Compania Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care operează centrala nucleară din Cernavodă, şi consorţiul Falcon (Ansaldo Nucleare, ENEA şi ICN) au semnat un Memorandum de înţelegere privind cooperarea pentru dezvoltarea unui reactor de Generaţie IV, Alfred, informează news.ro.

Documentul a fost semnat pe 3 octombrie, arată un comunicat al companiei de stat.

Scopul acestui Memorandum de înţelegere este de a stabili un cadru de colaborare între cele două părţi în ceea ce priveşte lucrările pre-proiect şi activităţile de cercetare şi dezvoltare care urmează să fie implementate în vederea dezvoltării proiectului Alfred”, arată comunicatul.

Nuclearelectrica şi consorţiul Falcon au convenit asupra: schimbului de informaţii şi date cu privire la tehnologia reactoarelor cu neutroni rapizi, folosind ca agent de răcire plumbul topit, coordonării activităţilor de cercetare, contribuţiei în natură în funcţie de expertiză şi capabilităţile fiecărei părţi, studiilor şi analizelor realizate independent de fiecare parte cu scopul optimizării acestora, precum şi planificării cadrului necesar pentru a pregăti activităţile demonstrative.

Într-un mediu internaţional în care politicile şi măsurile de mediu reconfigurează major industria energetică, iar soluţia provine dintr-un mix bine gândit de surse cu emisii scăzute de CO2, dezvoltarea tehnologiilor nucleare în sensul îmbunătăţirii constante a securităţii, a economicităţii şi a flexibilităţii, a devenit o necesitate. La nivel global, sunt puţine state care dezvoltă noi tehnologii nucleare, România fiind unul dintre acestea, iar proiectul Alfred fiind considerat la nivel internaţional o tehnologie promiţătoare de ultima generaţie. Este un proiect complex, cu multe beneficii de tehnologie, securitate, economicitate pe care ne dorim să îl vedem în exploatare comercială în cât mai multe state după finalizarea proiectului. Cooperarea pentru dezvoltarea acestui proiect este esenţială, iar acest memorandum de înţelegere este o dovadă a responsabilităţii şi implicării industriei nucleare româneşti, per total, în dezvoltarea programului nuclear şi în oferirea unei soluţii inovatoare la nivel internaţional”, spune Cosmin Ghiţă, director general SNN.

El precizează că în anul 2018, la nivel global, energia nucleară a furnizat 2.563 TWh.

Dacă în locul producţiei de 2.563 TWh din nuclear, s-ar fi folosit un combustibil convenţional, s-ar fi emis 2.701 milioane tone de CO2. Este evident rolul energiei nucleare şi al dezvoltărilor tehnologice”, adaugă el.

La rândul său, Constantin Păunoiu, director RATEN ICN, afirmă că proiectul Alfred reprezintă contribuţia României la dezvoltarea reactoarelor de Generaţie IV.

Proiectul Alfred reprezintă contribuţia României la dezvoltarea reactoarelor de Generaţie IV, un proiect inovator la nivel internaţional şi o necesitate pe termen lung pentru asigurarea contribuţiei energiei nucleare la un mix energetic curat şi stabil. Proiectul Alfred beneficiază de sprijinul Uniunii Europene prin European Sustainable Nuclear Energy Energy Industrial Initiative (ESNII), iar la nivel national reprezintă un factor de creştere în inovare, asigurarea securităţii, dezvoltare tehnologică şi are un impact economico-social important, în special pentru zona Munteniei de Sud. Energia nucleară este, o soluţie certă în atingerea şi menţinerea ţintelor de decarbonizare. Pentru RATEN ICN dezvoltarea noilor tehnologii nucleare, cele de Generaţie IV, este o prioritate imediată. Efortul este integrat în încercarea de a pune România pe lista foarte scurtă a statelor inovatoare şi de a avea soluţii pe termen lung şi foarte lung”, spune Constantin Păunoiu, directorul RATEN ICN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here