România ultimelor cinci-șase zile este un exemplu elocvent despre cum poate o țară care până mai ieri se număra printre pilonii majori de stabilitate într-o regiune măcinată de conflict armat și derive autoritare, să se transforme peste noapte într-o vulnerabilitate strategică deopotrivă pentru sine și pentru aliați.
Ascensiunea “pe nesimțite și nevăzute” a unui candidat profund pro-rus, până în măduvă de putinist, Călin Georgescu, ca și ascensiunea “la vedere” a aceluiași curent suveranist de filiație moscovită, de data asta reprezentat de binomul de binomuri, Simion-AUR / Șoșoacă-SOS, ridică inevitabila întrebare: unde a fost și ce a făcut până acum statul român?
Apoi, cum a fost posibil ca după doi ani și ceva de când, la granițe, Rusia duce un război total, zarurile să poată fi încă făcute, după dictare, de o Curte Constituțională despre care se știa deja de ani buni că este ca umbrela bulgărească pentru coasta democrației și statului de drept?
Faptul că, în vară, într-un asemenea context internațional, CCR a putut totuși acționa la București ca și cum și-ar avea sediul la Moscova, din nou, ridică aceeași întrebare: unde a fost și ce a făcut până acum statul român?
Și tot către nivelul acesta de interogație ne proiectează cea mai proaspătă intervenție de Brutus a Curții Constituționale – diktatul de a renumăra voturile din primul tur, în condițiile în care nici măcar marii și spectaculoșii perdanți nu acuzaseră fraude care să fi schimbat rezultatul sau distorsionarea procesului electoral? Unde este și ce face, așadar, statul român, cum e posibil ca o mână de indivizi în robă, dar conectați politic, să desfiguraze, dintr-o lovitură de ciocănel judecătoresc, un întreg proces care a implicat milioane de oameni?
Nici nu ne putem imagina semnalele de junglă și legea junglei pe care le trimite în exterior România acestui moment! Și cu atât mai puțin putem măsura implicațiile inerente, pe termen mediu și lung.
Ușor-ușor, pe zi ce trece, România lui 2024 începe să semene, pentru occidentali, cu România anilor ’90, când orice nebunie politico-socială părea posibilă.
Credibilitate, stabilitate, predictibilitate, funcționalitate – toți macro-parametrii cu rol fundamental în formarea percepției celor de afară tind azi, în cazul României, să se identifice tot mai puțin cu macro-parametrii unei țări cu o vechime de două decenii în Uniunea Europeană și în NATO.
În februarie 2022, când a izbucnit războiul din Ucraina, cu toții ne-am trezit în fața celei mai odioase forme de necunoscut.
Căci numai războiul este capabil să proiecteze cea mai odioasă formă de necunoscut – mai ales tipul de război în care invadatorul e una dintre super puterile lumii, invadatorul e una dintre cele mai oribile dictaturi, invadatorul e totodată și cea mai hulpavă țară de pe Pământ.
Inevitabil, când se declanșează un asemenea conflict armat, pentru cei din jur devine vitală reordonarea priorităților. Vital devine și curajul, vitală e și imaginația, vitală e mai ales inventarierea propriilor vulnerabilități interne – din tot spectrul: politic, geopolitic, economic și social.
În cazul României una dintre căile care, la momentul 24 februarie 2022, necesitau și impuneau acțiune viza sfera politico-socială.
În sfera asta, palierul care cel mai sensibil, dar și foarte vizibil era acela al ascensiunii curentului suveranist de sorginte putinistă, ca și nivelul de penetrare la care ajunsese propaganda rusă.
Din perspectiva reordonării priorităților, în context de război rusesc, total, la granițe, stoparea ascensiunii suveranismului putinist și eradicarea propagandei ruse se impuneau de la sine în vârful piramidei urgențelor strategice.
Nu spun asta abia acum și în orice caz nu din perspectiva impostorului care pozează în Mafalda post-factum. Am spus-o încă de atunci, februarie 2022, la patru zile după declanșarea ostilităților în Ucraina.
Am spus că printre prioritățile strategice care se cristalizau în noile împrejurări, se număra “scindarea AUR” și faptul de “a pregăti un an an electoral 2024 cât mai igienic”.
Am spus totodată că “poți face calcule peste calcule, <span;>din perspectiva politicii tale externe, căci terenul va fi mereu alunecos atâta timp cât politica internă este privată de atenția cuvenită și de intervenții excepționale”.
Pe atunci vorbeam numai de AUR, căci AUR îngloba atunci ceea ce azi înseamnă AUR+Georgescu. Șoșoacă, ieșită din grupul aurist, părea încă o cantitate neglijabilă, deși decibelii o recomandau deja ca stea putinistă în ascensiune.
Apropo de Călin Georgescu, în acel an, 2022, individul turbo-mesianic a ajuns chiar președinte de onoare al AUR, iar după parlamentarele din 2020 fusese propunerea de premier a AUR.
Dar statul român s-a făcut că plouă, chiar și după ce a început războiul, iar AUR a crescut. Georgescu a crescut. Șoșoacă a crescut și ea. Sau poate că, începând cu sfârșitul de februarie 2022, statul român o fi lucrat la prăbușirea suveranismului putinist. Însă dacă chiar a lucrat, este pe undeva chiar mai tragic. Căci constatăm azi și constatăm fără lupă: opera e lamentabilă.
Pentru câteva nuanțe, las mai jos câteva pasaje din textul scris la 26 februarie 2022. Pentru întreaga argumentație, las AICI link-ul.
- “Le spuneam, recent, unor prieteni că dacă aș fi o minte din umbră, în următorii doi ani aș lucra cu prioritate la scindarea AUR”.
- “O minte din umbră, iar în contextul ofensivei ruse din regiune una perfect patriotică, ar trudi 24/24 la asta în următorii doi ani, <span;>cu scopul de a pregăti un an electoral 2024 cât mai igienic. Altfel, ca țară, poți face calcule peste calcule, din perspectiva politicii tale externe, căci terenul va fi mereu alunecos atâta timp cât politica internă este privată de atenția cuvenită și de intervenții excepționale, în momente excepționale.
- “Dacă un colos precum America nu își permite să ignore ingerințele rusești, dacă politica din marile state europene a fost viciată aproape până la os de operațiunile hibride de manipulare a opiniei publice și a spectrului politic, cum ar putea România să doarmă în bocanci? Cum ar putea România să facă asta mai ales de acum înainte, odată cu invazia rusă în Ucraina și amenințarea militară palpabilă pe care Moscova o reprezintă pentru absolut toate capitalele Estului?”
Sharia pentru România. Ce le pregătește Calin Georgescu femeilor
