Nicușor Dan: Bruiajul Gabrielei Firea nu acoperă bilanțul celor 4 ani. Voiculescu: Firea i-a făcut o mare favoare, arătând încă o dată că circul și mafioțeala trebuie să înceteze

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Nicușor Dan, candidatul comun al PNL și Alianței USR-PLUS la Primăria Capitalei, a condamnat, vineri, gestul viceprimarului Aurelian Bădulescu și al altor angajați ai municipalității, de a-i sabota conferința de presă.

„Cu primarul PSD Gabriela Firea, RADET a intrat în faliment, poluarea a atins cote alarmante (pentru care România a fost condamnată la Curtea de Justiție a UE), traficul s-a înrăutățit, companiile municipale au făcut un dezmăț pe bani publici, fondurile europene pentru proiecte esențiale au rămas neaccesate”, se arată într-un comunicat de presă.

Comunicatul integral al lui Nicușor Dan:

Bucureștenii trebuie să spună NU circului și eșecului administrativ al primarului PSD Gabriela Firea

  • Condamn ferm atitudinea extrem de agresivă și lipsită de respect a Gabrielei Firea, primarul PSD al Municipiului București, care și-a trimis în această dimineață adjunctul, pe viceprimarul PSD Aurelian Bădulescu, pentru a perturba conferința mea de presă dedicată eșecului celor 4 ani de activitate a actualei administrații pesediste a Capitalei.
  • Gabriela Firea a demonstrat astăzi, din nou, că este un reprezentant tipic al PSD – agresiv, arogant și laș. Gabriela Firea datorează scuze bucureștenilor pentru că a încercat să transforme într-un circ o evaluare public civilizată și argumentată.
  • În același timp, vreau să-i transmit foarte clar primarului PSD Gabriela Firea că nu mă las intimidat de subordonații politici pe care îi mobilizează contra mea. Sunt convins că am alături de mine pe marea majoritate a bucureștenilor, care condamnă cu certitudine acest mod de a face politică – violent, jignitor și dezinteresat în raport cu problemele reale ale Capitalei. Salut în acest context atitudinea civică a celor care au reacționat pe loc la agresivitatea viceprimarului trimis de Gabriela Firea pentru a bloca mesajul meu către bucureșteni. Aceștia i-au reproșat pe bună dreptate reprezentatului PSD în fruntea Capitalei întârzierea lărgirii Bulevardului Prelungirea Ghencea, locul în care am dorit să susțin conferința de astăzi.
  • Tot bruiajul Gabrielei Firea nu va reuși însă să acopere bilanțul negativ al celor 4 ani în care PSD a condus Bucureștiul. Cu primarul PSD Gabriela Firea, RADET a intrat în faliment, poluarea a atins cote alarmante (pentru care România a fost condamnată la Curtea de Justiție a UE), traficul s-a înrăutățit, companiile municipale au făcut un dezmăț pe bani publici, fondurile europene pentru proiecte esențiale au rămas neaccesate.

O reacție de condamnare a practicilor girate de Gabriela Firea a avut și Vlad Voiculescu, care a renunțat la proiectul său de candidatură la Primăria Capitalei în favoarea lui Nicușor Dan.

  • Mandatele “excelențelor” Firea și Bădulescu (da, așa li se adresează oamenii care vor ceva de la ei) ar fi trebuit să se încheie peste 2 zile.
  • Astăzi este ziua în care s-a nascut Spiru Haret, reformatorul școlii românești. Poate nu e o coincidență, poate Gabriela Firea a vrut și astăzi să ne aducă aminte că un pic de școală și un pic de bun simț ar face deja o diferență atât de mare în administrația Bucureștiului.
  • Felicitări lui Nicușor Dan că și-a ținut cumpătul! Mare lucru, în condițiile date. Gabriela Firea i-a făcut o mare favoare, de altfel, arătând încă o dată – dacă mai era cazul – că circul și mafioțeala trebuie să înceteze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here