La cinci ani după ce a părăsit Uniunea Europeană, este posibil ca Marea Britanie să-și fi găsit, în sfârșit, un nou rol pe scena globală – un rol care seamănă în mod curios cu cel pe care îl avea înainte, scrie The New York Times.
În cele câteva săptămâni frenetice de când președintele Trump a răsturnat alianța transatlantică prin flirtul său cu Rusia și ruptura cu Ucraina, prim-ministrul Marii Britanii, Keir Starmer, a încercat să acționeze ca o punte între Europa și Statele Unite.
Starmer și principalii săi consilieri l-au sfătuit pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în cadrul unor convorbiri telefonice și întâlniri față în față, despre care ar fi cea mai bună clare împăcare cu Trump după întâlnirea lor dură de la Casa Albă. Prim-ministrul a exercitat presiuni energice asupra președintelui american pentru garanții de securitate care să-l descurajeze pe dictatorul rus Vladimir Putin de la viitoare agresiuni.
În diplomația sa de înaltă ținută, Starmer reînvie un rol pe care Marea Britanie îl juca în mod obișnuit înainte de Brexit. El poate fi comparat cu Tony Blair, un fost premier laburist, care a încercat să medieze între președintele George W. Bush și liderii europeni în perioada premergătoare războiului din Irak din 2003.
Construirea de punți de către Blair nu s-a terminat bine, desigur: Franța și Germania au refuzat să se alăture „coaliției celor dispuși” a lui Bush împotriva Irakului, iar alinierea consecventă a Marii Britanii cu Statele Unite a deteriorat relațiile acesteia cu vecinii săi europeni.
Acum, în timp ce Starmer pune la punct o nouă „coaliție a celor dispuși” pentru a proteja Ucraina, se confruntă cu o echilibristică la fel de dificilă. El rămâne aproape de Statele Unite, încercând totodată să creeze o forță de descurajare militară europeană suficient de ofertantă pentru a-l convinge pe Trump să ofere acoperire aeriană americană și sprijin de informații pentru trupele de menținere a păcii.
Sâmbătă, Starmer convoacă o reuniune virtuală la nivel înalt a 25 de lideri din Europa, NATO, Canada, Ucraina, Australia și Noua Zeelandă, pentru a strânge sprijin pentru coaliția sa, pe care Marea Britanie o sponsorizează împreună cu Franța. Se așteaptă ca acesta să anunțe alte țări care vor furniza trupe sau sprijin logistic coaliției, care este concepută pentru a fi un scut împotriva Rusiei după un acord de pace cu Ucraina.
După ce va discuta cu liderii prin videoconferință, Starmer își va continua probabil campania de lobby pe lângă Trump pentru garanții de securitate – un efort pe care îl împărtășește cu președintele Franței, Emmanuel Macron.
Nimeni nu știe dacă Starmer și Macron vor reuși, având în vedere că Trump a oscilat între denunțuri dure la adresa Ucrainei și amenințări cu impunerea de sancțiuni împotriva unei Rusii recalcitrante. Putin a reacționat prudent la o ofertă de armistițiu de 30 de zile făcută de Ucraina și Statele Unite în această săptămână, respingând în același timp orice discuție despre o forță europeană de menținere a păcii.
„Desigur, există un risc”, a declarat Peter Ricketts, un diplomat britanic care a fost consilier pentru securitate națională al premierului David Cameron. „Dar cred că Starmer vede riscul și mai mare al unei catastrofe evitabile”.
Blair, a spus el, a eșuat ca punte de legătură deoarece disensiunile dintre națiunile europene privind Irakul erau insurmontabile. Provocarea lui Starmer este adresată unui președinte american imprevizibil, care pare hotărât să reseteze relațiile cu Rusia și care este fățiș ostil Uniunii Europene.
„Starmer va face tot posibilul să nu fie nevoit să aleagă între Europa și SUA”, a spus Ricketts. El a adăugat că relațiile cu Trump „îl fac vulnerabil la schimbări bruște, dar până acum a reușit să rămână pe sârmă”.
Starmer, a spus el, a fost ajutat de experimentatul și respectatul său consilier pe probleme de securitate națională, Jonathan Powell, care a călătorit la Kiev pentru a ajuta la punerea bazelor apropierii lui Zelenski de Casa Albă, și la Washington în această săptămână pentru a se consulta cu consilierul pe probleme de securitate națională al lui Trump, Michael Waltz.
Fost șef de cabinet al lui Blair, Powell a fost negociatorul-șef al Marii Britanii pentru Acordul din Vinerea Mare, care a pus capăt deceniilor de violență sectară din Irlanda de Nord. El a fost, de asemenea, prezent la eforturile nereușite ale lui Blair de-a implica Franța și Germania în campania militară împotriva Irakului.
Chiar înainte de izbucnirea celei mai recente crize ucrainene, guvernul lui Starmer căuta să stabilească legături mai strânse cu continentul, nu doar în materie de apărare și securitate, ci și în materie de comerț și politică economică.
Dar, datorită Brexitului, Trump pare să plaseze Marea Britanie într-o categorie diferită de Uniunea Europeană, ceea ce ar putea contribui la transformarea lui Starmer într-un intermediar mai eficient. Președintele a sugerat, de exemplu, că s-ar putea să nu vizeze Marea Britanie cu tarife radicale, deși nu a scutit-o de un tarif global pe oțel și aluminiu.
„A avea un picior înăuntru și un picior afară este un lucru bun pentru Marea Britanie în contextul actual”, a declarat Mujtaba Rahman, analist la firma de consultanță în risc politic Eurasia Group, „dar numai dacă rămânem în starea actuală de conflict fals”.
„Dacă devine o adevărată ruptură transatlantică”, a continuat Rahman, „atunci este mai bine să avem puterea de protecție pe care o oferă UE, cel puțin în anumite domenii. Și, într-un astfel de context, Regatul Unit ar dirija lucrurile mai bine dacă ar avea două picioare înăuntru.”
La început, reangajarea lui Starmer în blocul comunitar a fost în mod clar un pas pe jumătate. După ce a venit la putere în iulie anul trecut, el a început să cârpească relațiile post-Brexit în diferite capitale europene, dar a exclus două măsuri vizibile care ar putea stimula în mod semnificativ comerțul: revenirea la uriașa piață unică a blocului și la uniunea sa vamală.
Abordarea sa prudentă, spun analiștii, își are rădăcinile în teama de a înfuria alegătorii care susțin Brexit-ul și de a-i oferi muniție lui Nigel Farage, campionul Brexit-ului și liderul partidului anti-imigrație Reform UK, care a crescut în sondajele de opinie.
Dar undele de șoc provocate de recentele declarații ale lui Trump despre Ucraina și Rusia au înlăturat unele dintre obstacolele în calea unei resetări mai ample. Acestea i-au oferit lui Starmer scut politic, chiar și cei de dreapta din Marea Britanie recunoscând necesitatea unei mai bune coordonări în ceea ce privește apărarea Europei.
„Schimbă întregul context și pune totul în perspectivă”, a declarat Ricketts, care a fost ambasador în Franța.
Ivan Rogers, fost ambasador al Marii Britanii la Uniunea Europeană, a declarat că munca diplomatică grea a lui Starmer i-a impresionat pe alți lideri europeni, care s-au obișnuit cu o Mare Britanie fie absentă, fie vag antagonică.
„Toate acestea le-au reamintit oamenilor că britanicii s-au reangajat și că ar putea fi mai serioși”, a spus Rogers. „Acum vă confruntați cu o criză existențială atât de mare în UE încât starea de spirit s-a schimbat puțin”.
Acest lucru ar putea deschide calea către un reangajament britanic mai profund, mai ales dacă europenii decid să sporească cooperarea privind cheltuielile militare prin crearea unei noi inițiative în afara structurilor existente ale Uniunii Europene. O astfel de inițiativă ar putea implica țări, inclusiv Marea Britanie, care să fie de acord cu standarde comune în chestiuni precum subvențiile militare și achizițiile de arme.
Aceasta ar crea, în esență, „o piață unică a apărării, care nu a mai existat până acum”, a declarat Rogers.
Cu toate avantajele potențiale, Rogers, care a lucrat în Downing Street în timpul războiului din Irak, a declarat că este îngrijorat de faptul că rolul Marii Britanii ca punte transatlantică ar fi împiedicat de eforturile sale de a-și folosi statutul post-Brexit pentru a evita tarifele impuse de Trump.
„Îngrijorarea mea este că ar putea părea altora că Marea Britanie vrea să fie în ambele tabere”, a spus Rogers. „Vrem să fim o punte, să avem alianța transatlantică, să fim în centrul ei, iar în același timp susținem că suntem foarte diferiți de UE, iar SUA ne pot scuti de acțiunea lor tarifară”.
„Este puțin dificil”, a spus el, „să prezinți concomitent aceste două argumente”.
