„Kremlinul pândește acum să vadă dacă talibanii se vor descurca mai bine decât celelalte puteri care au crezut că pot remodela țara”, scrie într-o analiză Mark Galeotti, specialist în politic est-europene.
🔹 Acum o lună – și, așa cum am văzut, o lună cuprinde un întreg ciclu între triumfalism și disperare – am scris că Moscova urmărea evenimentele în Afganistan cu un „amestec de satisfacție, exasperare și frământare”. Prăbușirea bruscă a regimului de la Kabul a acutizat toate cele trei emoții.
Nu este vorba că (Rusia – n.r.) ar fi nemulțumită de eticheta de „națiune indispensabilă” (pusă Statelor Unite – n.r.), de „ultima superputere” și, așa cum o văd rușii, viitorul hegemon global redus la un zbor umilitor, cu elicopterele înhățând diplomații într-un ecou inevitabil al căderii Saigonului.
Pentru unii, a fost pur și simplu un dezastru geopolitic. Ziarul guvernamental Rossiiskaya Gazeta a formulat-o drept „un rezultat rușinos pentru ideologii americani ai luptei împotriva terorismului și a construirii de națiuni”.
Alții au căutat s-o încadreze în termeni mai largi. De exemplu, falnicul senator Alexei Pușkov a numit-o „o răzbunare a istoriei, religiei și ideologiei asupra modernității și globalismului” și „declinul unei întregi școli de gândire, a unui întreg sistem de mituri și idei” despre „sfârșitul istoriei” și triumful modelului occidental.
Cu toate acestea, este izbitor cât de atenți au fost mass-media rusă și purtătorii de cuvânt ai guvernului în a evita, în mare măsură, expresii nejustificate de schadenfreude (jubilație – n.r.). La urma urmei, perspectiva unui Afganistan dominat de talibani – considerați organizație teroristă în Rusia – sau revenit la război civil are implicații serioase pentru Moscova. Așa cum a spus un comentator pe un cont Telegram al veteranilor războiului sovietic afgan: „Europa și America sunt departe de Afganistan, dar noi ne aflăm chiar în pragul lui”.
Principalele exporturi oficiale ale țării poate că sunt covoarele și fructele, dar în practică sunt de mult timp jihadul, opiul și refugiații. Perspectiva acestor fluxuri care se varsă în Asia Centrală este atât plauzibilă, cât și alarmantă pentru Kremlin.
La urma urmei, nu numai că din Asia Centrală pot ajunge cu ușurință în Rusia, dincolo de granițele fizice și de-a lungul canalelor culturale tăiate de mii de migranți și muncitori temporari. De asemenea, Moscova este garantul securității pentru regiune. Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan sunt membri ai Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, organismul regional de securitate condus de Rusia, și la fel de importantă este revendicarea implicită a Kremlinului de-a domina regional.
Moscova se pregătește demult de această eventualitate. Cea de-a 201-a bază militară din Tadjikistan a trecut printr-o etapă de reconsolidare, cu garnizoanele sale puternice de 7.000 în Dușanbe și Bokhtar, echipate cu drone Orlan-10 și vehicule de luptă pentru infanterie modernizate.
Luna trecută, trupele rusești, tadjice și uzbece au desfășurat exerciții militare. Cu toate acestea, amenințarea radicalizării nu poate fi împiedicată de tancuri, iar Turkmenistanul se teme că are o vulnerabilitate specială.
Bățul și morcovul. Moscova și-a dezvoltat în mod activ propriile conexiuni diplomatice nu numai cu principala conducere talibană, ci și cu lorzii locali ai războiului, atât din interiorul, cât și din afara mișcării.
Activitățile despre care unele surse americane discutau anul trecut au fost eforturile rusești de-a oferi recompense pentru uciderea de soldați americani, fiind mai probabil eforturi de modă veche de-a cumpăra alianțe prin plăți în numerar, o practică la fel de cunoscută KGB-ului sovietic în anii 1980 ca și ofițerilor britanici în Afganistanul din secolul al XIX-lea.
Delegația talibanilor, care a venit la Moscova în iulie, a asigurat Kremlinul că ascensiunea lor nu constituie o amenințare și, într-adevăr, nu există planuri actuale de evacuare a ambasadei rusești de la Kabul, care pare acum că, de fapt, este păzită de luptătorii talibani. Zamir Kabulov, foarte apreciatul șef al celui de-al doilea departament asiatic al Ministerului de Externe, și-a exprimat încrederea că va avea o relație pozitivă: „Nu numai că sper, sunt sigur de acest lucru”.
Desigur, cuvintele nu fac două parale și talibanii au avut în mod clar un stimulent ca să nu alarmeze Kremlinul.
Adevăratul test va fi ceea ce se va întâmpla de-acum încolo, întrucât talibanii sunt mai puțin monolitici decât par. Lupta împotriva guvernului susținut de Occident a oferit o forță unificatoare, dar acum, după ce războiul a fost câștigat, diviziunile cu privire la politica viitoare – și mai ales în privința unui regim Sharia -, precum și tot felul de frecușuri personale, facționale și regionale, este posibil să apară dispute.
În mod istoric, preluarea puterii în Afganistan a fost mult mai ușoară decât exercitarea și menținerea acesteia. Kremlinul pândește acum să vadă dacă talibanii se vor descurca mai bine decât celelalte puteri care au crezut că pot remodela țara.
În mod ironic, Kremlinul își dorește ca aceștia să fie în stare.
Ar fi însă o conducere curajoasă, prostească și istoric surdă, care a adus soldații ruși în Afganistan, astfel încât cel mai probabil rezultat, dacă țara va cădea din nou în haos, va fi o încercare disperată de-a agita statele vecine, care și așa sunt instabile, declanșând un val de anarhie de-a lungul flancului sudic al Rusiei. Este posibil ca acest ultim război afgan să se fi încheiat, dar următorul poate că deja a început. 🟦
