Oana Lasconi spune că regretă felul în care a făcut declarația împotriva mamei ei: Îmi doresc să oprim acest scandal

Sursa foto: Instagram

Fiica Elenei Lasconi, Oana, a declarat public că regretă felul în care a reacţionat sâmbătă, după difuzarea emisiunii de la Prima TV în care mama sa a afirmat că a votat „DA” la referendumul privind familia tradiţională. Ea le răspunde celor care au susţinut că a folosit conjunctura creată pentru a intra în politică, arătând că nu îşi doreşte acest lucru fiindcă politica din România este „mult prea struţo-cămilă”. „Vă rog din toată inima să înţelegeţi că o părere nu poate fi sinonimă cu un vot pentru îngrădirea unor drepturi!”, transmite tânăra, care spune că va continua să lupte pentru apărarea drepturilor persoanelor LGBTQ.

Într-un nou mesaj postat pe Instagram, miercuri, Oana Lasconi afirmă că regretă faptul că „s-a aruncat cu capul înainte” când a făcut declaraţiile de sâmbătă cu privire la opiniile mamei sale, Elena Lasconi, referitoare la familia formată dintr-un bărbat şi o femeie, relatează News.ro.
„În primul rând aş vrea să mulţumesc celor care mi-au arătat susţinere în perioada asta dificilă. Vă apreciez din toată inima. În al doilea rând, aş vrea să spun că regret felul în care am făcut declaraţia de sâmbătă. Nu ar fi trebuit să mă arunc cu capul înainte şi să fac declaraţii când emoţia era la maxim, asta e clar. Regret felul în care am făcut-o, regret momentul în care am făcut-o. Ar fi trebuit să fiu mai diplomată şi este o lecţie destul de dură pentru mine, dar o lecţie pe care vă jur că am învăţat-o. Acest scandal mi-a demonstrat un lucru clar şi anume că avem foarte, foarte mult de muncă. Homofobia nu înseamnă doar ură, sau frică, cum am mai văzut pe internet, bună, înseamnă şi o dezaprobare, o discriminare”, a transmis Oana Lasconi într-un mesaj video.
Oana Lasconi adaugă că s-a gândit şi la „generaţiile mai vechi LGBTQ+ care au suferit văzând că criminalizat felul în care ele există”, ea spunând că nu îşi poate imagina cum s-au simţit aceşti oameni şi că trebuie apărate şi drepturile lor, nu doar cele ale tinerilor din comunitatea LGBTQ din România.
Fiica primăriței din Câmpulung a făcut referire şi la o eventuală carieră politică, respingând ideea unei astfel de cariere în România.
„Unii au spus că a folosit asta drept rampă de lansare în politică, permiteţi-mi să vă liniştesc: politica din România este mult prea struţo-cămilă ca să am eu ce să caut în ea. Din punct de vedere ideologic mi se pare un haos. Dar ce îmi doresc din toată inima să fac este să susţin comunitatea LGBTQ+, asta este ce vreau. Îmi doresc să oprim acest scandal, să-l încheiem şi să pornim un dialog. Haideţi să fim mai buni şi mai toleranţi astăzi, să ne respectăm, dar vă rog frumos, vă rog din toată inima să înţelegeţi că o părere nu poate fi sinonimă cu un vot pentru îngrădirea unor drepturi! E foarte important să putem să pornim dintr-o zonă comună, dar părerile sunt cu totul altceva. Haideţi să ne respectăm astăzi şi să începem să visăm la o Românie mai bună, din toate punctele de vedere, la oameni mai fericiţi, la un trai mai bun, haideţi să pornim un dialog!”, mai spune Oana Lasconi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here