ONU cere instituirea unei zone demilitarizate la centrala nucleară de la Zaporojie

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut marţi seară Moscovei şi Kievului să cadă de acord asupra stabilirii unei zone demilitarizate în jurul centralei nucleare Zaporojie, în sudul Ucrainei, transmite miercuri dpa, citată de Agerpres.ro.

”Situaţia actuală este imposibil de susţinut şi cel mai bun mod de a ne asigura că facilităţile nucleare şi populaţia Ucrainei sunt protejate şi sigure este ca acest conflict armat să se încheie acum”, a declarat Guterres la Consiliul de Securitate al ONU din New York.

Centrala Zaporojie şi zona adiacentă nu trebuie să fie ţinta sau platforma de lansare a unor operaţiuni militare, a adăugat el.

„Până la încheierea conflictului şi la restabilirea unor condiţii stabile există nevoia urgentă pentru măsuri interimare care să prevină un accident nuclear rezultat din distrugeri provocate cu mijloace militare”, a apreciat secretarul general al ONU.

Potrivit Reuters, Guterres a prezentat „paşi specifici” pentru ambele părţi meniţi să ducă la demilitarizarea centralei Zaporojie şi a zonei adiacente.

Prima măsură este ca forţele ruse şi ucrainene să se angajeze să se abţină de la activităţi militare în interiorul şi în apropierea centralei nucleare, cea mai mare din Europa.

„Ca al doilea pas, trebuie obţinut un acord privind perimetrul demilitarizat. (…) Mai exact, aceasta ar include un angajament al forţelor ruse de a-şi retrage tot personalul şi echipamentul militar din acel perimetru şi un angajament al forţelor ucrainene de a nu ocupa acel perimetru”, a explicat Guterres.

Înaintea reuniunii Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, le-a declarat reporterilor că, „dacă demilitarizăm (zona), atunci ucrainenii vor intra acolo imediat şi vor distruge totul”. Militarii ruşi apără centrala, a susţinut Nebenzia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here