Masca, obligatorie pentru copiii de peste 6 ani, în unitățile de învățământ. Explicațiile ministrului Sănătății

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat, vineri, că se menţine obligativitatea purtării măştii în interiorul unităţilor de învăţământ pentru copiii în vârstă de peste 6 ani şi că este de preferat ca activităţile sportive să se desfăşoare în spaţii deschise, transmite Agerpres.

Precizările au fost făcute la finalul unei şedinţe de lucru la Palatul Victoria pe tema vaccinării copiilor, întrunire convocată de premierul Florin Cîţu.

„Purtarea măştii în şcoală va fi obligatorie în continuare pentru copiii de peste 6 ani. Purtarea măștii în spaţii deschise, însă, nu va mai fi considerată obligatorie. De asemenea, pentru activităţile sportive, ele vor fi preponderent încurajate să aibă loc în spaţiu deschis, iar pentru activități sportive în spații închise se va decide, în funcţie de incidenţa din comunitatea respectivă, dacă ele se pot desfăşura în spaţii închise sau nu, desfăşurând această activitate fără mască”, a arătat ea în cadrul unei declarații de presă susţinute la Palatul Victoria.

Ministrul a menţionat că în urma discuţiilor s-a convenit că este prioritară „menţinerea şcolilor deschise cât mai mult timp posibil”, astfel încât cursurile să se poată desfăşura cu prezența fizică a elevilor în unităţile de învăţământ. Ea a adăugat însă că participanților la cursuri trebuie să li se ofere „un cadru sigur”, cu măsuri de protecţie care să diminueze cât mai mult posibil riscul de transmitere a SARS-CoV-2.

„Despre vaccinarea în şcoli continuăm să avem discuţii tehnice cu Comitetul Naţional de Organizare a Activităţilor de Vaccinare şi să adaptăm scenariile în funcţie de particularităţile fiecărei comunităţi şi ale fiecărei şcoli, urmând ca decizia finală să fie comunicată cât de curând posibil”, a spus ea.

La şedinţa de lucru au mai participat: ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), Adriana Pistol, consilierul prezidenţial Ligia Deca.

Mark Galeotti: Noul război din Afganistan poate că deja a început, iar Rusia ar putea deveni personajul principal

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here