Noi reguli pentru supermarketurile din București, după ce numărul cazurilor de COVID-19 a crescut

În marile magazine din București vor fi impuse noi reguli, în contextul în care atât marți, cât și miercuri au fost raportate câte 1.946 de cazuri noi de COVID-19.

Prefectura Capitalei a anunțat că prefectul Traian Berbeceanu și primarul general Nicușor Dan se vor întâlni, vineri, cu reprezentanţii marilor lanțuri comerciale şi supermarketuri.

Conform sursei citate, discuțiile vor avea loc la Primăria Capitalei și vor viza impunerea respectării normelor privind triajul epidemiologic, dezinfectarea mâinilor atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori, circuite de acces şi defluire, dar şi limitarea accesului clienţilor în funcţie de suprafaţa spaţiului comercial, pentru evitarea aglomerației.

Prefectura București a transmis, printr-un comunicat de presă că miercuri, la sediul instituţiei, a avut loc o şedinţă la care au participat reprezentanţi ai Poliției Capitalei, Jandarmeriei, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti -Ilfov, Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti.

Prefectul municipiului Bucureşti a dispus intensificarea controalelor care să vizeze respectarea normelor aflate în vigoare la această dată, constatându-se o relaxare atât în ceea ce priveşte efectuarea de controale din partea instituţiilor abilitate, cât şi în ceea ce priveşte respectarea de către instituţiile publice şi private, de către agenţii economici şi populaţie a prevederilor impuse prin H.G. nr. 856/2020. Astfel, în perioada următoare, vor fi intensificate controalele în principalele sectoare în care s-a constatat că măsurile de protecţie nu au fost respectate cu stricteţe, respectiv mall-uri, pieţe agroalimentare, pieţe volante, staţii de metrou, mijloace de transport în comun, terase, săli de sport/fitness, saloane de coafură, cosmetică„, precizează Prefectura Capitalei.

De asemenea, s-a dispus să fie făcute controale vizând respectarea normelor privind obligaţia angajatorilor din sectorul public şi privat de decalare a programului angajaţilor.

La nivelul grupului de lucru constituit, s-a apreciat că respectarea cu stricteţe a normelor deja aflate în vigoare poate să ajute la evitarea adoptării de noi restricţii mai severe„, a mai transmis Prefectura.

Alte aproape 1.950 de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate miercuri, pentru a doua zi la rând, în București. Conform datelor transmise de Grupul de comunicare strategică, rata de infectare cu noul coronavirus în București este în creștere, ajungând miercuri la 6,77 de cazuri la mia de locuitori față de 6,56 cu o zi în urmă.

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a declarat miercuri dimineață că în acest moment nu se pune problema instituirii carantinei în București, fiind nevoie de respectarea regulilor care au fost impuse pentru combaterea pandemiei. Totodată, Berbeceanu a precizat că „nu putem vorbi la acest moment de eliminarea restrictiilor”, răspunzând la o întrebare în acest sens referitoare la perioada sărbătorilor.

​​Primarul General, Nicușor Dan, a declarat, marți seară, că Bucureștiul nu intră în carantină. „Carantina se impune când un anumit indicator trece de un anumit nivel. Nu suntem acolo. Indicatorul este undeva în jur de 6 și nu se impune în acest moment carantinarea”, a spus Nicușor Dan.

El a adăugat că intrarea în carantină este „o ipoteză, dar e ultima ipoteză”.

Precizările au fost făcute după ce Vlad Voiculescu, propus viceprimar din partea USR, a declarat că va discuta cu Nicușor Dan despre posibila intrare în carantină a Capitalei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here