Negoiță: „Doamna Firea se pregătea să-şi facă partid, îmi spunea mie să facem ceva, să mergem pe alt drum, că nu se mai poate în PSD”

firea
Foto: INQUAM/George Călin

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a afirmat, joi seară, că Gabriela Firea a intenţionat să-şi facă partid, înainte de alegerile prezidenţiale, pe vremea când era „simplu membru PSD”.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a afirmat, joi seară, la Digi 24, că Gabriela Firea a intenţionat să-şi facă partid, înainte de alegerile prezidenţiale.

„Doamna Firea se pregătea să-şi facă partid, îmi spunea mie să facem ceva, să mergem pe alt drum, că nu se mai poate în PSD… Se întâmpla înainte  de alegerile prezidenţiale de anul trecut, când dânsa nu mai era decât simplu membru PSD, înainte să se împace cu domnul Dragnea, cu doamna Dăncilă şi să o recomande ca fiind soluţia pentru România. Era Partidul Oxigen sau Partidul Verzilor… Ceva de genul acesta. Cum poate să-mi spună mie acum că am trădat PSD când noi ştim  bine ce discuţii aveam. Ştia bine că nu mă regăsesc în PSD, că nu am ce să caut în echipa aia”, a declarat Robert Negoiţă.

Acesta a afirmat că i-a fost destul de greu să-i transmută Gabrielei Firea că ea este motivul pentru care nu se mai regăsește acum în PSD: „În acest moment am mai multe motive pentru care nu am ce căuta acolo – la PSD. Mi-a fost destul de complicat să-i transmit, dar am transmis către conducerea partidului, către cei care au fost interesați să mă asculte şi anume că în acest moment principalul argument pentru care eu nu am ce căuta acolo este chiar dumneaei”.

Întrebat ce are să-i reproșeze primarului general, Negoiță a afirmat: „A început să vorbească neadevăruri în public, atât de neadevărate….Nu este o chestiune personală…Minte cu o lejeritate dezarmantă şi ideea este să te îndepărtezi de astfel de oameni”.

În 7 iulie, primarul general, Gabriela Firea, s-a declarat dezamăgită şi chiar şocată de decizia lui Robert Negoiţă de a nu mai candida din partea PSD şi a afirmat că se aştepta ca acesta să o informeze despre o astfel de decizie.

1 COMENTARIU

  1. “Era Partidul Oxigen sau Partidul Verzilor”
    Poate partidul biemveu second hand disel sau pertidtul autobuzul diesel sau partidul defrișeză parcuri sau partidul promisiunilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here