Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, duminică, despre discuţiile cu reprezentanţii magistraţilor, că au fost extrem de puţini magistraţi care au exprimat intenţia să vină la Cotroceni, după ce aproape o mie au semnat scrisoarea. El a arătat că s-a ajuns inclusiv la probleme nepotrivite, colegii lui să îi ia din benzinării, să nu se întâlnească între ei. Şeful statului a anunţat că luni va avea loc o discuţie cu cei care îşi asumă, iar discuţiile confidenţiale vor fi reprogramate, informează News.ro.
”Au fost extrem de puţini magistraţi care au exprimat intenţia să vină la discuţii faţă de cele o mie de persoane care au semnat scrisoarea . Sunt cam 20 de magistraţi în nume individual şi cam 20 de magistraţi în numele unor asociaţii de magistraţi. Şi s-au întâmplat fel de fel de lucruri în aceste zile pe care colegii mei care au fost în contact cu aceşti magistraţi le-au perceput. În primul rând că, în mod neobişnuit, în anumite instituţii s-au organizat şedinţe luni 24 decembrie. Au existat mesaje de influenţare, intimidare. Apoi, multă lume din cei care au solicitat să ne întâlnim, dar nu în 22 decembrie, tocmai pentru că există o teamă de participare la astfel de întâlnire să aibă repercusiuni”, a spus preşedintele.
Nicuşor Dan a mai spus: ”Am ajuns inclusiv la probleme nepotrivite cu importanţa, să vină pe rând, să stea în sălile de aici, să nu se intersecteze, sau chiar colegii mei să-i preia din benzinării din Bucureşti ca să nu se vadă că ei sunt în Palatul Cotroceni”.
”Totuşi e o chestiune foarte serioasă, nu vorbim de reţele de trafic de persoane sau cine ştiu eu ce, vorbim de a treia putere în statul ăsta. Prin urmare, am decis că mâine, la ora 10.00, vom face o discuţie publică cu cei care doresc, aşa spunem, public, să transmită un mesaj. Iar toate discuţiile private în regim de confidenţialitate vor fi reprogramate. Tot cei care solicită o întâlnire în regim de confidenţialitate cu noi o vor avea, dar nu mâine”, a spus preşedintele.













