Orban: „Îi îndemn pe oameni să nu iasă la astfel de mitinguri”

Foto: INQUAM/George Călin

Premierul Ludovic Orban i-a îndemnat pe români să nu participe la mitingul anunţat pe reţelele de socializare pentru acest weekend în Piaţa Victoriei din Bucureşti, subliniind că aceştia „se pun pe sine în pericol” şi „se situează făţiş împotriva unor reglementări legale”, transmite Agerpres.

„Sunt convins că Ministerul de Interne este gata să ia toate măsurile. Eu îi îndemn pe oameni să nu iasă la astfel de mitinguri, care, sincer, nu transmit nimic, se pun pe sine în pericol şi se situează făţiş împotriva unor reglementări legale. Portul măştii este stabilit prin lege ca fiind obligatoriu în spaţii închise. Sigur că, dacă ies afară, nu poţi să-i obligi să poarte masca. E o adevărată campanie, care este derulată din foarte multe surse, o campanie care se vede că este organizată, finanţată şi este o campanie care este împotriva intereselor fundamentale ale cetăţenilor români. Sănătatea este bunul cel mai de preţ al omului. Îi rog pe români să-şi apere sănătatea, atât sănătatea lor, cât şi sănătatea semenilor lor, în primul rând al celor pe care-i iubesc”, a declarat Ludovic Orban, sâmbătă, la plecarea de la sediul MAI.

El a răspuns astfel întrebat dacă autorităţile îi vor amenda pe „cei care ne îndeamnă să nu purtăm măşti” şi au anunţat, pe reţelele de socializare, participarea la un miting, duminică seara, în Piaţa Victoriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here