Orban: Preşedintele Iohannis va fi un factor de echilibru/ Fac un apel la premierul Florin Cîțu / Acuzații privind BPN

Foto: INQUAM/Alexandru Bușcă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, joi, că, din situaţia politică creată, ”nu are nimeni de câştigat”, potrivit News.ro.

”Nu putem guverna fără ca fiecare dintre formaţiuni să susţină Programul de Guvernare”, afirmă Orban, care a făcut apel la Florin Cîţu să aibă responsabilitate faţă cetăţean. Preşedintele PNL speră că preşedintele Klaus Iohannis va fi un factor de ehilibru în această criză politică. De asemenea, Orban anunţă că nu participă la şedinţa BPN.

”În 6 decembrie, românii şi-au exprimat votul cu speranţa ca România să fie guvernată mai bine, să se ducă într-o direcţie corectă, să se realizeze marile reforme necesare, să crească cu adevărat calitatea vieţii să fie respectate drepturile fundamentale ale cetăţenilor. După alegeri, în urma unor negocieri, complicate am reuşit formarea unei coaliţii care să scape România din ghearele PSD. Ne-am angajat la patru ani de pace politică, de muncă în folosul oamenilor, ne-am angajat la o guvernare competentă, performantă care să ducă la creşterea calităţii vieţii şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale românilor”, a afirmat, joi, LUdovic Orban, într-o declaraţie de presă.
Acesta afirmă că situaţia actuală nu foloseşte nimănui.
”Suntem într-o situaţie politică din care nu are nimeni de câştigat, nici premierul Cîţu, nici USR PLUS şi nicio altă formaţiune politică din coaliţie. Ca preşedinte al PNL, sunt un garant al unităţii PNL, dar obiectivul meu este de a garanta funcţionarea coaliţiei care a format majoritatea parlamentară şi a reuşit investirea guvernului. Nu putem guverna fără ca fiecare din formaţiunile politice să susţină programul de guvernare. Orice plecare din coaliţie poate duce la pierderea majorităţii parlamentare şi aducerea Guvernului şi Românie la cheremul PSD. De 31 de ani m-am luptat împotriva tuturor formaţiunilor provenite din Partidul Comunist, care au ţinut România pe loc”, a mai declarat Orban.
Liderul PNL a făcut apel la premierul Cîţu: ”Fac un apel către premierul Cîţu şi colegii din PNL să înţeleagă gravitatea momentului. Guvernarea presupune maturitate, echilibru, dialog, respect faţă de partenerii de guvernare, dar în primul rând presupune respinsabilitate faţă de cetăţean. Nu putem din motive conjucturale să aruncăm în aer unitatea coaliţiei. Fac apel la colegii din USR PLUS să înţeleagă să nu pună presiune asupra Guvernului şi să spună că se aliază cu PSD”.
”Fără să fiu informat, colegii ai mei au convocat BPN, ignorând preşedintele partidului. Am decis să nu particip la această şedinţă de care nu am fost informat, nu am putut verifica dacă se întrunesc condiţiile statutare. Doresc să convoc BPN, dar îmi doresc ca această convocare să permită participarea tuturor colegilor din BPN şi până la convocarea BPN să am o discuţie cu premierul Cîţu şi toţi actorii implicaţi în această criză politică”, a adăugat preşedintele PNL.
”Am susţinut lansarea acestui proiect pentru că şansa la dezvoltare a comunităţilor, în special a celor mai sărace nu poate fi făcută decât cu dezvoltarea infrastructurii. Actul normativ trebuie adoptat cât mai repede şi lansat în cursul acestui an. Sunt convins că se pot găsi soluţii care să ducă la votarea acestui program cât mai repede şi să nu pericliteze funcţionarea coaliţiei. Le spun colegilor mei din coaliţie, guvernarea în coaliţie prespune foarte multă disponibilitate la dialog, căutarea prin negocieri a soluţiilor care să fie susţinute de formaţiunile din coaliţie”, a mai declarat liderul PNL.
Acesta speră ca preşedintele Klaus Iohannis să fie un fator de echilibru.
”Am încredere că preşedintele Iohannis va fi un factor de echilibru care să ajute la buna funcţionare a acestei coaliţii şi la îndeplinirea programului de guvernare”, a mai declarat Orban.
”Nu cred că este bine să se ia decizii la cald cum a fost decizia de azi noapte de revocare a unui ministru”, a mai declarat Orban, care a precizat că a fost informat despre demiterea lui Stelian Ion, miercuri seară, la ora 21.28, prin SMS, cu două minute înainte de anunţul oficial.
”Trebuie să ne aşezăm la masa negocierilor. Să punem pe primul loc interesul României”, a mai declarat Orban.
Liderul PNL a mai afirmat că nu va accepta ca parlamentarii PNL să voteze vreo moţiune de cenzură împotriva unui guvern PNL.
”Cât sunt preşedintele PNL, nu voi accepta ca un parlamentar PNL să voteze o moţiune de cenzură împotriva Guvernului PN (…) Nu sunt de acord nici cu poziţia exprimată la cald de USR PLUS. Nu pot să cred că USR PLUS s-ar putea asocia cu PSD într-un demers politic. Soluţia este de a se negocia. La baza oricărei discuţii trebuie să fie buna credinţă şi responsabilitatea faţă de România”, a mai afirmat liderul PNL, care a precizat că trebuie să aibă o discuţie cu Florin Cîţu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here