Președintele american, Donald Trump, are obiceiul de a se lăuda peste tot cu puterea armatei al cărei comandant suprem este.
Show-ul e adesea “fantastic”.
Fie că a fost vorba de bombardarea siturilor nucleare din Iran, de bombardarea grupării Houthi din Yemen, de lovirea ambarcațiunilor narcotraficanților în largul Venezuelei, sau că a fost vorba de mesaje având ca destinatari Rusia și China, Trump nu a făcut economie de superlative.
Desigur, discursul său ultra-pozitiv privitor la forța mașinăriei militare a SUA îi contrazice brutal discursul apocaliptic privind decăderea pe toată linia a Amercii, discurs cu care a pescuit, iată, eficient, în bancul de fani MAGA.
Mai mult, armata asta a cărei capacitate e atât de venerată de către Donald Trump nu este nicidecum meritul lui Donald Trump, căci a fost adusă în acest punct de o suită largă de predecesori, pe unii dintre ei Trump disprețuindu-i profund. Mai mult, proiecția forței armatei SUA a sporit cu fiecare nou-creată alianță și cu fiecare etapă de consolidare a alianțelor existente.
Dar să lăsăm în voia Domnului coerența, logica și bunul simț, căci chestile astea “rafinate” nu sensibilizează mai pe nimeni în rudimentarul univers trumpist.
Buba cea mare e altundeva: în modul simplist în care Trump abordează public ideea de confruntare cu China (și cu Rusia, e drept, dar adevărata poveste e China). În faptul că, în imaginarul adepților săi, președintele american cultivă ideea de ciocnire directă între SUA și China, în care China ar ataca direct SUA, iar SUA, bineînțeles, ar da de pământ cu China. Dacă vi se pare cumva că seamănă a discuție între doi copii care se bat cu praștia în fața blocului, stați liniștiți, nu vi se pare, ci fix așa sună.
Și sună astfel întrucât optica, paleta ideatică și chiar vocabularul lui Donald Trump sunt reducționiste la extrem.
Actualului președinte american îi e peste puteri să reflecteze la scenarii ușor mai elaborate – în care China atacă supremația SUA nu frontal, ci pe flancuri și prin învăluire; nu într-un film compact, ci secvență cu secvență; nu concentrat într-un termen scurt, ci de-a lungul unui relativ vast orizont temporal.
Dar ca să imaginezi și să procesezi genul acesta de abordare care nu reduce totul la spectrul alb-negru, e nevoie de un tipar intelectual semnificativ diferit de cel cu care pare a fi dotat Donald Trump.
Pe scurt, China deja provoacă domnia SUA pe multiple planuri și nu a început să facă asta abia azi.
Dar dacă va fi vorba de dimensiunea militară, contestarea puterii americane va fi cu siguranță una mult diferită de ceea ce își imaginează bietul Trump.
Pentru ca Beijingul să-i dea Washingtonului un șah mat, nu va fi nevoie ca Beijingul să lovească undeva pe coasta SUA sau undeva în interiorul său. Va fi suficient, în schimb, ca Beijingul să lovească cu succes în Taiwan, efectul urmând să fie resimțit și pe orizontal, cu ecouri dezastruoase pentru credibilitatea și supremația americane.
Trump nu pare în niciun caz pregătit să priceapă genul acesta de desfășurător.
E cu atât mai bizar că nu pricepe asta, cu cât numeroase rapoarte și analize și sugerează că Xi Jinping e interesat de “reunificare” chiar în 2027 (inițial, păruse că orizontul ar putea fi spre prima jumătate a anilor 2030). E cu atât mai bizar, cu cât chiar guvernul de la Taipei are în vedere (și) orizontul 2027. E cu atât mai bizar, cu cât Beijingul a dat deja două mesaje clare: va exista o “reunificare”, respectiv nu este exclusă folosirea forței armate pentru a o obține. În fine, e cu atât mai bizar, cu cât există deja indicii că Rusia ajută China să pregătească o invazie în Taiwan.
Pentru a-și atinge, pe cale militară, obiectivele cu privire la Taiwan, China va fi obligată la o invazie navală, aeriană și în final terestră.
Iar dacă invazia va fi un succes, prezența americană pe mările lumii va suferi o diminuare teribilă. Pe cale de consecință, și dominația politică și economică a SUA va deveni cu totul alta decât ceea ce s-a și ne-am obișnuit să reprezinte. Va cunoaște o dureroasă “intrare la apă”.
Trump se laudă în târg cu forța armatei americane. Așa e, armata americană e cea mai puternică azi, dar mâine, în caz că Taiwanul cade în mâinile Beijingului, SUA și-ar pierde și din forță, și din influență, și din amprenta globală.
Iar China s-ar putea să poată…
China depășește, deja azi, orice țară, inclusiv America, în ceea ce privește mărimea flotei navale de război. Iar cu fiecare zi, decalajul doar va crește, căci Beijingul construiește nave de orice tip de câteva ori mai multe și de câteva ori mai rapid chiar decât SUA. Lucrurile nu stau altfel nici în cazul dronelor, noua modă de mare efect în arsenalele lumii.
Ceea ce are China azi și ceea ce poate dobândi până mâine, în materie de tehnică militară relevantă pentru operațiunea din Taiwan, e suficient pentru a o ajuta să pornească cu prima șansă în preluarea insulei.
Iar ca să diminueze masiv puterea Americii în lume, cea mult lăudată de Trump, Xi nu are nevoie să atace SUA în luptă dreaptă, după modelul Greuceanu-zmeu, ci dar doar să preia micuțul Taiwan, iar astfel să evacueze marina SUA din regiune.
Desigur, în basmul lui Trump despre “America din nou măreață”, nu este loc pentru această realitate.
Pricepi asta din ceea ce spune, din cum o zice, din avansul comparativ al Chinei, din pofta suicidară cu care liderul american îi înstrăinează pe aliații țării sale din Europa și din Asia.
În tot acest timp, Xi construiește tot mai multe nave, rachete și drone de orice fel și strânge în spatele său cât mai mulți aliați. Totodată, în timp ce Trump divide societatea americană și statele care compun SUA, Xi a demarat o nouă campanie de consolidare a unității poporului chinez și a regiunilor țării.
Dar poate că Trump de fapt nu are de gând să apere Taiwanul, ci doar să obțină un “great deal” economic de la chinezi, eventual atunci când se va întâlni cu Xi. Și, pe cale de consecință (deși nu e deloc clar că a priceput că astea vor fi consecințele orizontale și naturale ce vor decurge din pierderea Taiwanului), poate că Trump nu mai este interesat de o dominație americană în lume și, în ciuda retoricii, poate că nici nu îl va deranja că asta va inaugura dominația chineză.
Doar în acest caz capătă într-adevăr sens ceea ce face Trump… aparent fără sens.
Va fi în curând clar ce are Donald Trump cu adevărat în minte din modul în care va gestiona, în imediat, războiul Rusiei în Ucraina (sprijin radical sau apă de ploaie, pentru Kiev?) și din atitudinea sa, în imediat, față de aliați (continuă sau se oprește cu alienarea lor?).
- Citiți și: Nu mai are de ales. Trump trebuie să-l “decapiteze” pe Putin că să aibă o șansă în fața lui Xi
