Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, într-o intervenție la Digi24, a vorbit despre creșterea masivă a cazurilor de infectare cu coronavirus și despre noua lege a izolării și carantinei care intră în vigoare de marți, 21 iulie.
Tătaru susține că vom ajunge la 1.000 de cazuri pe zi, dar, după ce va intra în vigoare noua lege, situația va deveni mai bună pentru că se vor putea lua de la început măsurile de izolare și de internare.
”Lucrurile nu vor mai continua în forma asta, pentru că de mâine intră în vigoare legea izolării și carantinei. Suntem pe internare și izolare în condițiile în care vom respecta aceste reguli.
În următoarele 14 zile vom avea o creștere progresivă. Vom ajunge și la 1.000 de cazuri pe zi. Vom avea această creștere. Dintre aceste 1.000 de cazuri pe zi sunt cele care merg la Terapie intensivă într-un număr de 5%, o mortalitate de 5%, restul sunt cazuri asimptomatice, ușor asimptomatice, medii sau medii spre severe pe care va trebui să le gestionăm.
Avem un parcurs al acestor cazuri, avem o gestionare pe care am pus-o și în practică, avem o previziune pe tot ce înseamnă focarele actuale în evoluția lor, identificăm orice caz care apare în aceste focare, sau în focare în constituire, având pârghiile actuale, acele anchete epidemiologice care vor putea lua de la început măsurile de izolare și nu vom mai avea această creștere masivă pe care am avut-o în ultimele 2, 3 săptămâni de când avem acest vid legislativ”, a mai dezvăluit Tătaru.
Acesta mai spune că autoritățile urmăresc focarele de coronavirus care apar în țară și că, în cazul unei creșteri „exagerate a numărului de cazuri”, se poate ajunge la carantinarea unui cartier sau a unei localități. Acest lucru se poate întâmpla dacă sunt peste 3 cazuri la 1.000 de locuitori.
”Sunt focare care trebuie urgentate în anchete epidemiologice și prin ordin de ministru mâine voi decide ca orice persoană care este depistată pozitiv, în spatele ei să se desfășoare anchetă epidemiologică, directorul DSP să nominalizeze un epidemiolog sau un medic care să înceapă acea anchetă în maximum 12 ore, să definim tot ce înseamnă contacți, în măsura în care ei trebuie izolați la domiciliu, cei care sunt simptomatici să fie testați”.
*Avem în studiu foarte multe focare
„Putem avea la un moment dat, în care creșterea o impune, o izolare sau o carantinare a unei zone, a unui cartier. Dacă avem unități medicale în care nu se mai poate desfășura activitatea non-COVID, se pot transforma acele unități în unități pentru terapie suport COVID. Dacă avem nevoie de personal, o să începem să detașăm personal. Sunt adaptări pe care le facem de la zi la zi pentru a gestiona focarele care există în acest moment sau o suprapopulare a unor unități sanitare”, a spus Tătaru.
„Noi urmărim creșterea numărului de cazuri care este mai accentuată în anumite zone. De exemplu, în Vaslui, la testarea a 100 de angajați care lucrau la un abator de păsări, 59 au fost pozitivi. Sunt focare care se înâlnesc la unități medicale. Noi avem în studiu foarte multe focare. În momentul în care vedem o creștere exagerată sau exponențială a numărului de cazuri într-o anumită zonă, noi avem și parametri. La 3 cazuri noi la mia de locuitori, se poate ajunge la carantinarea acelei zone, acelui cartier sau acelei localități”, a spus ministrul.

















