Ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, a demisionat

Sursa: https://www.bmvg.de/

Ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, i-a cerut cancelarului Olaf Scholz să fie eliberată din funcţie, a anunţat aceasta într-un comunicat transmis luni, informează Reuters, citată de News.ro.

„Astăzi i-am cerut cancelarului să mă elibereze din funcţia de ministru federal al apărării”, a declarat Christine Lambrecht, membră a Partidului Social-Democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz.

Demisia sa intervine în condiţiile în care ministrul se confrunta cu critici tot mai aspre din partea opoziţiei şi a presei legate de capacitatea sa de a administra şi a moderniza armata germană, pe fondul războiului din Ucraina.

Decizia sa de a demisiona vine, de asemenea, în contextul în care Germania este presată să aprobe o creştere a sprijinului militar internaţional pentru Kiev, iar capacităţile de apărare ale Germaniei au fost puse sub semnul întrebării după ce mai multe tancuri de infanterie Puma au fost inoperabile în timpul unui exerciţiu militar recent.

„Concentrarea presei asupra mea timp de luni de zile îmi permite cu greu o informare şi o discuţie obiectivă despre trupe, Bundeswehr (armata germană) şi despre direcţia politicii de securitate în interesul cetăţenilor germani”, acuză Christine Lambrecht în comunicat.

Numele succesorului său încă nu este cunoscut.

REGINA GAFELOR

În cele 13 luni de când se află la conducerea ministerului, fostul ministru al justiţiei, în vârstă de 57 de ani, a făcut o serie de greşeli, culminând cu un mesaj de Anul Nou neinspirat care i-a supărat chiar şi unii politicieni din propriul partid. Videoclipul a fost considerat de prost gust, deoarece a fost înregistrat pe un trotuar din Berlin, în zgomotul asurzitor al petardelor, în timp ce ministra vorbea despre războiul care face ravagii în Ucraina. Conţinutul a fost, de asemenea, problematic, ministrul afirmând că este recunoscătoare „oamenilor interesanţi şi minunaţi” pe care i-a „întâlnit” în timpul războiului din Ucraina.

În primăvară, ea fusese criticată că şi-a dus fiul adult în vacanţă cu un elicopter al Bundeswehr, pe insula germană Sylt.

De asemenea, a fost ironizată pentru că a anunţat, cu puţin timp înainte de agresiunea rusă din 24 februarie 2022, că mii de căşti vor fi trimise ucrainenilor, care aşteptau în schimb livrări de arme.

Experţii consideră însă că problema fundamentală a ministrului a fost aceea de „a-şi găsi locul în lumea Bundeswehr”, potrivit cotidianului Süddeutsche Zeitung, citat de AFP.

După invazia din 24 februarie, Olaf Scholz a anunţat o „schimbare de eră” pentru apărarea germană, care suferea de o lipsă cronică de investiţii. A fost creat un fond special de 100 de miliarde de euro pentru modernizarea Bundeswehr. Christine Lambrecht „şi-a dat probabil seama că nu este în măsură să conducă schimbarea de eră în Bundeswehr”, afirmă cotidianul german.

Ministrul german al Apărării, criticat după un discurs despre războiul din Ucraina cu focurile de artificii în fundal

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here