Războiul dintre Rusia și Ucraina continuă neabătut. Niciuna dintre părți nu se află într-o poziție care să-i permită atingerea prin forță militară a obiectivelor declarate. Însă acum există și o activitate diplomatică semnificativă, notează Richard Haass, pentru Novaia Gazeta Europa.
Ucraina a fost de acord cu un armistițiu de 30 de zile, în mare parte pentru a-și repara relațiile cu administrația președintelui american Donald Trump, relații care s-au deteriorat în urma unei confruntări din 28 februarie, în Biroul Oval, între Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Rusia a respins propunerea de armistițiu, sugerând în schimb — dar fără a și implementa — o interdicție privind atacarea infrastructurii energetice. Ambele părți și-au exprimat disponibilitatea de a accepta un armistițiu în Marea Neagră, însă, deoarece Rusia și-a condiționat sprijinul de o relaxare a sancțiunilor, nu este deloc clar când — sau chiar dacă — un astfel de armistițiu limitat ar începe, cu atât mai puțin ce ar include.
Astfel de pași parțiali, dacă ar fi implementați, ar putea reprezenta o etapă intermediară către ceva mai semnificativ. Dar este la fel de posibil ca acești pași să nu ducă la un acord de pace cuprinzător. Rusia ar putea continua războiul chiar dacă Marea Neagră nu ar mai fi un teatru activ de conflict.
Obiectivul, pentru moment, ar trebui să fie un acord de încetare a focului pe termen nedeterminat, nu un tratat de pace permanent. În acest caz, o ambiție excesivă riscă să fie dușmanul a ceea ce este posibil.
Cea mai mare întrebare rămâne politica Statelor Unite. Administrația Trump a folosit o combinație de presiune și stimulente pentru a convinge cele două părți să înceteze luptele. Însă abordarea sa a fost dezechilibrată, înclinând spre oferirea de beneficii Rusiei, în timp ce a exercitat o presiune puternică asupra Ucrainei.
S-o spunem clar: este justificat să i se ofere Rusiei anumite stimulente. Acestea ar putea include disponibilitatea de a relua contactele la nivel înalt și de a reface personalul ambasadelor, sprijinirea unei relaxări limitate a sancțiunilor dacă sunt îndeplinite anumite condiții și permisiunea ca Rusia să mențină pe agendă obiectivele sale pe termen lung în ceea ce privește Ucraina.
Ceea ce însă nu este acceptabil este sîmbrățișarea pozițiilor defectuoase ale Rusiei, cum ar fi pretențiile sale asupra Crimeei, Donețkului, Luhanskului, Hersonului și/sau Zaporojie, bazate pe rezultatele unor referenumuri ilegale, organizate de forțele de ocupație ruse. Una este ca trimisul lui Trump la Kremlin – Steve witkoff, un dezvoltator imobiliar transformat în diplomat novice – să caracterizeze poziția Rusiei, și cu totul altceva ca el să o adopte ca fiind a lui proprie.
La modul general, nu există niciun motiv întemeiat pentru a introduce în acest moment chestiuni legate de statutul final. Obiectivul de acum ar trebui să fie un acord de încetare a focului pe termen nedeterminat, nu un tratat de pace permanent. În acest caz, o ambiție excesivă riscă să fie dușmanul a ceea ce este realizabil.
Pentru a obține o încetare a ostilităților, acordul ar trebui să fie cât mai clar și simplu posibil. Doar două elemente sunt esențiale pentru un armistițiu viabil: încetarea tuturor ostilităților și separarea forțelor, ideal cu plasarea între ele a unei forțe de menținere a păcii.
Tot restul, inclusiv situația teritoriilor și a populațiilor, ar trebui lăsat în seama negocierilor privind statutul final. Deocamdată, ambele părți ar trebui să aibă libertatea de a se înarma sau de a încheia acorduri de securitate cu terți. Nu ar trebui să se ia nicio măsură care să împiedice eforturile de consolidare a unui armistițiu. Rusiei ar trebui să i se permită să păstreze trupe nord-coreene pe teritoriul său; Ucraina ar putea invita forțe din țări europene.
Esențial este ca SUA să continue să ofere sprijin militar și de intelligence Ucrainei. Acest sprijin este singura cale de a-l convinge pe Vladimir Putin că tergiversarea nu este în interesul său și este esențial pentru capacitatea Ucrainei de a descuraja o nouă agresiune rusă, chiar și în cazul unui acord de încetare a focului. Dar acest sprijin nu trebuie să fie nelimitat: o astfel de asistență din partea SUA s-a ridicat la aproximativ 40 de miliarde de dolari pe an, timp de trei ani — un nivel care probabil va fi suficient pentru viitorul previzibil.
Obiectivul ar trebui să fie acela de a-i oferi Ucrainei ceea ce-i trebuie pentru a descuraja și a se apăra împotriva agresiunii ruse, iar nu de a-și elibera teritoriile. E neserios să afirmi, așa cum a făcut-o Witkoff, că nu există motive de îngrijorare în privința unei noi agresiuni ruse. La urma urmei, actualul război este a doua invazie a Rusiei în Ucraina din 2014 încoace, când a anexat ilegal Crimeea. Având în vedere intențiile lui Putin, ceea ce contează sunt capabilitățile.
Situația ar putea atinge un punct critic până în vară, când se va epuiza stocul de arme aprobate de Congres, pentru Ucraina. Administrația Trump va trebui să decidă — dacă nu a făcut-o deja — care este legătura dintre relația de securitate cu Ucraina și diplomația SUA.
În timp ce încercăm să anticipăm ce va alege să facă administrația, ar trebui să dea de gândit acordul din februarie 2020, semnat de prima administrație Trump cu talibanii. Acel acord a fost negociat peste capul partenerilor afgani ai Americii, prin discuții directe cu talibanii, deschizând astfel calea pentru preluarea rapidă a Afganistanului de către aceștia, un an și jumătate mai târziu. Rămâne doar speranța că prețul pe care Joe Biden l-a plătit — atât pe plan intern, cât și internațional — pentru implementarea acordului lui Trump – îl va face pe Trump să se gândească de două ori înainte de a abandona Ucraina unui destin similar.
Trump ar trebui să aibă în vedere și faptul că abandonarea Ucrainei nu ar aduce pacea. Zelenski, care este mai popular ca niciodată în țară — în mare parte datorită celebrei întâlniri din Biroul Oval — ar prefera, cel mai probabil, să nu accepte niciun armistițiu sau tratat de pace, decât unul care ar compromite interesele fundamentale ale Ucrainei. Țara ar putea continua lupta, într-o formă sau alta, ani de zile, folosind arme produse pe plan intern și armament importat din Europa și Asia — și, eliberată de restricțiile impuse anterior de SUA ca o condiție a ajutorului, ar putea fi chiar tentată să adopte o abordare mai agresivă în alegerea țintelor din interiorul Rusiei.
În același timp, cel mai probabil Rusia ar putea vedea într-o eventuală distanțare a SUA de Ucraina o oportunitate de a exercita presiuni suplimentare sau chiar de a escalada militar. Departe de a aduce pacea, oprirea sprijinului militar american pentru Ucraina ar putea, de fapt, să ducă la o intensificare a luptelor.
Miza este uriașă, și nu doar pentru Ucraina. Ceea ce se întâmplă în relația cu Rusia va avea un impact semnificativ asupra viitorului Europei, asupra riscului ca China să recurgă la forță împotriva Taiwanului, sau Coreea de Nord împotriva Coreei de Sud, precum și asupra modului în care SUA este percepută atât de aliații săi, cât și de inamicii din întreaga lume.
