<< Numărul exact al militarilor ruși care se află acum în Ucraina este necunoscut – conform diferitelor estimări, până la 100.000 de oameni au participat la invazie. Mai mulți militari autohtoni, care au fost trimiși la război, declarat pentru Meduza că nu pot renunța la serviciu – au fost amenințați cu acuzații penale pentru dezertare și trădare. Corespondentul Sașa Sivțova povestește cum intră militarii ruși în acest război și de ce rămân în el.
„Au alimentat aragazul și au păzit vehiculul militar”
Ivan din Kemerovo (pentru siguranța interlocutorilor, Meduza nu le menționează numele) sa născut în 2001. În loc de serviciul militar obligatoriu, a mers imediat să slujească pe contract. În primul rând, pentru a câștiga bani: avea dreptul la un salariu de 31.000 de ruble pe lună. În al doilea rând, lui Ivan i s-a promis că va fi trimis să slujească foarte aproape – plănuia să plece dimineața la serviciu și să se întoarcă acasă seara. Programul de lucru este de la 9:00 la 18:00.
Pe 1 noiembrie, Ivan a semnat un contract. A fost trimis în orașul Iurga de lângă Kemerovo, detașat la unitatea militară nr. 21005. A slujit acolo până la sfârșitul lunii decembrie, până când a fost trimis la pregătirea intensivă spcifică în regiunea Smolensk, în orașul Ielnia. Până la jumătatea lunii februarie a fost „în teren”. Mama lui Ivan, Svetlana A., își amintește că fiul ei i-a spus: „Nu a fost niciun antrenament, am alimentat aragazul și am păzit ceea ce era acolo: un vehicul militar, echipament”.
La mijlocul lunii februarie, Ivan, împreună cu colegii săi, și-au schimbat locul de desfășurare: au condus prin regiunea Briansk, nu știau unde exact. Acolo, spune Svetlana, fiul ei împreună cu alți soldați a avut un accident: un vehicul militar și un camion s-au ciocnit. „Și au rămas în acel loc o vreme. Probabil că fuseseră deja duși în Ucraina atunci, dar nu știau asta”.
Următoarea dată când Ivan a sunat-o pe Svetlana, pe 23 februarie, a spus că i se permite să dea ultimul telefon și că nu va avea conexiune timp de aproximativ o săptămână. Nu au spus unde îl duc pe el și pe colegii lui. „Nu au spus absolut nimic. Au zis că schimbă locul de desfășurare”, își amintește Svetlana.
„Am ajuns la concluzia că au fost abandonați”
Apoi, Svetlana a mai fost sunată de fiu pe 6 martie. „Când a sunat [de pe telefonul altcuiva], am căutat prefixul pe Internet. S-a dovedit că era ucrainean. Îl auzeam foarte greu, aproape că nu recunoșteam vocea. A spus că i-a fost dat să sune de către locuitorii unui sat”, spune mama. Ivan a luat din nou legătura abia după aproape două săptămâni, pe 19 martie. „Unde se află, câți dintre ei sunt acolo” – nu a răspuns. „Informații secrete, nu poți spune. Nu știam unde se află”, povestește Svetlana.
(…)
Următorul apel al lui Ivan către Svetlana a fost la sfârșitul lunii martie – deja din Rusia, de pe telefonul său, care îi fusese returnat. Apoi a început regruparea trupelor ruse „pentru a intensifica operațiunile în zonele prioritare și a finaliza operațiunea de eliberare completă a Donbasului”, după cum declara Ministerul Apărării. Ivan a spus că se află lângă Cernigov, iar acum el și colegii săi au părăsit regiunea.
- „A vorbit atât de deschis! Întreb: Poți spune această informație? El zice: În principiu, ne e totuna. Spun: Ce ați mâncat? – Am mâncat ce era prin pivnițe, ce au lăsat în urma lor trupele ucrainene. Am înoptat în niște case, de câteva ori sub foc. Când au intrat pe teritoriul Rusiei, au spus că [el și colegii săi] preferau să meargă la închisoare decât să se întoarcă: Nu este clar cu cine luptăm, pe cine, cum ne luptăm. Nu vreau să defăimez armata. Nu se știe dacă comandantul a fost cu ei. Ei nu au dreptul să ofere astfel de informații la telefon. Dar am ajuns la concluzia că fuseseră abandonați”, spune Svetlana.
Potrivit Svetlanei, fiul ei și unii dintre colegii săi, după ce s-au întors, au depus rapoarte pentru rezilierea contractului și trecerea la serviciul obligatoriu. La început, Ivan i-a spus mamei sale că sunt puțini cei care vor să meargă în serviciul obligatoriu, doar 11 persoane. Li s-a promis că vor fi retrimiși la Iurga.
„Dar au început să tragă din ce în ce mai mult. Drept urmare, aproximativ 250 dintre aceștia [cei care doreau să treacă de la serviciul contractual la serviciul militar obligatoriu], din două batalioane. Apoi a venit la ei un ofițer FSB și parchetul. A lucrat toată ziua la punctul de desfășurare. Băieților li s-a spus că sunt sub amenințarea codului penal [pentru că au refuzat să urmeze ordinul comandamentului și să continue să servească în același format]”, spune Svetlana.
După aceea, „sub presiunea parchetului”, așa cum își amintește Svetlana cuvintele fiului ei, toate cele 250 de persoane, inclusiv Ivan, au scris noi rapoarte, în care au acceptat să continue să participe la „operațiunea specială” și s-au întors la război.
„Sustragerea [de la serviciu] are un efect de avalanșă. Cei care s-au maturizat refuză, dar sunt mulți șovăitori, reflectă Anton Șcerbak, avocat al organizației pentru drepturile omului Mamele soldaților din Sankt Petersburg. „Dacă văd că nu au fost trimiși colegii lor, dar pe ei îi trimit, atunci se pot ridica împotriva”.
„Amenințări, umilire, intimidare”
Fiul de 22 de ani al Svetlanei B, Alexei, s-a trezit în aceeași situație ca Ivan. În noiembrie 2021, Alexei a intrat și el pe „contract”. În decembrie, compania sa a fost trimisă în regiunea Smolensk – „pentru a păzi instalația”. Acolo au stat până pe 20 februarie. După aceea, compania lui Alexei a fost transferată în regiunea Briansk, mai aproape de granița cu Ucraina. Din 22 februarie a încetat să mai comunice. M-a sunat 40 de zile mai târziu, de pe telefonul altcuiva, spunând: „Mamă, totul este bine, sunt în viață”.
Svetlana B. își amintește că tot timpul, deși nu știa ce se întâmplă cu fiul ei, nu și-a „găsit locul”. La sfârșitul lunii februarie, ea s-a alăturat unui grup WhatsApp care includea rude ale altor militari din brigada lui Alexei. „De acolo am aflat că se afla pe teritoriul Ucrainei. Desigur, panică. Cum? Ce? De ce? Perioada lor de probă tocmai s-a încheiat”, își amintește Svetlana.
Doar administratorul său putea scrie mesaje grupului WhatsApp, potrivit Svetlana, acesta este un militar al unității. Dimineața, a raportat un rezumat general, impersonal, al modului în care se descurca brigada, dar nu a spus nimic concret. Rudele au primit următoarele mesaje:
„Zilele au trecut fără schimbare”.
„Zilele au trecut relativ calm”.
„Nu au existat informații negative pentru ziua aceea”.
„S-au dat lupte, există informații negative.”
Despre „informații negative”, potrivit Svetlanei, scriau de aproximativ trei ori pe săptămână. Aceasta însemna că în brigadă erau morți, răniți sau dispăruți. Detaliile au fost raportate în mod specific rudelor, dar nu și grupului general.
Din aprilie, când a avut loc regruparea trupelor, Svetlana și fiul ei au început să se sune din nou. Apoi, militarul a fost în zona satului Rovni, regiunea Belgorod. I-a spus mamei sale că înainte de război, în februarie, nu fuseseră avertizați de nimic: „Au spus că două-trei zile vor intra [pe teritoriul Ucrainei] și vor pleca, sau vor sta în picioare la graniță și pleacă”, spune Svetlana. Ce făceau exact militarii pe teritoriul Ucrainei, fiul nu i-a spus.
Comandamentul i-a informat pe Alexei și colegii săi că va avea loc în curând o reintrare a trupelor în Ucraina – și că militarii, dacă vor, pot scrie un refuz de a participa la „operațiunea specială”, își amintește mama sa. Fiul a decis să scrie un astfel de refuz. „Nu știu în ce scop le-a vorbit astfel comandantul. Poate că nu se așteptau să existe un număr atât de mare [de refuzniki]: așa cum au anunțat mai târziu, 97 de oameni într-un batalion și 150 în altul. Așa că au început presiuni din partea comandantului, comandantului Sectorului Militar Central și a parchetului Districtului Militar Central. Au început să-i persecute pe băieți”, spune Svetlana.
Avocatul Anton Șcerbak spune că cercul celor care pot conduce astfel de „conversații educaționale” în unitatea militară este larg. Poate fi oricine din comanda superioară, comandant de unitate, district, procurori, agenți FSB. „Oricine poate veni să se sperie. Acest lucru nu este prevăzut de lege în niciun fel: nu este interzis și nu este permis. Apoi le vor explica tuturor că au avut o conversație, dar, de fapt, cel mai probabil, există violență psihologică, amenințări, umilire, intimidare [și] undeva există un morcov. Ei pot promite orice”, spune avocatul.
Potrivit Svetlana B., fiul ei și alți militari au fost amenințați cu urmărirea penală, cu închisoarea pentru nerespectarea unui ordin sau dezertare:
- „Chiar își doresc copiii ca viața să se rupă la 20 de ani? Desigur că nu. Dar dacă au venit cu o astfel de oportunitate – să meargă să slujească pe baza unui contract în loc de serviciul militar obligatoriu – nimeni nu i-a învățat nimic pe acești băieți nimic, pentru că ar trebui să fie echivalați cu recruți, nu? Nu sunt instruiți, recruți. Și nu au fugit, nu au părăsit unitatea – au fost acolo odată [în timpul războiului din Ucraina] și nu mai vor să plece. Dar au vorbit câteva ore. Îmi imaginez presiunea care a fost pusă. Toți băieții și-au scris consimțământul sub presiune. Noi [părinții] am fost cu toții șocați”.
Drept urmare, pe 19 aprilie, militarii și-au părăsit locul de desfășurare în Rusia și nu au mai luat legătura de atunci. Înainte de a pleca, Svetlana B. l-a întrebat pe fiul ei unde sunt trimiși acum. El a spus că până la granița cu regiunea Lugansk – pentru încărcarea și descărcarea muniției.
„El spune: Mamă, nu-ți face griji. Mă liniștește. Dar ce poate face? Comanda este comandă. Nu poți refuza, nu poți fugi – va fi și mai rău ”, spune Svetlana.
„Este foarte greu să reziliezi contractul”
În februarie, soldatul contractual Albert Sakibgareev, în vârstă de 25 de ani, a părăsit serviciul. Se afla în regiunea Belgorod, la câțiva kilometri de granița cu Ucraina, unde brigada sa se afla „la exerciții”. Sakhibgareev și-a dat seama că acesta nu era un exercițiu, ci un război adevprat doar când Ucraina a început să tragă înapoi.
În curând, Sakhibgareev a părăsit serviciul – în primul rând din cauza conflictelor cu sublocotenentul unității Vladislav Tikhonov. Potrivit militarului sub contract, subloctoenentul l-a atacat și i-a rupt mâna. „De ce ar trebui să servesc cu cineva care îi va ataca pe ai lui? Cum să intri în luptă cu el?„ a explicat Sakhibgareev, pentru Meduza. Militarul a făcut autostopul până în orașul său natal, Ufa, și a angajat un avocat. Totodată, Sakhibgareev a întocmit un raport privind plecarea din proprie voință, unde a explicat că „a fost forțat să părăsească locația unității militare, deoarece se temea pentru și sănătatea sa și nu dorea să continue să participe la ostilitățile de pe teritoriul Ucrainei, deoarece aceasta contrazice convingerile sale”.
Sakhibgareev era pregătit să-și ispășească pedeapsa, principalul pentru el fiind să nu mai execute. Dar după ce a scris o scrisoare de demisie, comandantul a sugerat că, în timp ce anchetatorii efectuau controlul, Sakhibgareev va fi detașat la unitatea militară Ufa, unde va continua să servească.
Albert a fost de acord să se întoarcă la locul de serviciu permanent, iar acum este acolo. Încă nu a reușit să rezilieze contractul. Almaz Nabiev, avocatul lui Sakhibgareev, explică faptul că raportul de concediere al unui militar în sine nu este o bază necondiționată pentru rezilierea contractului: comandantul unității militare trebuie să primească o explicație motivată de la militar. După aceea, comandantul trebuie să trimită comandamentului districtului militar un raport privind concedierea militarului pe bază de contract, o lucrare despre atitudinea sa față de aceasta și explicațiile militarului. Abia atunci conducerea raionului ia decizia de demitere.
„Legea nu specifică intervalul de timp în care ar trebui să se întâmple acest lucru”, explică avocatul lui Sakhibgareev. „Prin urmare, comandantul poate să nu trimită aceste rapoarte mai departe”.
Șefa organizației Mamele soldaților din Sankt Petersburg, Oksana Paramonova, confirmă că pur și simplu dorința unui militar de a rezilia contractul nu este suficientă. Potrivit paragrafului 6 al articolului 51-FZ „Cu privire la serviciul militar și serviciul militar”, concedierea trebuie să aibă un motiv întemeiat.
„Totuși, niciun act normativ nu a stabilit ce este acela un motiv întemeiat. Singurul loc în care există o astfel de definiție este decizia plenului Curții Supreme, care spune că motivele temeinice sunt înțelese ca împrejurări care nu permit în mod obiectiv unui militar să îndeplinească în totalitate termenii contractului încheiat. În practică, dacă motivul este justificat decizia este la comandantul unității. Dacă un militar face apel, atunci inerpretarea (deciziei respective) va fi făcută de instanță”, spune avocatul Anton Shcherbak.
„Încheierea unui contract în armata rusă nu este o problemă, dar rezilierea lui este o mare problemă. Au fost cazuri când militarii au încetat să meargă la muncă, au fost trași la răspundere, dar contractul nu a fost reziliat”, spune Oksana Paramonova. „În practică, s-a întâmplat ca o persoană să cumuleze 10 penalizări, dar nimeni să nu o concedieze. Mai ales în astfel de condiții [ca acum]”, spune Anton Șcerbak.
Pentru a-l recunoaște pe Sakhibgareev inapt pentru serviciu și pentru a rezilia contractul, a fost trimis la un control medical. Apărătorul Almaz Nabiev spune că acesta are „probleme cu inima” și, cel mai probabil, contractul va fi reziliat din motive de sănătate.
În unitatea lui Sakhibgareev, sunt acum patru militari care încearcă să renunțe, pe lângă el – au trecut și prin războiul din Ucraina, spune Nabiev.
Meduza a trimis Ministerului Apărării cu o cerere de confirmare sau infirmare a informațiilor din acest text. Până la momentul publicării, Departamentul Apărării nu a trimis un răspuns la solicitare. De asemenea, contactul cu unitatea militară a eșuat. >>
