Ca într-un film ce rulează neobosit în reluare, Donald Trump a avut recent un nou moment de extaz în ceea ce privește dialogul său “fantastic” cu Putin, pentru ca în doar câteva zile liderul american să sfârșească tot în agonie.
O simplă convorbire telefonică cu dictatorul l-a convins din nou pe Trump că dictatorul vrea pace, iar pentru asta președintele american a și programat, total pe nemestecate, un summit la Budapesta, adică fix pe terenul dictatorului rus.
După ce a pus telefonul în furcă, dictatorul rus și-a văzut pe mai departe de cele obișnuite, reamintind lumii în ce condiții este, în realitate, dispus să facă pace. Poc !
E evident, judecând după reacția lui Trump la spusele putiniste de după (anulare adecvată a summitului, sancțiuni binevenite contra marilor companii rusești de petrol), că, la telefon, președintelui american îi fuseseră servite cu totul alte plăcinte de către omologul rus.
Desigur, cealaltă variantă posibilă ar fi aceea că, în cursul convorbirii, Putin îi spusese lui Trump același lucru pe care l-a afirmat și după, caz în care drama nu ar face decât să capete proporții – căci, într-un asemenea scenariu, președintele american ar trebui suspectat de analfabetism funcțional, din moment ce pur și simplu aude ce i se spune, dar nu pricepe sensul vorbelor.
Pentru binele SUA și al lumii în general, e preferabil un Putin mincinos decât un Trump atât de răvășit intelectual.
Dintre toate situațiile umilitoare în care Trump a fost pus de către Putin pe chestiunea păcii în Ucraina, aceasta din urmă le bate la scor pe toate.
Măcar cu ocazia asta, președintele Americii și-ar face, în primul rând sieși, un mare serviciu dacă ar accepta crudul adevăr: acela că, pe relația cu Rusia, nu mai e vorba de simple manipulări a căror victimă e (de tipul celor pe care s-a lăudat că le-a mai trăit și în cariera sa de afacerist, dar pe care, cică, le-ar fi depășit cu brio). Ci, din contră, că împotriva sa Kremlinul derulează o atentă și complexă operațiune psihologică, ce urmărește umilirea, decredibilizarea și modelarea liderului de la Casa Albă.
O operațiune de care, firește, Trump nu e conștient, dar numai întrucât ținta nu e conștientă nu înseamnă că operațiunea nu există.
Față de celelalte situații, actuala a fost marcată și de gestul excepțional al lui Putin, de a-i da personal o replică lui Trump. Asta, după ce liderul de la Washington anunțase că nu va mai fi niciun summit, dar mai ales, după ce SUA au sancționat companiile Rosneft și Lukoil, cele două mari pușculițe care finanțează mașinăria de război a Rusiei.
„Este, desigur, o încercare de a pune presiune pe Rusia”, a punctat Putin, adăugând: „Dar nicio țară care se respectă și niciun popor care se respectă nu ia vreodată decizii sub presiune”.
E limpede că gestul Washingtonului (în special noile sancțiuni) a produs dureri la Moscova, altfel dictatorul nu s-ar fi dat jos din pat să-l comenteze personal.
Iar apropo de modelarea comportamentului lui Trump către ruși, e clar și faptul că dictatorul încearcă să-i arate că poate foarte bine să-i țină și mai puternic ușa în nas în viitorul apropiat. Și procedează astfel întrucât bătrânul KGB-ist a mirosit corect apetitul președintelui american de a fi băgat în seamă de omologul rus, la intervale regulate (așa cum, se vorbește în târg, i-ar fi revenit lui Trump și apetitul de a se reîntâlni cu un alt dictator, cel nord-coreean).
Deloc întâmplător, cu privire la summitul de la Budapesta, și partea ungară, și partea rusă au întreținut o perioadă ideea că întâlnirea la vârf nu va fi totuși anulată. Frumoasă sincronizare menită a menține o tensiune publică pe bulversatul președinte al Americii.
Dar dincolo de aspectul pe formă al manipulării create de declarația lui Putin, există și unul de fond.
Dictatorul de la Kremlin afirmă că tunurile puse de SUA pe Rosneft și Lukoil reprezintă o formă de presiune asupra Rusiei. Mai spune că țările care se respectă nu iau decizii sub presiune. Adaugă și faptul că Rusia este o țară care se respectă. Și, acestea fiind premisele, Putin trage concluzia că Rusia nu poate lua decizii așa.
Mizeria, aici, e orbitoare, având în vedere că Rusia a declanșat un război total pentru a pune presiune pe Ucraina să cedeze tot ceea ce are mai scump: suveranitatea, teritorii, libertatea și securitatea cetățenilor ei, viitorul însuși al țării.
Altfel spus, în optica lui Putin Rusia nu poate acum negocia nimic legat de pace întrucât se simte presată de sancțiunile economice. În schimb, Ucraina trebuie să negocieze (exclusiv conform termenilor impuși de Moscova), deși Ucraina se află sub presiunea războiului total.
Același gest cu degetul mijlociu îl face Putin și la adresa SUA și a Europei: sub presiunea rusă (prin războiul în curs plus amenințarea că îl va extinde și în alte părți din Europa), celor două maluri ale Atlanticului li se cere să accepte restrângerea amprentei NATO la liniile de acum trei decenii și să ajute Moscova să obțină capitularea Kievului.
Ca și cum, desigur, nu există pe lume decât o singură entitate care se respectă, deci care nu poate accepta presiunea când e vorba să ia decizii.
Rusia, vorba lui Putin sau a lui Șoșoacă (proaspăt întoarsă de la Moscova), e o țară unică, e o țară specială.
Într-un fel, chiar e: e unica țară care denazifică, fiind ea însăși o actualizare a nazismului; și e specială, căci armata sa a ajuns după trei ani de război să bombardeze mai des civilii decât pe militarii din armata adversă.
