Metoda „Kadîrov”: După ce au vorbit de lipsa materialelor anti-Covid, medicii și-au cerut scuze la TV

Sursa: Kremlin.ru

Liderul cecen, Ramzan Kadîrov a cerut să fie concediaţi membri ai personalului medical pe care-i consideră ”provocatori” după ce s-au plâns de lipsa mijloacelor de protecţie împotriva noului coronavirus în regiune, relatează AFP, preluată de News.ro.

Presa rusă scrie că acest scandal a fost declanşat săptămâna trecută de o adunare spontană a personalului Spitalului din Gudermes, în Cecenia, după ce s-a anunţat că instituţia urma să primească pacienţi cu covid-19.

Participanții la adunare au denunţat lipsa măştilor şi combinezoanelor de protecţie – declaraţii înregistrate care au fost puse apoi în circulaţie pe reţele de socializar și pe un alt serviciu de mesagerie.

Ulterior, membri ai personalului au apărut la un post local de televiziune şi şi-au cerut scuze.

”Provocatorii trebuie să fie concediaţi. Avem de toate: material, costume, măşti, oxigen, medicamente”, a subliniat Kadîrov într-o reuniune guvernamentală, citat luni de agenţia oficială rusă de presă Tass.

”Avem cel puţin 30.000-40.000 de combinezoane de protecţie, cumpărăm milioane de măşti”, a precizat el.

În urma plângerilor membrilor personalului de la Spitalul din Gudermes, autorităţile au precizat că conducerea instituţiei a omis să informeze personalul cu privire la mijloacele pe care li le pune la dispoziţie.

Imprevizibil, celebru din cauza diatribelor sale şi suspectat de către critici de faptul că a comandat asasinarea unor persoane incomode, Ramzan Kadîrov conduce cu o mână de fier Cecenia, beneficiind de protecția Kremlinului.

În aprilie, Kadîrov a ameninţat cu moartea o jurnalistă de la ziarul de opoziţie Novaia Gazeta, din cauza unui articol potrivit căruia cecenii bolnavi de covid-19 sunt reticenţi să ceară ajutorul unor spitale subechipate, de teama unor măsuri punitive şi represaliilor forţelor de securitate.

Liderul cecen este acuzat de impunerea izolării prin recurgerea la frică, cu scopul de a opri răspândirea noului coronavirus.

El a proclamat în mod public că cei care nu se izolează ar trebui să fie ”ucişi” şi i-a comparat pe cecenii care-i contaminează pe alţii cu noul coronavirus cu nişte ”terorişti”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here