Slovacia are ‘o creștere pozitivă a populației de urși’, motiv pentru care este necesară o reglementare generală, a declarat ministrul Mediului, Tomáš Taraba, după un atac fatal al unui urs în zona Detva, din regiunea Banská Bystrica, care a avut loc luni, informează TASR, citată de Agerpres.
Taraba a adăugat că Autoritatea de Stat pentru Protejarea Naturii (SOP) a depus luni o propunere de împușcare a 350 de exemplare, în cadrul unui plan de gestionare a populației de urși.
Ministrul a anunțat că o moțiune pentru declararea stării de urgență în locațiile afectate de prezența urșilor va fi prezentată miercuri în cadrul unei ședințe de guvern, cu scopul de a facilita împușcarea animalelor.
Cu cât sunt mai mulți urși, cu atât cresc incidentele și pagubele, a subliniat Taraba. ‘Sunt convins că, la fel cum a fost introdusă în România, și în Slovacia vom introduce în viitorul apropiat o cotă preventivă pentru împușcarea urșilor’, a declarat el. În acest context, Taraba a făcut deja schimb de experiență cu omologul său român.
Un bărbat decedat a fost găsit în pădurile de lângă localitatea Detva, după ce a suferit răni grave. Informațiile preliminare indică faptul că acesta a murit în urma unui atac al unui urs brun.
Trei din cei patru soldați americani dați dispăruți în Lituania au fost găsiți decedați












