Foto: Inquam Photos / Alexandru Prepelita

Ministerul Educației precizează că cele 2 miliarde de lei, banii tăiați la rectificarea bugetară, provin de la proiectul „România modernă, România digitală”, care era cuprins în bugetul Educației și care nu a fost scris. MEN spune că pentru acest proiect nu a fost redactată și aprobată cererea de finanțare.

”Proiectul „România modernă, România digitală”, anunțat de fostul ministru al Educației, a fost introdus în Bugetul ministerului pentru anul 2019, la titlul 58: „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020”. Acest proiect era destinat schimbării sistemului de predare a lecţiilor, prin achiziţionarea de table inteligente şi de tablete. Proiectul în cauză, în valoare de 2 miliarde lei, din care 400 000 lei reprezintă cofinanțarea națională, iar 1.600.000.000 lei reprezintă fonduri externe nerambursabile, nu a fost scris, și cu atât mai puțin implementat”, se arată într-un comunicat al MEN.

”Până în acest moment, nu a fost redactată și aprobată cererea de finanțare. Prin urmare, pentru rectificarea bugetară, bugetul MEC a fost diminuat cu suma prevăzută pentru acest proiect nerealizat”, mai precizează MEN.

Reprezentanții de la Educație spun că activitatea curentă a sistemului de educație nu este afectată, existând fonduri suficiente pentru susținerea cheltuielilor operaționale, așa cum au fost planificate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here