Un fost mercenar Wagner a fost de acord să discute cu presa folosindu-și identitatea adevărată. Acesta a oferit un interviu platformei rusești Meduza. Firma de mercenariat Wagner PMC ar fi deținută prin interpuși de magnatul Evgheni Prigojin, supranumit „bucătarul lui Putin”. Deși există o sumedenie de dovezi despre misiunile mercnarilor Wagner în teatre de operațiuni din Siria și Libia, Kremlinul continuă să nege existența lor.
🔷 După ce a petrecut cinci ani în Forțele Aeriene rusești, Marat Gabidullin s-a alăturat companiei militare private Wagner (PMC) în 2015. A semnat un contract cu Evro Polis – o firmă rusă legată de miliardarul oligarh Evgheni Prigojin, care are un contract cu guvernul sirian pentru protejarea câmpurile petroliere din Siria. „Deschiderea și sinceritatea lor au fost imediat pe placul meu”, își amintește el în conversația cu Meduza. „Nimeni nu a ascuns posibilele consecințe – au vorbit sincer: «Băieți, sunteți destinați războiului [în locurile] în care statul nostru are interese. Pregătiți-vă și de eventualitatea în care acest lucru ar putea ieși prost pentru voi. Mortal.»”
Gabidullin a început la nivel general, a devenit soldat și a avansat „încetul cu încetul”, până când a devenit șeful unui batalion de recunoaștere. „Băieții mei au acționat în prima linie a inamicului și o echipă a efectuat recunoașterea folosind drone și alte echipamente tehnice”, explică el.
După ce a fost grav rănit în Palmyra (Siria) pe 15 martie 2016, Gabidullin a decis să scrie o carte despre experiențele sale. „La început am vrut pur și simplu să scriu totul pentru a nu uita nimic: a fost o etapă serioasă în viața mea. În acel moment mi-am dat seama că o felie groasă din viața mea am trăit-o degeaba”, spune el pentru Meduza. „Am vrut să trăiesc restul vieții la maxim. Și în timp ce-mi dezvoltam povestea, a apărut o altă nevoie: de-a transmite oamenilor că există o înșelăciune completă din partea militarilor și a politicienilor în jurul subiectului PMC. Toată lumea știe, dar tu ascunzi adevărul propriilor tăi oameni? Este normal?”
Întrebat de ce a ales să-și publice cartea sub pseudonimul „Ded Martin” (Bunicul Martin), Gabidullin spune că aceasta a fost ideea lui Evgheni Prigojin, presupusul proprietar al PMC Wagner. „Prigojin a venit cu acest pseudonim pentru mine. «Martin» este numele alter ego-ului meu din carte, iar «Ded» a fost propriul meu indicativ de apel. M-au numit așa pentru că eram cel mai în vârstă [din unitatea mea]: m-am născut în 1966, barba mea este deja cenușie.”
Potrivit lui Gabidullin, Prigojin știe despre carte de ceva vreme: „În 2017, când lucram ca asistent al său, s-a familiarizat cu proiectul. La început i-am dat o bucată despre Palmyra – a citit-o și a cerut întreaga carte: „Dă-mi tot ce-ai scris.”
„Voiam doar să-l citească. [Acest lucru] a rezultat din faptul că s-au întâmplat multe în Siria despre care el nu știa cu adevărat. Pe vremea aceea, o mulțime de oameni se apucaseră de [la PMC] furat banii Prigojin – doar că el n-a vrut niciodată să recunoască. Cumva, avea această convingere sălbatică că lucrurile stau cum trebuie. Deși serviciile noastre de logistică au cumpărat genunchiere pentru a lucra în grădină în locul celor tactice. Acestea au fost perne pentru lucrat în grădina de legume (…) Furt explicit!”
A publicat chiar două sau trei exemplare în 2017, spune Gabidulllin: „Coperta este albastră și a venit cu titlul: Wagner: uvertură pentru Faust. De editare s-a ocupat serviciul său de presă. Mi-a lăsat un exemplar. El urma să predea un exemplar lui Peskov (Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, n.r.). Am zburat chiar în Siria în acest scop și am adunat autografe de la toți protagoniștii, bine, cei pe care am reușit să-i prind.”
Se presupune că Prigojin s-a oferit mai târziu să-i publice memoriile într-un „tiraj normal”, dar când „va veni timpul”. Însă Gabidullin spune că publicarea nu mai putea fi amânată. „Când va veni timpul? Când nimeni nu va mai fi interesat? Când ați întors deja totul aici cu susul în jos și ați amestecat lucrurile, astfel încât să fie dificil de faptele de ficțiune? El [Prigojin] m-a ajutat foarte mult în viața mea, mi-a oferit tratament după ce-am fost rănit – înțeleg acest lucru, dar totuși asta nu mă poate determina să accept ceea ce se întâmplă. Cred că Prigojin face o mare greșeală ”, susține el.
„Poate să mă blesteme, poate să mă calce pe mine, pentru mine principalul lucru este să-și vină în fire, iar cartea asta să-l determine să reformeze firma [PMC Wagner]. Pentru că nu te poți lăsa atât furat de secretomanie în halul ăsta: de ce să te chinui atunci când toată lumea știe? Pentru că acum, din cauza celor patru idioți care au bătut cu un baros un dezertor de miliție și l-au decapitat, toată lumea crede că toți ceilalți [mercenari din grupul Wagner] sunt același tip de demonici sângeroși.
Dar însuși «Wagner» (comandantul Dmitr Utkin – n.r.) a fost cel care le-a spus s-o facă! Pentru a intimida (alți potențiali dezertori din armata siriană). Și, așa mi s-a spus, le-a mai ordonat să filmeze totul (…) Prigojin nu trebuie să uite că iubitul său comandant a cerut să se facă toate astea. Și că noi înșine am creat această situație cu propriile noastre mâini. Acești patru sadici trebuie aduși în fața justiției – dar în ce bază poți face acest lucru? Tocmai ai spus că «nu sunt acolo»!”
Gabidullin recunoaște că a făcut unele modificări textului de când Prigojin i-a citit memoriile în 2017, dar în acel moment a simțit că presupusul proprietar al grupului Wagner era „de partea lui”. „În general, el nu este un om prost și poate oferi o evaluare chiar mai specifică și mai dură a multor participanți la aceste evenimente decât mine”, spune el, susținând că Prigojin a recunoscut că au existat „excese pe teren”.
Atunci, Prigojin i-a spus că este „necesar să povestim despre mercenari, dar mai târziu, în 2022”. Întrebat de ce anume în 2022, Gabidulin răspunde: „Nu știu exact”. „La acea vreme, nimeni nu se aștepta să existe modificări ale Constituției”, adaugă el. „Și acum termenul limită devine nu 2022, ci 2032.”
Întrebat ce părere au ceilalți mercenari din grupul Wagner despre memoriile sale, Gabidullin spune că unii dintre ei sunt bucuroși că-și prezintă povestea atât de direct: „Astăzi am vorbit cu un prieten – este complet încântat. Îmi spune că acum are tineri „verzi” care-i slujesc, care au venit din forțele armate nu cu mult timp în urmă. Oamenii care au ajuns să miroasă a praf de pușcă în Cecenia sau în timpul războiului din Georgia nu se mai străduiesc [să adere la Wagner PMC]. Și se pare că mai mult de jumătate din personal este [pe front] pentru prima dată.”
Se pare că noii recruți ai grupului Wagner nu sunt luptători profesioniști – și, potrivit lui Gabidullin, PMC a încetat să îi pregătească în mod adecvat pentru „călătoriile lor de afaceri” în străinătate. „Între 2015-2017, «Wagner» [Dmitry Utkin] a condus o echipă de gladiatori, acum conduce o armată de sclavi. […] Majoritatea comandanților nu sunt absolut la nivelul pozițiilor lor. Și veteranii care rămân încă în această echipă s-au hotărât: «Sarcina principală este să supraviețuiești.» Să supraviețuiești, înțelegi? Nu se mai gândesc la victorie ”, explică el.
Wagner PMC a suferit pierderi mari în Libia, a declarat Gabidullin pentru Meduza. Și în opinia sa, acest lucru este din privică că „Wagner” însuși a încetat să mai fie comandant și „s-a transformat în om de afaceri”.
„Ca tactician și strateg, el acoperă toți generalii noștri. Dar au fost momente când el ar fi putut cere mai multe resurse pentru îndeplinirea sarcinilor. Dar nu a folosit acest drept de comandant: pur și simplu n-a vrut să se certe cu superiorii săi. Și băieții au ajuns să se transforme în carne de tun. În 2017, de exemplu, nu puteai merge să iei cu asalt câmpurile petroliere cu astfel de arme și cantități de muniție, era pur și simplu imposibil. Dar armata ne trimitea să luptăm. Când operatorii de mortiere pur și simplu n-au suficiente mine și conduci oamenii zicându-le «înainte, înainte», nu mai ești comandant. Ești om de afaceri: iei câmpurile [petroliere] și vei primi un premiu. În cele din urmă, soldații au încetat să aibă încredere în comandanții lor – dar nu este ăsta singurul motiv. Din 2018, unii dintre comandanți au preluat jumătate din fondurile bonus alocate unității, iar restul – firimiturile – sunt distribuite combatanților.”
Potrivit lui Gabidullin, Wagner PMC are un număr din ce în ce mai mare de oameni incompetenți și fără experiență la vârf. „Prin 2018–2019 am încetat deja să caut explicații cu privire la motivele pentru care au fost puși în fruntea uneia sau alteia dintre unități. Comandanții au fost numiți ca și cum ar fi fost un blat”, spune el.
„În 2019, am primit ordinul să trimit imediat sirieni din unitatea noastră «Vânătorii ISIS» în Libia. Când au ajuns acolo, am primit un telefon de la „Pionier” [un comandant]: «Ascultați, cei pe care i-ați trimis, pot fi folosiți ca sinucigași?” Ce fel de persoană normală cere asta!».”
„Parașutiștii și pușcașii marini sunt niște oase leneșe care înoată prin grăsime în baza aia”, a comentat Gabidullin, întrebat despre baza aeriană rusă care operează în Khmeimim, Siria. „Am auzit cum soldații noștri din Khmeimim se lăudau cu faptele lor: «Am îndeplinit o astfel de sarcină: am stat ascunși toată noaptea!». Asta înseamnă că stăteau într-un avanpost de securitate.”
Între timp, mercenarii Wagner sunt adesea cei care luptă efectiv, spune Gabidullin:
„După prima capturare a Palmyrei, au apărut o mulțime de oameni [din PMC] care, [la] revenirea în Rusia, au spus: «Am luat Palmyra». Spitalele din Khmeimim și din Rusia erau pline de combatanții noștri. Doctorii au întrebat: deci cine luptă, armata sau PMC? Și acest lucru a lovit un nerv în generalii noștri. Resentimentul a ajuns la paroxism, astfel încât de la începutul anului 2017 au început să ne ofere arme de proastă calitate. A fost pur și simplu diabolic. Oricât de rănit ai fi, știi că camarazii se aruncă pentru tine în luptă – așa că dă-le ce-au nevoie pentru a rămâne cât mai mulți în viață!
Este clar că am acționat singuri, iar Ministerul Apărării, care a ajutat armata siriană, a acționat după propriile interese. Dar dacă PMC nu ar fi preluat controlul pasului de lângă Palmyra și n-ar fi intrat în aerodromul local, atunci ar fi fost imposibil să captureze orașul cu această turmă siriană.”
Gabidullin descrie armata siriană drept o „formațiune handicapată”, explicând că „comandamentul rus a fost adesea incapabil să-i împingă să atace”. El susține, de asemenea, că presiunea de a trimite înapoi „rapoarte victorioase” înseamnă că se știe că comandanții Rusiei fac afirmații false. „În prezența mea, un general rus era atât de îngrijorat de cariera sa – trebuia să se prezinte ca un comandant înfricoșător – încât, fără jenă [din cauza prezenței] unui martor, el a dictat un raport fals către ofițerul sediului central al grupului ”, își amintește Gabidullin.
În special, memoriile mercenarului includ un pasaj (unul despre insistă că este, ca întreaga carte, „nonficțional”) despre o lovitură aeriană rusă care atinge poziția unui grup Wagner:
„În 2016, al nostru, un avion rus, a atacat poziția celui de-al patrulea detașament [Wagner PMC], unde se afla grupul meu. A început să ne bombardeze – toată lumea de acolo s-a împrăștiat. Observatorul a alergat sus și a încercat să devieze avionul, dar, după toate probabilitățile, nu fusese informat despre o modificare a codării: el a folosit vechile [coduri] și avionul nu l-a auzit. Pilotul s-a îndepărtat pentru un nou atac – și l-a ucis. Mulți dintre noi au murit în urma acelui raid și chiar comandantul companiei a fost rănit.”
În 2019, Gabidullin lucra la baza aeriană Khmeimim și era responsabil pentru gestionarea cadavrelor mercenarilor grupului Wagner uciși în această zonă:
„M-am confruntat imediat cu faptul că, după cum se dovedește, nu ne putem îngropa soldații într-o manieră demnă. Noi [la baza din Khmeimim] nu aveam nicio opțiune – doar un frigider. Au trebuit să fie duși la spitalul din Latakia, astfel încât sirienii să-i poată spăla cu un furtun, să-i pună mai întâi în sicrie primitive de zinc, apoi în cutii de placaj. Desigur, nu era nimeni care să machieze sau să readucă corpul la o stare normală.
Nu m-am gândit niciodată că ar fi atât de dificil să fac această muncă. […] Câți oameni au murit așa? Furnizarea de date exacte este ca și cum aș oferi agențiilor guvernamentale un motiv pentru a face reclamații împotriva mea. Dar mulți oameni au murit.”
Întrebat ce părere are despre Kremlin, care ascunde aceste pierderi, Gabidullin răspunde că este „singura noastră moștenire transmisă de la un regim la altul: ascunderea adevărului de noi înșine”.
„Le-a fost rușine să spună că au fost decese în Cehoslovacia [în 1968], le-a fost rușine să spună că au fost decese în Afganistan. Întreaga lume știe PMC luptă acolo – doar oamenii noștri nu recunosc”, spune el. „Și după aceea, nimeni nu va da morților o stea postum, nimeni nu va avea grijă de rudele lor”.
De-a lungul cărții, alter ego-ul lui Gabidullin, „Martin”, se gândeșete adesea la Rusia în timp ce luptă în Siria. Mercenarul spune că acest lucru se datorează faptului că cele două țări au multe în comun. „Siria este pur și simplu un grad extrem de dezvoltare a tendințelor nedorite, care sunt prezente și în Rusia. Ipocrizie, oportunism, lipsă de integritate, corupție nemiloasă. Și sirienii care au crescut în acest sistem sunt foarte corupți de acesta. […] Ne apropiem de acest grad de iresponsabilitate și indiferență”, susține el.
Vorbind despre publicarea cărții, Gabidullin spune că ar fi fericit să-și vadă memoriile câștigând niște bani și crede că ar ieși și un film bun. „Prea des în viața mea am fost modest, nu am reușit să-mi îndeplinesc sarcinile și nu am crezut în forțele mele. Cât timp poate dura asta? Ei bine, nu sunt prost. Nu sunt un geniu! Dar nici prost”, a răspuns întrebat dacă anticipează faima literară.
În ceea ce privește dacă se teme sau nu de consecințele publicării acestor memorii, Gabidullin spune că ar fi „stupid” să vină cineva să-l „preseze fizic”. Deși nu crede că se „va ajunge la asta”, el spune că „încă îi este frică”.
„Dar din punctul de vedere al unei persoane normale, nu există așa ceva în această carte – doar motive de reflecție. De asta le este teamă: vorbesc, apoi vorbește altcineva, apoi o a treia [persoană] – apoi un val întreg și toată lumea va afla ”, spune el. 🟦
Pe 2 decembrie, au apărut informații conform cărora editura Nayemnik (Mercenarul) nu mai intenționează să publice cartea lui Marat Gabidullin.
După ce interviul dat de Gabidullin pentru Meduza a apărut în limba rusă pe 1 decembrie, jurnalista Alexandra Wigreiser de la publicația Snob a încercat să precomande cartea, iar editura i-a spus că aceasta nu va fi pusă în vânzare, deoarece autorul a cerut „oprirea” publicării.
Între timp, scriitorul Vladimir Lorcenkov, născut la Chișinău și care trăiește în prezent în Canada, susține că a descoperit „o mulțime de minciuni” în cartea mercenarului.
