Olanda îşi închide ambasada de la Teheran duminică

Sursa foto: wikipedia

Olanda îşi închide duminică ambasada de la Teheran ca măsură preventivă, a anunţat Ministerul de Externe olandez într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă, invocând tensiunile în creştere dintre Iran şi Israel, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Ministerul a adăugat că va decide duminică dacă ambasada Olandei de la Teheran va fi redeschisă luni.

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat vineri că se aşteaptă ca Iranul treacă „în curând” la acţiune împotriva Israelului şi a lansat un apel Teheranului să nu atace, potrivit AFP.

„Nu vreau să dau informaţii confidenţiale, dar mă aştept să fie în curând”, a spus preşedintele american, care a răspuns şi la o întrebare privind mesajul pe care doreşte să-l transmită Teheranului: „Nu faceţi asta!”.

„Vom ajuta Israelul să se apere şi Iranul va eşua”, a mai afirmat liderul de la Casa Albă.

Iranul a promis că va riposta după un atac mortal pe 1 aprilie împotriva consulatului său din Damasc, operaţiune pe care o atribuie Israelului.

Iran – ceva speranță, dar mai ales risc, pentru Putin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here