Mai mulți europarlamentari și înalți oficiali europeni au salutat votul covârșitor dat joi în Consiliul Uniunii Europene pentru instalarea Laurei Codruta Kovesi în funcția de procuror șef al Parchetului European.

Astfel, Manfred Weber, președintele grupului PPE, a subliniat într-o postare pe Twitter că ”această confirmare a Laurei Codruta Kovesi ca șef al EPPO este un mare succes pentru grupul PPE și pentru lupta împotriva corupției. După luni de atacuri inacceptabile la adresa ei venite din partea guvernului socialist al României, Parchetul European trebuie să își înceapă cât mai repede activitatea„, relatează Ziare.com.

De asemenea, eurodeputatul belgian Saskia Bricmont (Verzi/ALE), „raportor din umbră” pe acest dosar, a salutat rezultatul votului de joi. „Rolul procurorului șef european este esențial în lupta împotriva fraudelor și a corupției în UE și va fi întărit prin integritatea, experiența și determinarea Laurei Codruta Kovesi. Kovesi a obținut rezultate importante că șef al DNA, în ciuda tentativelor guvernului socialist de a interveni în munca ei. Decizia de astăzi este o revanșă luată de Kovesi și lovește direct în față guvernul român care a revocat-o și a persecutat-o„, a declarat aceasta.

În plus, Saskia Bricmont a ținut să sublinieze că „de prea mult timp oligarhii, crima organizată și cei care comit fraude au abuzat de fondurile UE„. „Parchetul European va ajuta la lupta împotriva infracțiunilor care afectează bugetul UE și ne va asigura că banii cetățenilor europeni vor ajunge acolo unde trebuie și nu în buzunarele câtorva infractori. Prin alegerea lui Kovesi, UE transmite un mesaj ferm criminalității și corupților de peste tot, acela că este gata să își apere așa cum trebuie bugetul„, a adăugat eurodeputatul belgian.

Și Guy Verhofstadt (Renew Europe), unul dintre cei mai vocali apărători ai statului de drept, a felicitat-o pe Kovesi și a transmis un mesaj de atenționare guvernului de la București. „Felicitări Laurei Kovesi pentru desemnarea sa că procuror șef al Parchetului European. Nu doar că este cea mai potrivită persoană pentru acest job, dar totodată acesta este și un semnal pentru guvernul român: Nu trebuia să o revocați! Deciziile dubioase, de acest fel, se întorc împotriva voastră„, a scris eurodeputatul pe Twitter.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here