Muraru: Am solicitat oficial intervenția urgentă a conducerii socialiștilor europeni pentru a opri colaborarea dintre PSD și partidul neo-fascist, AUR

Inquam Photos / Liviu Chirica

Deputatul Alexandru Muraru, Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, a anunțat, joir, că a cerut, oficial, ca socialiștii europeni să oprească parteneriatul „dintre PSD și partidul neo-fascist, AUR”. Muraru face referire la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, în privința căreia cele două partide și-au aliniat strategia de vot.

Comunicatul lui Alexandru Muraru:

„Am solicitat oficial, astăzi, intervenția urgentă a conducerii socialiștilor europeni pentru a opri colaborarea dintre PSD și partidul neo-fascist, AUR

În România a luat naștere o alianță contra naturii: Socialiștii români sunt aliați cu fasciștii pentru a da jos Guvernul.

Este pentru prima dată, de la aderarea României la Uniunea Europeană, când PSD ar pregăti și vota o moțiune de cenzură alături de un partid extremist, de factură neo-fascistă. Practic, prin această acțiune politică, formațiunea social-democrată s-ar întoarce în urmă cu 30 de ani, când colabora deschis cu formațiuni extremiste, antisemite, fasciste.

În lumina acestor evenimente de pe scena politică și din Parlamentul României, unde în mod dubios se conturează o opoziție toxică, am transmis o scrisoare liderului Partidului Socialiștilor Europeni, Sergei Stanishev, Președintelui Grupului S&D din Parlamentul European, Iratxe García, precum și tuturor euro-deputaților membri S&D, aducându-le în atenție procesul de formare a unei înțelegeri între PSD și AUR, în forul suprem al democrației de la București.

Practic, PSD și AUR sunt singurele partide din opoziție iar o eventuală moțiune le unește într-un proiect politic fără echivoc. Întăresc această afirmație și prin faptul că, în numeroase acțiuni care emană din activitatea parlamentară, fie la votul în plen sau la comisii, PSD și AUR votează cot la cot.

PSD a anunțat public că în 14 iunie va prezenta o moțiune de cenzură îndreptată împotriva coaliției guvernamentale, care va fi votată în a doua jumătate a lunii iunie, și a început discuțiile cu Alianța pentru Unirea Românilor pentru a obține sprijinul membrilor săi. Marcel Ciolacu a spus explicit: „După ce vom finaliza textul moțiunii, îl vom trimite și reprezentanților partidului AUR să-l vadă, să-l citească și, eventual, să facă unele modificări”.

Lăsând la o parte faptul că această moțiune nu este decât un alt gest de disperare al social-democraților sortit eșecului, alarmant este faptul că poate crea un precedent pentru cooperarea în viitor între PSD și AUR, care nu numai că ar da partidului AUR mai multă putere prin asocierea cu cel mai mare partid politic din Parlament, dar ar și îndepărta PSD de valorile europene.

În scrisoarea adresată liderului socialiștilor europeni, am semnalat faptul că urmările acestei asocieri de neconceput între un partid membru cu drepturi depline al PSE și un partid politic neofascist, xenofob, homofob și anti-european vor fi grave și pentru socialiștii europeni.

Dacă se va formaliza o cooperare politică între un membru PSE și un partid neo-fascist, acest lucru ar putea duce la alte astfel de asociații în viitor, cu consecințe de neimaginat pentru evoluțiile politice din UE și pentru un climat de stabilitate și toleranță în Europa.

O astfel de cooperare ar arunca o umbră asupra orientării pro-europene a PSD și ar avea un impact negativ pentru imaginea sa în cadrul grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentului European. Pe termen mediu și lung, pericolul real al acestei cooperări în pregătire este ascensiunea la putere a AUR prin folosirea influenței PSD, ieșirea României din Uniunea Europeană și instaurarea unui guvern fascist așa cum a mai văzut România în istoria sa.

Alianța pentru Unirea Românilor este un partid politic profund naționalist, anti-european, înclinând spre extrema dreaptă a spectrului politic. Este condus de persoane care au făcut în trecut și recent afirmații cu conținut xenofob, homofob și sexist, sau au glorificat personalități istorice condamnate pentru crime împotriva umanității. Alianța pentru Unirea Românilor promovează politici identitare și noțiunea de supremație a unei identități etnice, religioase și rasiale. Acest lucru reiese numeroase acțiuni, mesaje, incidente care au dominat spațiul politic și public din decembrie 2020 până în prezent. Pe scurt, acest partid politic promovează intoleranța și discriminarea minorităților naționale, religioase și rasiale, și se opune diversității în România și Europa.

În final, am făcut apel către Partidul Socialiștilor Europeni să condamne public și să împiedice imediat orice cooperare politică sau asociere între Partidul Social Democrat din România și Alianța pentru Unirea Românilor, în orice etapă și în orice scop.”

Valer Dorneanu, printre bugetarii de lux care fentează interzicerea cumulului pensie-salariu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here