Rusia are nevoie de resurse financiare uriașe pentru operațiunea sa militară din Ucraina, a declarat vineri ministrul de Finanțe Anton Siluanov, relatează Reuters.
Siluanov a spus că Rusia a alocat 8 trilioane de ruble (123 de miliarde de dolari) drept stimulente pentru a susține economia.
Măsurile ar costa bugetul federal aproximativ 600 de miliarde de ruble în acest an și aproximativ 1 trilion de ruble în 2023, a declarat Siluanov la începutul acestei săptămâni.
Vineri, Siluanov a apărat, de asemenea, controalele de capital și înghețarea activelor pentru investitorii străini din țări „neprietenoase”, pe care Moscova le-a impus ca reacție la sancțiunile occidentale.
„Vom păstra investițiile făcute de străini din țări neprietenoase în Rusia, în același mod în care ne vor păstra rezervele de aur și valuta”, a spus Siluanov, referindu-se la mișcarea occidentală de a îngheța rezervele internaționale ale Rusiei în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari acumulate de-a lungul anilor.