Mii de antivacciniști au protestat la București. Printre ei s-au aflat cei de la AUR, Diana Șoșoacă și partidul lui Dragnea

Câteva mii de oameni au participat la un protest organizat, în Piața Universității și în Piața Victoriei din București, după instituirea noilor restricții anti-Covid, sâmbătă, ziua în care în Capitală s-a înregistrat cea mai mare rată de infectare. 

Protestul din Piața Universității a fost organizat de AUR, în timp ce cel din Piața Victoriei este asumat de „legiunea lupilor”. La protestul din Piața Victoriei a participat și senatoarea Diana Șoșoacă.

Protestatarilor anti-vacciniști și anti-restricții li s-au alăturat și partidul lui Liviu Dragnea – câteva persoane cu pancarte „Alianța pentru Patrie” și-au făcut apariția la protest.

Protestatarii au plecat în marș din Piața Universității către Piața Victoriei, unind cele două proteste. Protestatarii nu respectă nicio regulă pentru împiedicarea răspândirii virusului.

Protestatarii solicită ridicarea stării de alertă, renunțarea la impunerea directă sau indirectă a vaccinării, renunțarea la folosirea certificatului verde, precum și menținerea unităților de învățământ deschise, fără constrângeri, dar și „accesul nediscriminatoriu la servicii de sănătate”, fără transformarea unor spitale în unități Covid. O altă revendicare privește plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, Alexandru Iacob, a spus că momentan nu se aplică amenzi, deși numărul participanților este cu mult mai mare față de limita prevăzută de lege.

Nu aș vrea să fac o estimare, pentru că nu aș vrea să greșim. Sunt mai multe de 100 de persoane, așa cum prevede legea în situația de față. La momentul actual ne concentrăm pe siguranța participanților.

Avem organizatori declarați, așa că ne va fi mai ușor. E important să se poarte masca și să păstreze distanțarea. Indiferent de situație, noi facem recomandări. De asemenea, le recomandăm și se delimiteze de incidente și să anunțe echipajele de jandarmi”, a spus Alexandru Iacob, conform Mediafax.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here