New York: Funcţionarii municipali vor fi obligaţi să se vaccineze sau să se testeze în fiecare săptămână

Primarul oraşului New York, Bill de Blasio, le va solicita funcţionarilor municipali să se vaccineze împotriva COVID-19 sau să se testeze o dată pe săptămână, relatează AFP, preluată de News.ro.

Măsura, care va intra în vigoare la 13 septembrie, vizează peste 300.000 de persoane, printre care poliţişti, pompieri şi profesori.

„Obiectivul este acela de a proteja oamenii”, a spus De Blasio într-o conferinţă de presă.

Deja, săptămâna trecută primarul i-a avertizat pe angajaţii din sistemul medical public newyorkez că vor trebui să se vaccineze împotriva Covid-19 sau să se testeze în fiecare săptămână.

La New York, 59% dintre locuitori au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, însă ritmul vaccinărilor a încetinit. La nivel naţional, doar 57% dintre americani au primit cel puţin o doză de vaccin, iar 49% sunt complet vaccinaţi.

Varianta Delta reprezintă peste 89% din contaminările depistate în SUA.

Calea bună și calea proastă de diminuare a ezitării și scepticismului față de vaccinarea anti-Covid

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here