Marcel Vela: Voi propune premierului schimbarea unor șefi ai Jandarmeriei

Marcel Vela la sedinţa Consiliului Naţional al Partidului Naţional Liberal (PNL), in Bucuresti, sambata, 4 august 2018. Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, joi seara, la Digi 24, că va propune premierului schimbarea anumitor șefi din Jandarmerie, după ce a citit raportul desecretizat al protestului Diasporei, din 10 august 2018.

  • A fost o pregătire minuțioasă a intervenției, astfel încât să se creeze o stare de conflict. Democrația a avut de suferit în România.
  • După o asemenea intervenție se pune problema dacă oamenii pot fi liberi să își exprime părerile fără să fie gazați, bătuți. (…)
  • Jandarmii care au aruncat gaze lacrimonegene nu aveau măști la ei, situația fiind și pentru ei neplăcută, disperată. Când ești într-o situație de adrenalină maximă, gândești emoțional.
  • În ziua de 10 și 11 august, anumiți conducători din Jandarmerie au fost în relații directe cu politicieni, sfătuindu-se, corectându-se, inițiindu-se unele decizii, decizii care au dus la o complicitate politico-administrativă.
  • Au tras de timp până în ultima secundă a meciului. Dacă ar fi desecretizat imediat poate aș fi crezut că nu au nimic de ascuns. Ușurarea mea e că oamenii au ceva pe suflet și măsurile vor fi pe dimensiunea faptelor lor.
  • Este evident ca nu mai am încredere (în anumiți șefi ai Jandarmeriei – n.red.). Voi propune premierului schimbarea unor șefi ai Jandarmeriei”, a mai spus Marcel Vela.

Ministrul de Interne Marcel Vela a cerut în urmă cu câteva săptămâni, conducerii Jandarmeriei Române, ca unităţile care au clasificat convorbirile prin sistemul radio de la protestul 10 august 2018 să le declasifice, iar volumul de comunicaţii din acea noapte a fost transmis procurorilor, potrivit Mediafax. Raportul 10 august al MAI este deja desecretizat și se află la dosarul de la DIICOT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here