MAE, reacţie în urma plicurilor suspecte transmise Ambasadei Ucrainei

Ca reacţie în urma plicurilor suspecte transmise Ambasadei Ucrainei din Capitală, Ministerul Afacerilor Externe a afirmat, marţi, că este absolut inacceptabilă şi intolerabilă orice formă de ameninţare teroristă şi condamnă cu toată fermitatea orice acţiune de intimidare a unei misiuni diplomatice, informează News.ro.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE)  precizează că a fost informat cu privire la recepţionarea, în cursul dimineţii de joi, de către Ambasada Ucrainei la Bucureşti, a unei corespondenţe suspecte.
”Instituţiile româneşti abilitate au intervenit cu maximă promptitudine pentru securizarea perimetrului şi ridicarea corespondenţei menţionate.  Ambasada Ucrainei a transmis mulţumiri pentru reacţia rapidă şi eficientă a autorităţilor competente”, precizează ministerul.
”MAE consideră absolut inacceptabilă şi intolerabilă orice formă de ameninţare teroristă şi condamnă cu toată fermitatea orice acţiune de intimidare a unei misiuni diplomatice”, mai arată ministerul.

Două plicuri considerate suspecte au fost primite la Ambasada Ucrainei de la Bucureşti, autorităţile demarând verificările. Echipele SRI au decis ridicarea acestora în vederea expertizării.

”Echipele SRI s-au deplasat la Ambasada Ucrainei astăzi, în urma unui apel 112, prin care s-a precizat că au fost primite mai multe plicuri suspecte. Pirotehnistii au demarat procedura standard, pentru investigarea acestora”, a transmis SRI.
”Interventia echipelor SRI s-a finalizat. Plicurile au fost ridicate în vederea expertizării. În acest caz se colaborează cu toate instituţiile abilitate”, a mai transmis SRI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here