Realitatea a pus sub asediu cetatea președinției Trump:
- După o lună și jumătate de război cu Iranul, prioritatea cu adevărat arzătoare a liderului american a ajuns să fie doar restabilirea situației de dinainte de război, în Strâmtoarea Ormuz. Și nu e deloc clar că și când va reuși așa ceva.
- După o lună și jumătate de război, aliații SUA din regiune sunt vlăguiți, timorați și puternic îngrijorați de perspectivele repetate de prezent. În loc de a le fi fost confirmată inspirația de a investi masiv în relația cu SUA și mai ales în cea cu familia Trump, statele Golfului au înțeles până acum doar că au fost trase pe sfoară. Iar sfoara păcălelii e încă lungă, nu i se vede capătul.
- După o lună și jumătate de război în Iran, Trump și-a fragilizat ireversibil postura în viitoarea întâlnire cu Xi Jinping – o întâlnire deja amânată din aprilie pe mai, o întâlnire la care, dacă într-adevăr va mai avea loc, liderul american va merge cu mâinile aproape goale.
- Iar cu doar trei luni înaintea celebrărilor ocazionate de aniversarea a 250 de ani de existență a SUA, capătă amploare discuțiile privitoare la sănătatea mintală a președintelui SUA. Moment festiv și cămașă de forță – ce improbabilă alăturare!
- În ciuda intervențiilor masive în alegerile din Ungaria, de partea lui Viktor Orban, și beneficiind chiar de pe urma efectului de multiplicare asigurat de ingerințele prealabile ale Moscovei, de partea aceluiași cal troian, Trump, la fel ca Putin, a fost învins fără drept de apel de setea ungurilor de a-l arunca peste bord pe piratul iliberalismului de la Budapesta.
- În fine, după o lună și jumătate de confruntare armată cu Iranul, perioadă în care administrația Trump a pierdut controlul narațiunii fondatoare pentru declanșarea acestui război, Casa Albă pierde accelerat portanță și pe frontul războiului pur informațional, odată cu tirurile reciproce de artilerie retorică pe care și le trag mai nou, unul în direcția celuilalt, președintele Americii, Donald Trump, și Papa Leon XIV, el însuși tot american.
Având în vedere natura cu totul și cu totul excepțională a schimbului public de mesaje între Casa Albă și Vatican, ar merita un scurt popas pe această temă.
Cu o solidă pregătire juridică (are un doctorat în drept canonic), actualul Suveran Pontif a semnalat încă de la urcarea sa pe scaunul pontifical că va prețui fără echivoc legea, justiția, dreptul internațional.
Având în vedere aventurismul aproape “doctrinar” al lui Donald Trump pe acest palier, fusese din start evident că între noul Papă și noul președinte al SUA numitorul comun va fi greu, spre imposibil, de identificat.
Donald Trump, de altfel, a făcut clar întregii lumi că pentru el dreptul internațional e un moft și nu există.
Prin operațiunea anti-Maduro din Venezuela, președintele SUA a limpezit concret cum stau lucrurile, iar prin operațiunea sa și mai nebunească din Iran a demonstrat că este o cauză pierdută.
Neîmplinirile teribile de pe frontul iranian l-au și făcut pe Donald Trump să își iasă suficient de mult din minți pentru a se arunca la declarații ofensatoare, spre pur jignitoare, la adresa acestui Papă deloc dispus să sărute slugarnic ghiulul “regelui” de la Casa Albă.
Insistența și voluptatea cu care Trump l-a persiflat pe incomodul Suveran Pontif nu este egalată decât de tenacitatea și elocvența cu care Papa Leon l-a trimis la plimbare pe necuratul președinte american.
Dată fiind îngustimea sa sufletească și intelectuală, îngustime devenită celebră pe o multitudine de alte dosare, precum și în relația cu o galaxie de alți lideri de pe plan internațional, Donald Trump scapă în mod periculos din vedere esențialul și excepționalul:
- Esențialul: că “dialogul” său încins cu Papa Leon XIV nu se reduce la persoana Pontifului, ci se răsfrânge asupra catolicilor din toate zările, inclusiv americani.
- Excepționalul: că, spre deosebire de liderii politici convenționali (șefi de state, de guverne sau de instituții globale), leadership-ul papal mijlocește un cu totul alt tip de relație cu “electoratul” din universul catolic, îi conferă în general Papei, iar în speță lui Leon, o ascendență moral-politică infinit mai substanțială asupra fidelilor decât e îndeobște cazul în convenționalele raporturi dintre liderul politic din lumea profană și profanii care compun audiența sa.
Donald Trump este un băiat modest mobilat intelectual, strident de necultivat, precum și ușor patologic de incapabil să se documenteze și să învețe măcar din mers.
Prin urmare, e incapabil să cocheteze cu astfel de finețuri.
Din inconștiența asta a și inițiat ciocnirea frontală cu Papa Leon XIV, de aceea a și mizat pe un ton de maidan și tot din motivul ăsta a și distribuit o imagine produsă de AI, cu el, Donald Trump, pe post de Isus.
De semnalat că respectiva imagine inevitabil va produce o undă de șoc și revelație în rândul zecilor de milioane de catolici americani, precum și un nou episod de conștientizare justificat alarmistă în rândul profesioniștilor din sfera psihologiei și a psihiatriei.
Singurul aspect care ar avea oarece șanse de a tempera elanul grotesc al lui Donald Trump în confruntarea sa cu Vaticanul ar fi cel legat de costul politic dureros pe care îl va avea de decontat. Dar asta ar presupune ca vreunul dintre colaboratorii apropiați să îi explice asta.
Dar cine să-i facă un astfel de serviciu? Căci în preajma sa există cu siguranță și indivizi care înțeleg mai multe decât el, pe problema respectivă, dar, după cum au semnalat și dezvăluirile New York Times despre cum a pornit războiul din Iran, colaboratorii apropiați nu au curajul să-l tragă în mod convingător de mânecă pe autosuficientul boss.
După umila mea știință, actuala sfidare a lui Trump la adresa Papei are un singur precedent în istorie: sfidarea lui Stalin la adresa Vaticanului.
Acum 80 de ani, sângerosul dictator sovietic își întreba yesmenii câte divizii are Papa. Răspunsul avea să vină patru decenii mai târziu, sub pontificatul lui Ioan Paul al II-lea.
Atunci, polonezul întronizat la Vatican, în plin Război Rece, a sfidat puterea comunistă, spunându-le polonezilor să nu le fie frică.
Și polonezilor nu le-a fost frică, au avut răbdare și putere aproape un deceniu, iar în cele din urmă au demolat nenorocirea comunistă.
Hazardul istoriei a făcut în așa fel încât, acum când în America a urcat pe tronul Casei Albe un individ hotărât să instaureze autoritarismul în SUA și să-l exporte peste tot, pe tronul de la Vatican să urce tocmai un Papă american; și el dispus să insufle curaj; și el capabil să îl înfrunte de necuratul lider profan.
Papa Leon XIV ar putea fi pentru Trump și pentru trumpism ceea ce a fost Papa Ioan Paul al II-lea pentru lideri comuniști și pentru comunism.
Semnele momentului și coincidențele istoriei s-au instalat confortabil și își continuă lucrarea.
- PS: Ard se curiozitate să aflu cum se raportează proaspătul trecut la catolicism, JD Vance, vicepreședintele SUA.
- Cum metabolizează el stânjenitorul, din punct de vedere moral, și costisitorul, din punct de vedere politic, război al lui Trump cu Vaticanul ?
- Cum se raportează JD Vance la noul acces de nebunie al șefului său, într-un context atât de nefast? După o săptămână umilitoare, în care s-a pupat cu Viktor Orban, înainte ca acesta din urmă să închidă ochii, din punct de vedere politic. Și după ce s-a dus la negocieri cu iranienii, doar pentru a ieși de la discuții pentru a anunța moartea clinică a speranței unui acord de pace?
- Și pentru catolicul din Vance, și pentru aspirantul din el la funcția de președinte al SUA totul s-a transformat, peste noapte, în Iadul pe pământ.
