Nașterea „Generației C” și cum se va încheia pandemia COVID-19

Articol de Ed Yong, tradus din The Atlantic

Acum trei luni, nimeni nu știa că există SARS-CoV-2. Acum virusul s-a răspândit în aproape toate țările, infectând cel puțin 446.000 de oameni de care știm și mulți alții de care nu știm. A prăbușit economiile și a băgat în colaps sistemele de îngrijire a sănătății, a umplut spitale și a golit spațiile publice. A separat oamenii de locurile lor de muncă și de prieteni. A perturbat societatea modernă la o scară pe care majoritatea contemporanilor noștri nu au mai cunoscut-o niciodată până acum. În curând, cei mai mulți din Statele Unite vor cunoaște pe cineva care a fost infectat. Ca și Al Doilea Război Mondial sau atacurile din 11 septembrie, această pandemie s-a imprimat deja pe psihicul națiunii.

O pandemie globală de această scară era inevitabilă. În ultimii ani, sute de experți în domeniul sănătății au scris cărți, rapoarte și editoriale în care avertizau cu privire la această posibilitate. Bill Gates a vorbit despre asta oricui dorea să-l asculte, inclusiv celor 18 milioane de telespectatori ai TED Talk. În 2018, am scris un articol pentru The Atlantic, susținând că America nu este pregătită pentru pandemia care va veni în cele din urmă. În octombrie, Centrul Johns Hopkins pentru Securitatea Sănătății a organizat un execițiu militar despre ce s-ar putea întâmpla dacă un nou coronavirus ar mătura globul. Și apoi chiar s-a întâmplat. Ipotezele au devenit realitate. „Ce-ar fi dacă?” a devenit „Acum ce facem?”

Prin urmare, acum ce facem? În ultimele ore ale zilei de miercuri săptămâna trecută, care acum parcă ar fi fost în trecutul îndepărtat, vorbeam despre pandemie cu o prietenă însărcinată care urma să nască peste câteva zile. Ne-am dat seama că bebelușul ei ar putea fi unul dintre primii dintr-o nouă generație care se naște într-o societate profund modificată de COVID-19. Am decis să o numim Generația C.

După cum vom vedea, viața celor din Gen C va fi modelată de alegerile pe care le vom face în săptămânile următoare și de pierderile pe care le vom suferi. Dar mai întâi, un scurt raționament. Pe Global Health Security Index (indicele global de securitate a sănătății), care notează fiecare țară cu privire la pregătirea sa în fața pandemiei, Statele Unite au un scor de 83,5 – cel mai mare din lume. Bogată, puternică, dezvoltată, se presupune că America este cea mai pregătită dintre națiuni. Această iluzie a fost spulberată deși a fost avertizată cu luni de zile înainte, pe măsură ce virusul se răspândea în alte țări, când America a trebuit să facă față, în cele din urmă, testului COVID-19, a eșuat.

„Indiferent de situație, un virus [precum SARS-CoV-2] urma să testeze rezistența chiar și a celor mai bine echipate sisteme de sănătate”, spune Nahid Bhadelia, medic de boli infecțioase la Școala de Medicină a Universității din Boston. Mai transmisibil și fatal decât gripa sezonieră, noul coronavirus este de asemenea și mai insidios, răspândindu-se de la o gazdă la alta cu zile bune înainte de declanșarea simptomelor evidente. Pentru a stăvili un astfel de agent patogen, națiunile trebuie să dezvolte un test și să-l folosească pentru a identifica persoanele infectate, pentru a le izola și pentru a le urmări pe cele cu care au avut contact. Este ceea ce au făcut Coreea de Sud, Singapore și Hong Kong, cu efecte extraordinare. Este ceea ce Statele Unite nu au făcut.

După cum au raportat colegii mei Alexis Madrigal și Robinson Meyer, Centrele pentru controlul și prevenirea bolilor au dezvoltat și distribuit un test defect în februarie. Laboratoarele independente au creat alternative, dar au fost blocate de birocrație din partea FDA (Administrația Alimentelor și Medicamentelor). Într-o lună crucială, în care numărul cazurilor de îmbolnăvire din America a ajuns la zeci de mii, doar sute de oameni au fost testați. Era, literalmente, de neimaginat ca o centrală biomedicală precum SUA să eșueze atât de grav în crearea unui test de diagnostic foarte simplu. „Nu cunosc niciun fel de simulări pe care să le fi efectuat eu sau alții acolo unde am [luat în considerare] un eșec al testării”, spune Alexandra Phelan, de la Universitatea Georgetown, care lucrează pe probleme juridice și politice legate de boli infecțioase.

Fiasco-ul testării a fost păcatul originar al eșecului pandemic al Americii, defectul unic care a subminat orice altă contramăsură. Dacă țara ar fi putut urmări cu exactitate răspândirea virusului, spitalele ar fi putut să-și execute planurile de pandemie, să se pregătească de acțiune prin alocarea sălilor de tratament, comandarea de provizii suplimentare, desemnarea personalului sau alocarea unor facilități specifice pentru a face față cazurilor COVID-19. Nu s-a întâmplat nimic de felul acesta. În schimb, un sistem de îngrijire a sănătății care se lucrează deja aproape la capacitate maximă și care a fost deja pus la încercare de un sezon de gripă severă, s-a confruntat brusc cu un virus care a fost lăsat să se răspândească, necontrolat, prin comunitățile din toată țara. Spitalele suprasolicitate au devenit copleșite. Echipamentele de protecție de bază, cum ar fi măștile, halatele și mănușile, au început să lipsească. În curând vor urma paturile, precum și ventilatoarele care furnizează oxigen pacienților ai căror plămâni sunt asediați de virus.

Cu puține posibilități de mărire a capacității pe timp de criză, sistemul american de asistență medicală funcționează pornind de la premisa că statele neafectate le pot ajuta pe cele afectate în caz de urgență. Acea etică funcționează pentru dezastre localizate, cum ar fi uraganele sau incendiile de vegetație, dar nu pentru o pandemie care se află acum în toate cele 50 de state. Cooperarea a dat loc concurenței; unele spitale îngrijorate au cumpărat cantități mari de consumabile, în felul în care consumatorii panicați au cumpărat hârtie igienică.

Parțial, asta se datorează faptului că Casa Albă este un oraș fantomă al expertizei științifice. Biroul pentru starea de pregătire în caz de pandemie, care făcea parte din Consiliul de Securitate Națională, a fost dizolvat în 2018. La 28 ianuarie, Luciana Borio, care făcea parte din acea echipă, a cerut guvernului „să acționeze acum pentru a preveni o epidemie americană” și, în mod specific, să colaboreze cu sectorul privat pentru a dezvolta teste de diagnostic rapide și ușoare. Dar cu biroul închis, aceste avertismente au fost publicate în The Wall Street Journal, în loc să fie rostite la urechea președintelui. În loc să treacă la acțiune, America a rămas inactivă.

Fără direcție, luată pe nepregătite, letargică și necoordonată, America a gestionat greșit criza COVID-19, mult mai rău decât se temuse oricare dintre experții din în sănătate cu care am vorbit. „Mult mai rău”, a spus Ron Klain, care a coordonat intervenția Statelor Unite în cazul focarului de ebola din Africa de Vest în 2014. „Dincolo de orice așteptări pe care le-am avut”, a spus Lauren Sauer, care lucrează în domeniul asigurării stării de pregătire în caz de dezastru la Johns Hopkins Medicine. „Ca american, sunt îngrozit”, a spus Seth Berkley, care conduce Gavi, Alianța pentru vaccinuri. „SUA ar putea ajunge să fie cel mai grav focar din lumea industrializată.”

I. Lunile următoare

După ce a rămas în urmă, va fi dificil – dar nu imposibil – pentru Statele Unite să se redreseze. Într-o anumită măsură, viitorul pe termen scurt este stabilit deoarece COVID-19 este o boală lentă și lungă. Persoanele infectate în urmă cu mai multe zile vor începe să prezinte simptome acum, chiar dacă între timp s-au izolat. Unele dintre aceste persoane vor intra în unități de terapie intensivă la începutul lunii aprilie. În weekendul trecut, națiunea avea 17.000 de cazuri confirmate, dar numărul real era probabil undeva între 60.000 și 245.000. Numerele încep acum să crească exponențial: începând de miercuri dimineața, numărul oficial era de 54.000, iar numărul real al cazurilor nu este cunoscut. Lucrătorii din domeniul sănătății văd deja semne îngrijorătoare: scăderea stocului de echipamente, un număr tot mai mare de pacienți și medici și asistente care se infectează.

Italia și Spania oferă avertismente sumbre despre viitor. Spitalele nu mai au spațiu, consumabile și personal. Fiindu-le imposibil să trateze sau să salveze pe toată lumea, medicii au fost nevoiți să ia decizii de neconceput: să raționalizeze îngrijirile medicale, ocupându-se de pacienții cu cele mai mari șanse de supraviețuire, în timp ce îi lasă pe alții să moară. Statele Unite au mai puține paturi de spital pe cap de locuitor decât Italia. Un studiu publicat de o echipă de la Imperial College London a concluzionat că, dacă pandemia este lăsată necontrolată, aceste paturi vor fi pline până la sfârșitul lunii aprilie. Până la sfârșitul lunii iunie, pentru fiecare pat disponibil pentru asistență medicală critică, vor fi aproximativ 15 pacienți cu COVID-19 care au nevoie de unul. Până la sfârșitul verii, pandemia va fi ucis în mod direct 2,2 milioane de americani, fără a-i lua în calcul pe cei care vor muri indirect, întrucât spitalele nu sunt în măsură să aibă grijă de cazurile obișnuite atac de cord, accidente vasculare cerebrale și accidente auto. Acesta este scenariul cel mai sumbru. Pentru a evita acest lucru, patru lucruri trebuie să se întâmple – și repede.

Primul și cel mai important este să se producă rapid măști, mănuși și alte echipamente personale de protecție. Dacă lucrătorii din domeniul sănătății nu pot rămâne sănătoși, restul măsurilor de intervenție se va prăbuși. În unele locuri, stocurile sunt deja atât de scăzute încât medicii reutilizează măști de la un pacient la altul, solicită donații din partea publicului sau recurg la propriile alternative artizanale. Aceste lipsuri există deoarece consumabilele medicale sunt făcute la comandă și depind de lanțuri internaționale complicate de aprovizionare, care în prezent sunt suprasolicitate și cedează. Provincia Hubei din China, epicentrul pandemiei, era și un centru de fabricație de măști medicale.

În SUA, deja se apelează la  Stocul Strategic Național – o rezervă națională de echipamente medicale – în special pentru statele cele mai afectate. Stocul nu este inepuizabil, dar se poate câștiga ceva timp. Donald Trump ar putea folosi acest timp pentru a invoca Legea privind producția de apărare, lansând un efort de război în care producătorii americani trec la fabricarea de echipamente medicale. Însă, după ce a invocat actul miercurea trecută, Trump nu a reușit să-l folosească efectiv, se pare din cauza lobby-ului făcut de Camera de Comerț a Statelor Unite și șefii marilor corporații.

Unii producători au trecut deja la acțiune, dar eforturile lor sunt distribuite în mod neuniform. „Într-o zi, ne vom trezi că medici din orașul X operează cu bandane, iar într-un dulap din orașul Y e plin ochi de măști”, spune Ali Khan, decanul sănătății publice la Universitatea. Centrului Medical Nebraska. O „operațiune masivă de logistică și lanțuri de aprovizionare [este] acum necesară în toată țara”, spune Thomas Inglesby, de la Școala de Sănătate Publică Johns Hopkins Bloomberg. Acest lucru nu poate fi gestionat de echipe mici și neexperimentate, răspândite prin Casa Albă. Soluția, spune el, este să desemnați în acest sens Agenția de Logistică a Apărării – un grup de 26.000 de persoane care pregătește armata americană pentru operațiuni peste hotare și care a oferit asistență în cazul crizelor de sănătate publică din trecut, inclusiv în focarul Ebola din 2014.

Această agenție poate coordona și a doua necesitate presantă: o lansare masivă de teste COVID-19. Acestor teste le-a luat mult timp să ajungă din cauza a cinci deficiențe separate: de măști pentru a proteja oamenii care administrează testele; de tampoane nazofaringiene pentru recoltarea probelor virale; de seturi de extracție pentru extragerea materialului genetic al virusului din probe; de reactivi chimici care fac parte din kiturile respective; și de persoane instruite care pot susține testele. Multe dintre aceste deficiențe se datorează, din nou, lanțurilor de aprovizionare suprasolicitate. SUA se bazează pe trei producători pentru reactivi de extracție, care se pot înlocui unul pe altul în cazul în care unul dintre ele eșuează, dar toți au eșuat în fața cererii globale fără precedent. Între timp, Lombardia, Italia, cel mai afectat loc din Europa, găzduiește unul dintre cei mai mari producători de tampoane nazofaringiene.

În prezent, se rezolvă anumite deficiențe. FDA se mișcă acum rapid pentru a aproba testele dezvoltate de laboratoarele private. Cel puțin unul poate da rezultate în mai puțin de o oră, permițând astfel medicilor să știe dacă pacientul din fața lor are COVID-19. Țara „își sporește capacitatea zilnic”, spune Kelly Wroblewski, de la Asociația Laboratoarelor de Sănătate Publică.

Pe 6 martie, Trump a spus că „oricine dorește un test poate primi un test”. Acest lucru a fost (și încă este) neadevărat, iar propriii oficiali s-au grăbit să-l corecteze. Cu toate acestea, persoanele anxioase tot au luat cu asalt spitalele, căutând teste care nu existau. „Oamenii doreau să fie testați chiar dacă nu erau simptomatici sau dacă stăteau alături de cineva cu tuse”, spune Saskia Popescu de la Universitatea George Mason, care lucrează pentru pregătirea spitalelor pentru pandemii. Alții au avut doar răceli, dar medicii au trebuit totuși să folosească măști pentru a-i examina, consumând stocurile deja în scădere. „Chiar a reprezentat un factor de stres pentru sistemul de asistență medicală”, spune Popescu. Chiar și acum, când capacitatea se extinde, testele trebuie utilizate cu atenție. Prima prioritate, spune Marc Lipsitch de la Harvard, este testarea lucrătorilor din domeniul sănătății și a pacienților spitalizați, permițând spitalelor să rezolve crizele majore existente. Abia mai târziu, după încetinirea crizei imediate, testele ar trebui să se facă pe scară mai largă. „Nu va fi la modul: Haideți să ne facem teste acolo!” spune Inglesby.

Aceste măsuri vor dura, timp în care pandemia fie se va accelera dincolo de capacitatea sistemului de sănătate, fie va încetini până la niveluri care pot fi controlate. Cursul său – și soarta națiunii – depinde acum de a treia necesitate, care este distanțarea socială. Gândiți-vă astfel: acum există doar două grupuri de americani. Grupul A include pe toți cei implicați în intervenția medicală, indiferent dacă este vorba despre tratarea pacienților, efectuarea testelor sau fabricarea materialelor. Grupul B îi include pe toți ceilalți, iar treaba lor ofere Grupului A un răgaz mai mare. Grupul B trebuie să „aplatizeze curba” izolându-se fizic de ceilalți oameni pentru a tăia lanțurile de transmisie. Având în vedere perioada mare de incubație a COVID-19, pentru a preveni prăbușirea viitoare a sistemului de îngrijire a sănătății, aceste măsuri aparent drastice trebuie luate imediat, înainte de a părea pe măsura amenințării și trebuie să continue câteva săptămâni.

Nu este ușor să convingi o țară să stea în mod voluntar acasă și fără linii directoare clare din partea Casei Albe, a primarii, guvernanții și proprietarii de afaceri au fost obligați să facă propriile demersuri. Unele state au interzis adunările mari sau au închis școlile și restaurantele. Cel puțin 21 au instituit acum o formă de carantină obligatorie, care obligă oamenii să rămână acasă. Și totuși, mulți cetățeni continuă să producă aglomerație în spațiile publice.

În aceste momente, când binele tuturor se bazează pe sacrificiile multora, contează coordonarea clară – a patra nevoie urgentă. Importanța distanțării sociale trebuie să fie imprimată în conștiința publică, iar publicul trebuie să fie liniștit și informat. În schimb, Trump a minimalizat problema în repetate rânduri, spunând Americii că „o controlăm foarte bine”, atunci când nu era așa și că îmbolnăvirile „urmau să se reducă până la zero”, când de fapt creșteau. În unele cazuri, la fel ca în cazul afirmațiilor sale despre testarea tuturor doritorilor, gafele sale derutante au adâncit criza. Ba chiar s-a lăudat cu medicamente neomologate.

Departe de sala de presă a Casei Albe, Trump l-a ascultat, se pare, pe Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase. Fauci l-a sfătuit pe fiecare președinte încă de la Ronald Reagan cu privire la noile epidemii și acum face parte din grupul de lucru COVID-19 care se întâlnește cu Trump cam o dată la două zile. „El are propriul său stil, hai s-o lăsăm așa”, mi-a spus Fauci, „dar în ceea ce privește orice fel de recomandare pe care i-am făcut-o până acum, substanța acestora, a ascultat tot”.

Dar Trump pare să șovăie deja. În ultimele zile, el a semnalat că este pregătit să revină asupra politicilor de distanțare socială, pentru a proteja economia. Analiștii și liderii de afaceri au folosit o retorică similară, argumentând că persoanele cu risc ridicat, cum ar fi persoanele în vârstă, ar putea fi protejate, în timp ce persoanelor cu risc mai mic li se permite să se întoarcă la muncă. O astfel de gândire sună bine, dar este defectuoasă. Ne supraestimează abilitatea de a evalua riscul unei persoane și de a delimita cumva persoanele „cu risc ridicat” de restul societății. Subestimează gravitatea cu care virusul poate să lovească grupuri „cu risc scăzut” și măsura în care spitalele vor fi copleșite dacă și populația mai tânără se îmbolnăvește.

O analiză recentă de la Universitatea din Pennsylvania a estimat că, chiar dacă măsurile de distanțare socială pot reduce ratele de infecție cu 95 la sută, 960.000 de americani tot vor avea nevoie de terapie intensivă. Există doar aproximativ 180.000 de ventilatoare în SUA și, mai relevant, doar un număr de terapeuți specializați în probleme respiratorii și personal de terapie intensivă  pentru a avea grijă în siguranță de 100.000 de pacienți ventilati. Abandonarea distanțării sociale ar fi o prostie. Abandonarea acestuia acum, când testele și echipamentele de protecție sunt încă rare, ar fi catastrofală.

Dacă Trump nu se abate de la măsuri, dacă americanii respectă distanțarea socială, dacă testarea funcționează bine și dacă se pot produce suficiente măști, există șansa ca țara să poată încă să evite cele mai grave predicții despre COVID-19 și, cel puțin temporar, să țină pandemia sub control. Nimeni nu știe cât va dura asta, dar nu se va termina repede. „Ar putea fi între patru și șase săptămâni până la trei luni”, a spus Fauci, „dar nu am o mare încredere în acest interval”.

II. Sfârșitul jocului

Chiar și un răspuns perfect nu va pune capăt pandemiei. Atâta timp cât virusul persistă undeva, există șansa ca un călător infectat să reaprindă scântei proaspete în țările care au pus deja capăt focarelor. Acest lucru se întâmplă deja în China, Singapore și alte țări din Asia, care păreau să aibă virusul sub control. În aceste condiții, există trei finaluri posibile: unul care este foarte puțin probabil, unul care este foarte periculos și unul care durează foarte mult.

Primul este că fiecare națiune reușește să stăvilească simultan virusul, ca și în cazul SARS-ului inițial din 2003. Având în vedere cât de răspândită este pandemia de coronavirus și cât de prost o gestionează multe țări, șansele de control sincron la nivel mondial par extrem de mici, aproape zero.

Al doilea este că virusul face ceea ce au făcut pandemiile de gripă din trecut: circulă prin lume și lasă în urmă destui supraviețuitori imuni, încât în cele din urmă devine greu să găsească gazde viabile. Acest scenariu al „imunității de turmă” ar fi rapid și, astfel, tentant. Dar, de asemenea, ar avea un cost teribil: SARS-CoV-2 este mai transmisibil și mai fatal decât gripa și probabil ar lăsa în urmă multe milioane de cadavre și rămășițe ale unor sisteme de sănătate devastate. Inițial, Regatul Unit părea să ia în considerare această strategie de imunitate de turmă, dar a dat înapoi atunci când modelele au relevat consecințele nefaste. SUA pare să ia și ea în considerare asta acum.

Al treilea scenariu este acela că lumea, ca într-un joc, încearcă să lovească virusul la întâmplare, oriunde apare acesta, stingând focare ici acolo, până când se poate produce un vaccin. Aceasta este cea mai bună opțiune, dar și cea mai lungă și mai complicată.

Depinde, pentru început, de producerea unui vaccin. Dacă aceasta ar fi o pandemie de gripă, ar fi mai ușor. Lumea are experiență în a face vaccinuri împotriva gripei și face acest lucru în fiecare an. Dar nu există vaccinuri pentru coronavirusuri – până acum, aceste virusuri păreau să provoace boli ușoare sau rare – așa că cercetătorii trebuie să înceapă de la zero. Primii pași au fost impresionant de rapizi. Lunea trecută, un posibil vaccin creat de Moderna și Institutele Naționale de Sănătate a intrat în testele clinice timpurii. Acest lucru marchează un decalaj de 63 de zile între momentul în care oamenii de știință determină secvența genetică a virusului pentru prima dată și momentul în care medicii injectează un potențial vaccin în brațul unei persoane. „Este recordul mondial”, a spus Fauci.

Dar este și cel mai rapid pas printre mulți pași lenți care vor urma. Studiul inițial va spune pur și simplu cercetătorilor dacă vaccinul pare sigur și dacă poate mobiliza efectiv sistemul imunitar. Cercetătorii vor trebui apoi să verifice dacă de fapt previne infecția cu SARS-CoV-2. Trebuie să facă teste pe animale și studii la scară largă pentru a se asigura că vaccinul nu provoacă efecte secundare severe. Vor trebui să descopere ce doză este necesară, de câte rapeluri au nevoie de oameni, dacă vaccinul funcționează la persoanele în vârstă și dacă este nevoie de alte substanțe chimice care să-i sporească eficiența.

 „Chiar dacă funcționează, nu au o modalitate ușoară de a-l produce la scară masivă”, a spus Seth Berkley, de la Gavi. Acest lucru se datorează faptului că Moderna utilizează o nouă abordare a vaccinării. Vaccinurile existente funcționează oferind organismului viruși inactivi sau fragmentați, permițând sistemului imunitar să-și pregătească apărarea în prealabil. În schimb, vaccinul celor de la Moderna cuprinde o urmă a materialului genetic SARS-CoV-2 – ARN-ul său. Ideea este ca organismul să poată folosi acest element pentru a-și construi propriile fragmente virale, care ar fi apoi baza pregătirilor sistemului imunitar. Această abordare funcționează la animale, dar nu este dovedită la om. În schimb, oamenii de știință francezi încearcă să modifice vaccinul anti-rujeolic existent folosind fragmente din noul coronavirus. „Avantajul acestuia este că, dacă am avea nevoie de sute de doze mâine, o mulțime de fabrici din lume știu să le producă”, a spus Berkley. Indiferent care strategie este mai rapidă, Berkley și alții estimează că va dura 12-18 luni pentru a dezvolta un vaccin omologat, și mai mult timp pentru a-l produce, a-l distribui și a-l injecta în brațele oamenilor.

Atunci, este probabil ca noul coronavirus să fie o parte persistentă a vieții americane timp de cel puțin un an, dacă nu mult mai mult. Dacă runda actuală a măsurilor de distanțare socială funcționează, pandemia se poate diminua suficient pentru ca lucrurile să revină la ceva ce seamănă cu normalitatea. Birourile s-ar putea umple, iar barurile ar putea reveni la agitația dinainte. Dar pe măsură ce status quo-ul se va întoarce, la fel va fi și cu virusul. Aceasta nu înseamnă că societatea trebuie să fie blocată fără încetare până în 2022. Dar „trebuie să fim pregătiți să implementăm mai multe perioade de distanțare socială”, spune Stephen Kissler, de la Harvard.

Multe lucruri cu privire la anii următori, inclusiv frecvența, durata și calendarul tulburărilor sociale, depind de două proprietăți ale virusului, ambele necunoscute în prezent. În primul rând: caracterul sezonier. Coronavirusurile tind să fie infecții de iarnă care se estompează sau dispar în timpul verii. Acest lucru poate fi valabil și pentru SARS-CoV-2, dar variațiile sezoniere s-ar putea să nu încetinească suficient virusul când el are atât de multe gazde imunologic naive de infectat. „O mare parte a lumii așteaptă cu nerăbdare să vadă ce efect – dacă va exista un efect – are vara asupra transmiteri în emisfera nordică”, spune Maia Majumder de la Harvard Medical School și Spitalul de Copii Boston.

În al doilea rând: durata imunității. Atunci când oamenii sunt infectați de coronavirusurile umane mai ușoare care provoacă simptome asemănătoare răcelii, rămân imuni mai puțin de un an. În schimb, puținii care au fost infectați de virusul SARS inițial, care a fost mult mai sever, au rămas imuni mult mai mult. Presupunând că SARS-CoV-2 se află undeva la mijloc, persoanele care se recuperează după boală ar putea fi protejate pentru câțiva ani. Pentru a confirma acest lucru, oamenii de știință vor trebui să dezvolte teste serologice precise, care caută anticorpii ce conferă imunitate. De asemenea, vor trebui să confirme că astfel de anticorpi fac într-adevăr ca oamenii să nu se mai îmbolnăvească sau să răspândească virusul. Dacă da, cetățenii imuni se pot întoarce la locul de muncă, pot îngriji persoanele vulnerabile și pot menține economia pe linia de plutire pe timpul perioadelor de distanțare socială.

Oamenii de știință pot folosi intervalele dintre aceste perioade pentru a dezvolta medicamente antivirale – deși astfel de medicamente sunt rareori panacee, și vin la pachet cu potențiale efecte secundare și riscul de rezistență. Spitalele pot face stocuri de echipamente necesare. Seturile de testare pot fi distribuite pe scară largă pentru a fi disponibile la revenirea virusului cât mai repede posibil. Nu există niciun motiv pentru care SUA ar trebui să lase SARS-CoV-2 să o surprindă din nou și nu există niciun motiv pentru care măsurile de distanțare socială vor trebui să fie implementate pe scară la fel de largă și la fel de strict ca acum. Așa cum scriau recent Aaron E. Carroll și Ashish Jha, „Putem ține școlile și afacerile deschise cât mai mult posibil, închizându-le rapid atunci când suprimarea eșuează, apoi deschizându-le din nou, odată identificate și izolate persoanele infectate. În loc să jucăm în apărare, am putea juca mai ofensiv.”

Fie datorită imunității de turmă acumulate, fie datorită vaccinului mult așteptat, virusul se va răspândi din ce în ce mai greu. Este puțin probabil să dispară complet. Este posibil ca vaccinul să trebuiască actualizat pe măsură ce virusul se schimbă, iar persoanele pot avea nevoie să fie revaccinate în mod regulat, așa se face în prezent în cazul gripa. Modelele sugerează că virusul ar putea mocni undeva în lume, declanșând epidemii la fiecare câțiva ani. „Dar speranța mea este că severitatea va scădea și că vor exista mai puțin tulburări în societate”, spune Kissler. În acest viitor, COVID-19 poate deveni așa cum este gripa astăzi – un flagel recurent al iernii. Poate că va deveni în cele din urmă atât de banal încât, chiar dacă va exista un vaccin, mulți dintre cei care aparțin Gen C nu se vor mai deranja să-l facă, uitând cât de dramatic a fost modelată lumea lor de absența sa.

III. Urmarea

Costul atingerii acestui punct, cu cât mai puține decese, va fi enorm. După cum a scris colega mea Annie Lowrey, economia se confruntă cu un șoc „mai brusc și mai sever decât a trăit oricare dintre contemporanii noștri”. Aproximativ una din cinci persoane din Statele Unite au pierdut ore de muncă sau locurile de muncă. Hotelurile sunt goale. Companiile aeriene sunt la sol. Restaurantele și alte întreprinderi mici se închid. Inegalitățile se vor adânci: persoanele cu venituri mici vor fi cel mai greu afectate de măsurile de distanțare socială și, cel mai probabil, vor avea afecțiuni cronice de sănătate care cresc riscul de infecții severe. Bolile au destabilizat orașele și societățile de nenumărate ori, „dar nu s-a întâmplat în această țară de foarte mult timp, sau nu chiar în măsura în care vedem acum că se întâmplă”, spune Elena Conis, istoric în domeniul medicinii la UC Berkeley . „Suntem mult mai urbani și metropolitani. Avem mai mulți oameni care călătoresc pe distanțe mari și trăiesc departe de familie și de locul de muncă. „

După ce infecțiile încep să descrească, va urma o pandemie secundară a problemelor de sănătate mintală. Într-un moment de profundă teamă și incertitudine, oamenii sunt opriți de la contactul uman calmant. Îmbrățișările, strângerile de mână și alte ritualuri sociale sunt acum umbrite de pericol. Persoanele cu anxietate sau tulburări obsesiv-compulsive se chinuie. Persoanelor în vârstă, care sunt deja excluse în mare parte din viața publică, li se cere să se distanțeze și mai mult, adâncindu-și singurătatea. Asiaticii suferă insulte rasiste, alimentate de un președinte care insistă să eticheteze noul coronavirus drept „virusul chinez”. Incidentele de violență în familie și abuzuri asupra copiilor sunt susceptibile să crească, deoarece oamenii sunt obligați să rămână în case nesigure. Copiii, ale căror corpuri sunt în mare parte cruțate de virus, pot suferi traume mentale cu care rămân și la vârsta adultă.

După pandemie, persoanele care se recuperează după COVID-19 ar putea fi marginalizate și stigmatizate, la fel ca supraviețuitorii Ebola, SARS și HIV. Lucrătorii din domeniul sănătății vor avea nevoie de timp pentru a se vindeca: la unu-doi ani după ce SARS a lovit Toronto, persoanele care s-au ocupat de focar încă mai aveau un grad de productivitate scăzut și mai multe șanse să sufere de epuizare și stres post-traumatic. Oamenii care au trecut prin lungi perioade de carantină vor purta cicatricile experienței lor. „Colegii mei din Wuhan remarcă faptul că acum unii oameni refuză să-și părăsească locuințele și suferă de agorafobie”, spune Steven Taylor de la Universitatea din Columbia Britanică, care a scris The Psychology of Pandemics (Psihologia pandemiilor).

Dar „există și potențialul unei lumi mult mai bune după ce trecem de această traumă”, spune Richard Danzig, de la Centrul pentru o Nouă Securitate Americană. Deja, comunitățile găsesc noi modalități de a se reuni, chiar dacă trebuie să stea despărțite. Atitudinile față de sănătate se pot schimba și ele în bine. Apariția HIV și SIDA „a schimbat complet comportamentul sexual în rândul tinerilor care ajungeau la maturitate sexuală la apogeul epidemiei”, spune Conis. „Utilizarea prezervativelor s-a normalizat. Testarea  pentru identificarea BTS-urilor a devenit ceva obișnuit.” În mod similar, spălarea mâinilor timp de 20 de secunde, un obicei care istoric a fost greu de consacrat chiar și în spitale, „poate fi unul dintre acele comportamente cu care ne-am obișnuit atât de mult în cursul răspândirii virusului, încât nu ne mai gândim la ele”, adaugă Conis.

Pandemiile pot cataliza și schimbările sociale. Oamenii, afacerile și instituțiile au adoptat extrem de rapid sau au solicitat practici cu care nu ar fi fost de acord cândva, inclusiv munca de la domiciliu, teleconferințe care să vină în întâmpinarea persoanelor cu dizabilități, concedii medicale corespunzătoare și aranjamente flexibile pentru îngrijirea copiilor. „Este prima dată în viața mea când am auzit pe cineva spunând: „Oh, dacă ești bolnav, rămâi acasă ”, spune Adia Benton, antropolog la Universitatea Northwestern. Poate națiunea va afla că faptul de a fi pregătit nu se rezumă doar la măști, vaccinuri și teste, ci și la politici corecte de muncă și la un sistem stabil și egal de asistență medicală. Poate că va aprecia că lucrătorii din domeniul sănătății și specialiștii din sănătatea publică compun sistemul imunitar social al Americii și că acest sistem a fost suprimat.

Ar putea fi nevoie ca anumite aspecte ale identității Americii să fie regândite după COVID-19. Multe dintre valorile țării par să funcționeze împotriva acesteia în timpul pandemiei. Individualismul, excepționalismul și tendința de a echivala a face tot ce îți dorești cu un act de rezistență au însemnat că, atunci când a venit timpul să salveze vieți și să rămână în interior, unii oameni s-au strâns prin baruri și cluburi. După ce au internalizat ani întregi de mesaje antiteroriste ulterior atacurilor din 11 septembrie, americanii au decis să nu mai trăiască în frică. Dar SARS-CoV-2 nu este interesat să-i terorizeze, îl interesează doar celulele lor.

Anii de retorică izolaționistă au avut și ei consecințe. Cetățenii care au văzut China ca pe un loc îndepărtat, diferit, unde liliecii sunt comestibili și autoritarismul este acceptabil, nu luat în considerare că ei vor urma sau că nu vor fi pregătiți. (Reacția Chinei la această criză a avut propriile probleme, dar mă voi ocupa de ele altă dată.) „Oamenii au crezut discursurile în care li se spunea că virusul poate fi stăvilit”, spune Wendy Parmet, care studiază dreptul și sănătatea publică la Universitatea Northeastern. „Nu-i lăsăm să intre și vom fi în regulă. Când ai politicieni care susțin aceste idei de izolaționism și etnonationalism, ești mai vulnerabil atunci când lovește o pandemie. ”

Veteranii epidemiilor din trecut au avertizat de mult că societatea americană este prinsă într-un ciclu de panică și neglijență. După fiecare criză – antrax, SARS, gripă, Ebola – se acordă atenție și se fac investiții. Dar după scurte perioade de pace, amintirile se estompează și bugetele se diminuează. Această tendință transcende administrațiile republicane sau democrate. Când apare o nouă normalitate, anormalul devine din nou de neimaginat. Există însă motive să credem că COVID-19 ar putea fi un dezastru care duce la schimbări mai radicale și mai durabile.

Celelalte epidemii majore din ultimele decenii fie nu prea au afectat SUA (SARS, MERS, Ebola), au fost mai ușoare decât se aștepta (gripa H1N1 în 2009) sau s-au limitat mai ales la anumite grupuri de persoane (Zika, HIV). În schimb, pandemia COVID-19 afectează direct toată lumea, schimbând natura vieții lor de zi cu zi. Acest lucru o distinge nu numai de alte boli, ci și de celelalte provocări sistemice ale vremii noastre. Când o administrație întârzie să acționeze cu privire la schimbărilor climatice, efectele nu vor fi resimțite ani de zile și chiar atunci vor fi greu de perceput. Este diferit când un președinte spune că toată lumea poate primi un test, iar o zi mai târziu, se constată că este imposibil. Pandemiile sunt experiențe democratizante. Oamenii cărora privilegiile și puterea le conferă în mod normal protecție în situații de criză, se confruntă cu carantinele, ies pozitiv la teste și îi pierd pe cei dragi. Senatorii se îmbolnăvesc. Consecințele tăierii de fonduri de la agențiile de sănătate publică, pierderea expertizei și suprasolicitarea spitalelor nu se mai manifestă prin luări de poziție furioase, ci prin plămâni care cedează.

După 11 septembrie, lumea s-a concentrat pe contra-terorism. După COVID-19, atenția se poate orienta către sănătatea publică. Așteptați-vă să vedeți o creștere în finanțarea virologiei și a vaccinologiei, o creștere a numărului de studenți care aplică pentru programe de sănătate publică și mai multă producție internă de materiale medicale. Așteptați-vă ca pandemiile să fie trecute ca priorități pe agendă la Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Anthony Fauci este acum un nume pe plan intern. „Oamenii obișnuiți, care înțeleg cu ușurință cu ce se ocupă un polițist sau un pompier, ajung în sfârșit să înțeleagă cu ce se ocupă un epidemiolog”, spune Monica Schoch-Spana, antropolog medical la Centrul Johns Hopkins pentru Securitatea Sănătății.

Astfel de schimbări, în sine, ar putea proteja lumea de următoarea boală inevitabilă. „Țările care s-au confruntat cu SARS aveau conștiința publică despre acest lucru care le-a permis să treacă imediat la acțiune”, a spus Ron Klain, fosta autoritate în domeniul Ebola. „Cea mai des rostită frază din America în acest moment este: „Nu am mai văzut așa ceva până acum.” Nimeni nu a rostit această propoziție în Hong Kong.” Pentru SUA și pentru lume, este extrem de clar ce poate face o pandemie.

Învățămintele pe care America le trage din această experiență sunt greu de prevăzut, mai ales într-un moment în care algoritmii online și televiziunile partizane servesc doar știri care se aliniază preconcepțiilor publicului lor. O astfel de dinamică va fi esențială în următoarele luni, spune Ilan Goldenberg, expert în politică externă la Centrul pentru o Nouă Securitate Americană. „Tranzițiile de după Al Doilea Război Mondial sau 11 septembrie nu s-au concentrat pe o sumă de idei noi”, spune el. „Ideile există, dar dezbaterile vor fi mai acute în următoarele luni, din cauza fluidității momentului și a voinței publicului american de a accepta schimbări mari, masive.”

Se poate concepe cu ușurință o lume în care majoritatea națiunii consideră că America a învins COVID-19. În ciuda numeroaselor sale erori, ratingul de aprobare al lui Trump a crescut. Imaginați-vă că reușește să devieze vina pentru criză către China, atribuindu-i rolul de ticălos, iar Americii rolul de erou neînvins. În timpul celui de-al doilea mandat al președinției sale, SUA devine și mai izolaționistă și iese din NATO și din alte alianțe internaționale, construiește ziduri reale și figurative și nu mai investește în alte națiuni. Pe măsură ce Gen C crește, bolile devastatoare provenite din străinătate înlocuiesc comuniștii și teroriștii ca noua amenințare generațională.

De asemenea, ne putem gândi și la un viitor în care America să învețe o lecție diferită. Un spirit de comuniune, născut ironic prin distanțarea socială, face ca oamenii să se orienteze către exterior, către vecinii de aceeași naționalitate sau din alte țări. Alegerile din noiembrie 2020 devin o repudiere a politicii „America e cea dintâi”. Națiunea pivotează, așa cum s-a întâmplat după Al Doilea Război Mondial, între izolaționism și cooperare internațională. Salvată de investiții constante și de un aflux de minți strălucite, forța de muncă din domeniul sănătății crește. Copiii din Gen C scriu eseuri școlare despre cum se vor face epidemiologi când vor fi mari. Sănătatea publică devine elementul central al politicii externe. SUA conduce un nou parteneriat global axat pe rezolvarea provocărilor precum pandemiile și schimbările climatice.

În 2030, SARS-CoV-3 apare de nicăieri și este pus cu botul pe labe într-o lună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here