambao, în nordul statului african Burkina Faso, şi care a fost răpit în 2015, era ostatic al grupării islamiste Al-Mourabitoun, alături de alţi cetăţeni străini, scria AFP în urmă cu patru ani, publicând informaţia în contextul unor noi răpiri care avuseseră loc în acea perioadă.

 

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here