O purtătoare de cuvânt a Guvernului francez, Sibeth Ndiaye, a avertizat vineri împotriva ”elucubraţiilor de pe reţele de socializare” cu privire la atacul de joi în sediul Prefecturii Poliţiei Parisului, soldat cu patru morţi, între care trei poliţişti, subliniind că nu există ”indicii cu privire la o eventuală radicalizare” a autorului faptelor, relatează AFP, citează News.ro.

În acest stadiu, procurorul Parisului, la fel ca procurorul Parchetului antiterorist sunt în legătură strânsă, ei sunt cei care decid calificarea faptelor care, în prezent, nu relevă terorismul în stadiul investigaţiilor”, a declarat ea la postul Franceinfo.

Pista teroristă – la fel ca orice altă pistă – ”nu este îndepărtată”, ”nu există indicii, contrar unui anumit număr de fake news care au circulat pe reţele de socializare, cu privire la o eventuală radicalizare a autorului acestor asasinate, deci ancheta trebuie să continue”, a insistat ea.

Nu înseamnă că dacă eşti musulman eşti terorist. Deci faptul că te converteşti la islam nu este un semn automat de radicalizare”, a insistat Ndiaye.

Înainte ca serviciile anchetatorilor să ne dea informaţii tangibile şi care să nu fie elucubraţii pe reţele de socializare, eu nu mă voi pronunţa”, a conchis ea.

Atacatorul, în vârstă de 45 de ani, născut la Fort-de-France, lucra la Direcţia de Informaţii a Prefecturii Poliţiei (DRPP) ca informatician, la serviciul tehnic al DRPP şi era surd. El lucra la prefectură din 2003.

Angajatul administrativ care, dintr-un motiv încă necunoscut, a ucis cu lovituri de cuţit patru funcţionari în Prefectura Poliţiei, înainte să fie ucis prin împuşcare, s-a convertit la islam în urmă cu 18 luni, potrivit unei surse apropiate dosarului.

Percheziţii efectuate joi la domiciliul acestuia, la Gonesse (Val-d’Oise), nu au scos la iveală elemente care să acrediteze ipoteza unei radicalizări violente a bărbatului. Soţia sa le-a vorbit anchetatorilor despre un ”comportament neobişnuit şi agitat” al soţului său cu o seară înainte.

Însă deputatul LR Eric Ciotti a apreciat, într-un mesaj postat pe Twitter vineri, că ”ancheta va spune cine este el”, ”explicaţiile psihiatrice şi sloganul «fără amestecuri» nu este de ajuns să descrie un mod de operare dorit de Statul Islamic (SI)”.

Ancheta este în curs şi trebuie, evient, să vorbim cu prudenţă, însă primele elemente de care dispunem sugerează totuşi că poate este, probabil, un atac islamist”, a declarat la postul Europe 1 eurodeputatul Nicolas Bay, un membru al conducerii Rassemblement national (RN, fostul FN, extremă dreapta).

Iar preşedintele Debout la France Nicolas Dupont-Aignan a îndemnat Guvernul, joi seara, într-o filmare într-un vehicul întunecat postată pe Twitter, ”să spună  adevărul francezilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here