Novak Djokovic i-a luat apărarea arbitrei Laura Clark, pe rețelele sociale, după ce aceasta a fost ameninţată cu moartea

Arbitra Laura Clark a devenit celebră peste noapte, după ce a fost lovită cu mingea, din greșeală, de Novak Djokovic, însă efectele acestei faime au fost negative: a primit amenințări cu moartea pe rețelele de socializare. 

Tenismenul sârb a reacţionat imediat și i-a luat apărarea pe rețelele sociale.

Dragii mei, vă mulţumesc pentru mesajele pozitive…De asemenea, vă amintesc că arbitrul de linie care a fost lovit de minge are nevoie de susţinerea comunităţii noastre. Nu a greşit cu nimic. Vă rog pe toţi să o susţineţi în această perioadă„, a scris Novak Djokovic.

Laura Clark nu a fost la Flushing Meadows luni, a doua zi după incidentul în care a fost implicată, scrie presa internaţională.

Un purtător de cuvânt al US Open a dat luni câteva informaţii despre starea în care se află Laura Clark. „Arbitrul de linie care a fost lovit de o minge este bine, se odihneşte la hotel azi şi se află sub observaţia medicului turneului. Va reveni pe teren în momentul în care ea şi doctorul vor considera de cuviinţă”, a spus acesta.

Novak Djokovic, numărul 1 ATP, a fost descalificat de la US Open, în urma unui gest controversat făcut pe teren. Sportivul a lovit un arbitru de linie cu mingea în cap. După incident, a refuzat să participe la conferința de presă și apoi și-a cerut scuze printr-un mesaj public.

Incidentul a avut loc la meciul din optimile de finală împotriva spaniolului Carreno-Busta. La finalul unui game, sârbul a scos o minge din buzunar și a lovit-o cu racheta, trimițând-o spre marginea terenului într-un gest aparent de descărcare nervoasă, fără intenția de a lovi pe cineva. Mingea a lovit însă o arbitră de linie, care a căzut la pământ. 

Djokovic va pierde toate punctele și toți banii câștigați până acum pe durata turneului.

După acest incident, jucătorul în vârstă de 33 de ani, a refuzat de supărare conferinţa de presă, dar a revenit cu scuze într-un mesaj public:

Întreaga situație mă face să mă simt trist și gol. Am verificat dacă arbitrul este bine şi mi-au spus că, slavă Domnului, este bine. Îmi pare extrem de rău că i-am provocat un asemenea stres. A fost fără intenție. A fost greșit.

(…) În ce privește descalificarea, trebuie să privesc în interiorul meu şi să lucrez cu dezamăgirea mea, să transform toate acestea într-o lecţie în folosul dezvoltării şi evoluţiei mele ca jucător şi ca om. Îmi cer iertare organizatorilor turneului, (…) le sunt recunoscător echipei mele, familiei (…) şi, de asemenea, fanilor mei, care că mă susţin mereu. Vă mulţumesc şi îmi pare rău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here