MAE: România condamnă alegerile ruse în teritorii ale Ucrainei şi deschiderea secţiilor de votare în regiunea transnistreană a R. Moldova

Ministerul Afacerilor Externe condamnă desfăşurarea alegerilor ruse pe teritorii ale Ucrainei ocupate temporar şi anexate ilegal. Totodată, MAE condamnă deschiderea secţiilor de votare pentru alegerile ruse în regiunea transnistreană a Republicii Moldova şi în regiunile Abhazia şi Osetia de Sud ale Georgiei. Ministerul român de Externe precizează că alegerile în aceste zone sunt ilegitime, ilegale, încalcă dreptul internaţional, iar rezultatul lor este lovit de nulitate, relatează News.ro.

„România condamnă desfăşurarea alegerilor de către Rusia în teritoriile ale Ucrainei ocupate temporar şi anexate ilegal. Acestea încalcă dreptul internaţional, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. Acest alegeri sunt ilegale şi ilegitime, rezultatul lor este lovit de nulitate”, arată o postare pe reţeaua X a Ministerului Afacerilor Externe român.

De asemenea, „România condamnă cu fermitate deschiderea secţiilor de votare pentru alegerile ruse în regiunea transnistreană a Republicii Moldova şi în regiunile Georgiei, Abhazia şi Osetia de Sud, fără acordul autorităţilor din Moldova şi, respectiv, Georgiei.„Acestea sunt ilegale şi încalcă dreptul internaţional.”, conform unei alte postări pe contul MAE de pe reţeaua X, fostă Twitter.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here