Selecționerul primei reprezentative de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea cu 1-2 suferită în deplasare cu Austria, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, că adversara a meritat victoria pentru că a fost echipa mai puternică, notează Agerpres.
‘Austria a meritat victoria, s-a prezentat ca o echipă mai puternică, mai omogenă. Evoluează cu aceiași jucători de mult timp, au un grup foarte puternic și fiecare dintre ei poate fi titular. Au jucători care provin din campionate puternice, titulari în campionatul Germaniei. Și s-a văzut diferența fizică, pentru prima repriză a fost echilibrată. Noi am început foarte bine atât timp cât ne-a ținut potențialul nostru fizic. Am avut câteva contraatacuri pe care le puteam duce la finalizare. Ar fi fost extraordinar să se termine la pauză 0-0, pentru că lucrurile se puteau schimba în repriza secundă’, a afirmat selecționerul la postul DigiSport.
‘După care ei au preluat inițiativa în repriza a doua. Ritmul nostru a scăzut, al lor a accelerat. Am avut și ghinion cu golul acela din aut (n.r. – primul gol), apoi și autogolul… deja e prea mult. La primul gol a fost și o împingere la Bancu, iar la al doilea nu am ieșit toți în linie, așa cum trebuia. Rezultatul le e favorabil lor și îl merită’, a adăugat antrenorul.
Mircea Lucescu susține că naționala României a avut și momente bune în acest meci de care s-a arătat mulțumit.
‘Noi acum trebuie să mergem mai departe. Important e pentru mine ca echipa să crească în joc și ca valoare. Și azi au fost momente în care am dominat, am condus jocul, am pasat foarte bine, dar ne-a lipsit acea forță explozivă la finalizare’, a menționat el.
‘Grupul la noi se destramă pentru că avem o mulțime de accidentări. Dar eu ce pot să spun e că echipa a jucat bine. Acum să vedem ce ne propunem, pentru ca echipa asta ușor-ușor să ajungă să conducă jocul, nu să suporte jocul. Jucătorii trebuie să înțeleagă că ăsta este drumul pe care trebuie să mergem’, a mai spus Mircea Lucescu.
Naționala de fotbal a României a fost învinsă de echipa Austriei cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă seara, pe Ernst-Happel-Stadion din Viena, în Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026.
Austria s-a impus prin golurile marcate de Michael Gregoritsch (42) și Marcel Sabitzer (60). Florin Tănase (90+5) a marcat golul de onoare al tricolorilor, la ultima fază.
România va juca următorul meci pe 10 iunie, la București, cu echipa Ciprului (21:45), pentru care căpitanul Stanciu va fi suspendat.
Câștigătoarele celor 12 grupe preliminare se vor califica direct la CM 2026. Pentru celelalte patru locuri disponibile pentru zona europeană se vor bate cele 12 formații clasate pe locul secund în grupe și cele mai bine clasate câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor, ediția 2024-25, care nu s-au calificat prin intermediul preliminariilor.
România, învinsă cu 2-1 de Austria în preliminariile Cupei Mondiale din 2026













