Calificările la Cupa Mondială de fotbal 2026 din Europa ar putea duce luna viitoare la un scenariu în care șansele echipei San Marino de a ajunge în play-off ar putea crește cu cât va fi mai clară înfrângerea în ultimul său meci, împotriva României, scrie DPA, citată de Agerpres.
San Marino este ultima în grupa sa, cu un golaveraj de 1-32 după șapte meciuri, după ce a fost învinsă cu 10-0 de Austria săptămâna trecută. Dar, datorită modului de calificare și criteriilor de departajare, această națională are o șansă la play-off.
Cele 12 câștigătoare ale grupelor din zona europeană se califică direct la Cupa Mondială de anul viitor. Celelalte patru calificate sunt stabilite prin play-off-uri, care includ cele 12 clasate pe locul doi în grupe și patru echipe care intră în funcție de evoluția lor din ultima ediție a Ligii Națiunilor.
San Marino se află în ultimul eșalon al Ligii Națiunilor, D, dar a câștigat grupa sa, din care au mai făcut parte Liechtenstein și Gibraltar.
Multe câștigătoare ale grupelor Ligii Națiunilor vor termina pe primul sau al doilea loc în grupele lor din preliminariile Cupei Mondiale pentru a se califica direct sau pentru a ajunge în play-off de pe locul secund.
Acest lucru, la rândul său, crește șansele echipelor de a obține unul dintre cele patru locuri în Liga Națiunilor, chiar și din diviziile inferioare, și aici intră în joc San Marino.
România este pe locul 3 în grupa sa, la trei puncte în spatele Bosniei-Herțegovina, ocupanta locului secund, și cu un golaveraj mai slab.
România este câștigătoarea grupei sale din Liga Națiunilor, în timp ce Bosnia nu, așa că ar fi în interesul San Marino ca România să termine înaintea Bosniei.
Bosnia va primi vizita România pe 15 noiembrie, iar dacă România evită înfrângerea, are șansa de a termina pe locul doi în ultima etapă, când va juca acasă cu San Marino, iar Bosnia va evolua în deplasare cu Austria.
Având în vedere că diferența de goluri este primul criteriu de departajare pentru echipele la egalitate de puncte, România ar putea avea nevoie de o victorie la mare diferență pentru a depăși Bosnia, ceea ce, la rândul său, ar putea ajuta și San Marino să obțină un loc improbabil în play-off.














