Ministrul Mediului, despre rotativa guvernamentală: Poziţia mea este de ministru pe patru ani

Sursa: Facebook

Rotativa guvernamentală, în forma semnată, nu ne priveşte, iar poziţia mea este de ministru pentru un mandat de patru ani, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, relatează Agerpres.ro.

„Poziţia mea este de ministru pe patru ani. Aşa am venit în 2020, în decembrie, şi până acum nu s-a schimbat nimic. Discuţiile sunt discuţii, informaţiile pe surse sunt informaţii pe surse. În momentul de faţă, rotativa în forma semnată nu ne priveşte şi până la sfârşitul lunii, cu siguranţă, se vor lămuri toate aspectele neclare. Încă o dată, noi ne-am asumat aceste ministere, inclusiv Ministerul Mediului, dar nu numai: şi Ministerul Dezvoltării, şi Ministerul Sportului. Ni le-am asumat pentru mandat de patru ani pentru a face performanţă şi pentru a implementa programe pentru a genera politici publice în folosul cetăţenilor. Până nu se schimbă ceva, noi ne ţinem de treabă”, a susţinut Tanczos.

Acesta a adăugat că toate opţiunile sunt pe masă, dar „dacă se ajunge la o altă discuţie, reluăm discuţiile probabil de la zero”.

„Nu pot să discut despre „dar, dacă şi poate”… În momentul de faţă nu există o asemenea solicitare certă, o decizie din acest punct de vedere. Vedem, săptămâna aceasta, săptămâna viitoare se vor clarifica toate. Toate opţiunile sunt pe masă şi pentru rotativă. Dacă se ajunge la o altă discuţie, reluăm discuţiile probabil de la zero”, a declarat ministrul Mediului.

La finele lunii aprilie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, declara că UDMR nu are niciun motiv să iasă de la guvernare şi nu este parte a protocolului semnat de PSD şi PNL privind rotativa, respectiv schimbarea anumitor ministere.

„UDMR nu are niciun motiv să iasă de la guvernare. Punctul de vedere al UDMR este acela că noi dorim să continuăm împreună această coaliţie. Nu s-a discutat punctual ceea ce apare pe surse sau nesurse, sigur sunt importante, dar eu cred că cel mai important este ceea ce se discută la nivelul conducerii coaliţiei”, a precizat Attila.

La rândul său, prim-ministrul Nicolae Ciucă, a declarat, în marja Congresului al XVI-lea al UDMR, de la Timişoara, că partidul condus de către Kelemen Hunor „a reprezentat şi reprezintă un pol de stabilitate şi profesionalism”. Şeful PNL a menţionat, totodată, că în momentul în care se va produce rocada la guvernare este nevoie de continuitate şi că, de asemenea, este nevoie de soluţii pentru asigurarea continuităţii şi după alegerile de anul viitor.

Ciucă, despre rocada guvernamentală: Cu certitudine vor fi modificări, inclusiv la actualii membri ai Cabinetului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here