Nazare reclamă un deficit de 13 miliarde lei: Este imperativ să facem economii

Foto: INQUAM/George Călin

Fostul ministru al Finanţelor, Alexandru Nazare, reclamă, luni, un deficit de 13 miliarde de lei, bani care trebuie găsiţi până la finalul anului, transmite News.ro.

Indiferent de cât de optimist este scenariul economic, creşterea veniturilor nu egalează acest necesar de cheltuieli”, afirmă Nazare care consideră că ”este imperativ să facem economii. De asemenea, fostul ministru afirmă că ”este o formă de respect faţă de primari să facem bine calculele”, înainte de a le promite bani pentru investiţii.

”În analiză execuţiei la luna mai, transmisă premierului, evidențiam un necesar de 13 miliarde lei pe partea de cheltuieli. Aceste cheltuieli trebuie obligatoriu acoperite până la sfârşitul anului, din care cel mai mare cuantum vizează domeniul sănătatii. Veniturile sunt în creştere cu 23% faţă de aceeaşi perioada a anului trecut, însă, indiferent de cât de optimist este scenariul economic, creşterea veniturilor nu egalează acest necesar de cheltuieli”, a scris, luni, pe Facebook, Alexandru Nazare.

Acesta afirmă că atrăgea atenţia că ”este imperativ să facem economii”.

”Eventuale alocări pentru proiecte noi pot determina o creştere a deficitului asumat. Din suma vehiculată de 12 miliarde, care ar rămâne neutilizată la luna iunie, trebuie ţinut cont de faptul că 7 miliarde lei sunt fonduri europene. Această sumă nu poate fi considerată sub nici o formă economisită, dacă vrem să ajungem la prognoza de absorbţie pentru 2021. În acest sens, este evident şi o formă de respect faţă de primari să facem bine calculele, înainte să discutăm despre o suma sau altă destinată programelor de investiţii, de altfel atât de necesare”, a mai scris fostul ministru.

Acesta s-a referit şi la rectificarea bugetară. ”Rectificarea bugetară se elaborează de către Ministerul Finanţelor pe baza analizei gradului de încasarea a veniturilor şi a gradului de execuţie a cheltuielilor pe primele 6 luni ale anului bugetar, precum şi a propunerilor ordonatorilor principali de credite şi a actelor normative în vigoare. Această se aprobă în Guvern, însă principiile ei pot fi prezentate în forurile de decizie ale partidului, pentru că modul în care rectificarea este întocmită poate antrena consecinţe economice şi politice importante, prin modificarea parametrilor angajaţi de România în relaţie cu Comisia Europeană şi partenerii internaţionali”,a mai scris fostul ministru de Finanţe.
Premierul Florin Cîţu a vorbit, luni, la întîlnirea cu primarii de municipii despre rectificarea bugetară care ”nu se face la partid” şi nu va fi axată pe criterii politice, dar şi despre faptul că primarii nu vor fi lăsaţi fără banii penru continuarea proiectelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here