Pariurile privind noua relaţie SUA-Rusia, făcute de arhitectul strategiei Reset. Biden trebuie să aranjeze de pe acum terenul pentru când Putin nu va mai fi

„După ce președintele inaugurarea președintelui ales, Joe Biden, unele elemente ale politicii SUA față de Rusia se vor schimba imediat”, anticipează fostul ambasador american la Moscova, în perioada Obama-Biden, Michael McFaul. Potrivit acestuia, noul președinte al Statelor Unite, Joe Biden, „nu va mai căuta să se împrietenească cu președintele rus, Vladimir Putin, așa cum a făcut președintele Donald Trump pe tot parcursul mandatului său”. Arhitect al strategiei de resetare a relaţiei dintre SUA şi Federaţia Rusă, Michael McFaul prezintă, într-un articol semnat pentru Foreign Affairs, calea pe care Washingtonul ar trebui să urmeze. Iar ea ar trebui să pregătească SUA inclusiv pentru momentul în care Vladimir Putin nu va mai fi preşedinte.

<< Biden nu va ezita să critice acțiunile beligerante ale lui Putin, în special cele îndreptate către Statele Unite. Administrația Biden va reîncorpora, de asemenea, norme liberale și valori democratice în politica față de Rusia a Statelor Unite, astfel încât Putin se poate aștepta la mai multe critici asupra autocrației rusești și la mai mult sprijin pentru drepturile omului. Și retorica Casei Albe despre aliații transatlantici ai Statelor Unite se va schimba semnificativ; era reproșurilor aduse NATO se va încheia.

Acestea sunt lucrurile ușoare și de așteptat. O sarcină mai dificilă va fi dezvoltarea unei noi strategii cuprinzătoare privind Rusia, care să asigure un echilibru corect între izolarea Moscovei și angajarea în discuții pe zone înguste de interes comun. Pentru a ajunge acolo, administrația Biden va trebui să elimine mituri și percepții greșite care de ani buni au obstrucționat analiza SUA asupra Moscovei și să le înlocuiască cu o evaluare exactă a tipului de amenințare pe care Rusia lui Putin îl reprezintă cu adevărat și a modului în care Statele Unite pot contracara efectiv această problemă.

Gândire încețoșată

Gândirea americană în chestiunea Rusia este tulburată de percepții greșite. Mulți analiști presupun în mod greșit că Rusia este, de exemplu, o putere în declin. Chiar luna trecută, senatorul Mitt Romney, republican din Utah, a spus că „Rusia este o stație de benzină care defilează ca țară”, adăugând că Moscova „zvârle din copite într-un moment de declin”. O astfel de analiză este învechită. Putin nu deține aceeași putere pe care o aveau predecesorii săi sovietici în anii 1970 sau președintele chinez, Xi Jinping, astăzi, dar nici Rusia nu este statul slab și dărăpănat din anii ’90. A reapărut, în ciuda tendințelor demografice negative și a reculului reformelor pieței, ca una dintre cele mai puternice țări ale lumii – cu mult mai multă putere militară, cibernetică, economică și ideologică decât consideră majoritatea americanilor.

Rusia rămâne o formidabilă putere militară și una dintre cele două superputeri nucleare. Putin a investit puternic în modernizarea nucleară, în timp ce Statele Unite nu. De asemenea, a alocat resurse vaste modernizării forțelor convenționale rusești. Forțele armate ale Kremlinului nu au o acoperire globală, dar reprezintă o amenințare semnificativă pentru Europa și chiar depășesc NATO în unele aspecte, inclusiv numărul de tancuri, rachete de croazieră și trupe la frontiera NATO-Rusia. Putin a făcut, de asemenea, investiții majore în arme spațiale, intelligence și capacități cibernetice, de care SUA s-au convins prin metoda grea, atunci când, luna trecută, a fost expusă o mare campanie rusă de hacking. Moscova are mai puține (și mai slabe) alianțe formale decât Washingtonul, dar legăturile sale cu China, inclusiv aprofundarea legăturilor militare, nu au fost niciodată mai strânse. În ceea ce privește capacitatea militară generală, Rusia este probabil a treia cea mai puternică țară din lume.

Ca putere economică, Rusia se află mult în spatele Statelor Unite și Chinei, dar nu este țara dezorganizată pe care mulți americani și-o imaginează. Are cea de-a 11-a cea mai mare economie din lume; sau a șasea, dacă e măsurată prin paritatea puterii de cumpărare. PIB-ul Rusiei este mai mare decât al Chinei, pe cap de locuitor. Iar renaționalizarea de către Putin a proprietății și alte intruziuni ale statului în economie îi oferă controlul asupra unui procent mult mai mare din resursele economice ale țării decât se bucură liderii democrați din economiile mai mari. Cu siguranță, are suficiente resurse economice la dispoziție pentru a urma o agendă agresivă de politică externă.

Putin deține și o putere ideologică considerabilă. El a investit mult în instrumente de soft power, inclusiv platformele de televiziune, radio și social media de stat și prietenoase Kremlinului (iar Moscova a devenit expertă în operațiuni de dezinformare sub acoperire). RT, care pretinde a fi cel mai vizionat canal de știri de pe YouTube, are un buget anual de 300 de milioane de dolari. Regimul lui Putin a încurajat, de asemenea, crearea a numeroase organizații parastatale și de forțede securitate cvasiprivate pentru a promova interesele rusești în străinătate, printre care notoria Internet Research Agency, grupul militar privat Wagner, Fundația pentru Protecția Valorilor Naționale, Agenția Internațională pentru Dezvoltare Suverană, și Asociația pentru Cercetare Liberă și Cooperare Internațională. Cu atât de multe pârghii de influență, Putin nu mai poate fi expediat ca prezidând o putere în declin. O astfel de analiză dă speranțe false.

Pe lângă putere, Putin are un scop. El este extrem de motivat de un set de idei ortodoxe, iliberale, antidemocratice, anti-occidentale. Analiștii americani își imaginează adesea că Putin este un lider tranzacțional (am auzit această frază de zeci de ori în timp ce serveam în administrația președintelui Barack Obama). Această judecată este greșită. La fel ca toți liderii mondiali, Putin încheie înțelegeri tranzacționale cu alte țări atunci când crede că promovează ceea ce el consideră a fi interesele naționale ale Rusiei. Dar el este, de asemenea, un lider ideologic și multe dintre deciziile sale, atât în ​​țară, cât și în străinătate, sunt ghidate de dorința de a-și promova viziunea anti-occidentală asupra lumii.

Cariera politică Putin și-a început-o ca oportunist, lucrând pentru lideri pro-occidentali, cum primarul din Sankt Petersburg, Anatoli Sobceak, și pemtru președintele rus Boris Elțin. Odată ce a urcat în ierarhie, Putin a gravitat spre valori iliberale, naționaliste și ortodoxe. În primul său deceniu la putere, s-a concentrat pe promovarea acelor valori în Rusia, prin suprimarea practicilor democratice și a ideilor liberale, punând sub un control mai mare mass-media de stat, rescriind cărți de istorie, adoptând legi anti-LGBTQ și strângând legăturile cu Biserica Ortodoxă Rusă. În al doilea deceniu la putere, a dedicat o atenție și resurse mai mari promovării în străinătate a valorilor sale iliberale. De ce, la urma urmei, ar investi Putin sute de milioane de dolari în extinderea acoperirii globale a RT, dacă ar fi doar un realist tranzacțional?

Putin a încercat în mod deliberat să se poziționeze ca un lider al lumii iliberale și conservatoare – un rol pe care îl definește în opoziție cu internaționalismul liberal american. Pentru a elibera europenii de sub controlul imperial al NATO, el susține suveranitatea. Pentru a apăra autocrația, el reproșează SUA că susțin așa-numitele revoluții colorate, fie în Serbia, Georgia, Ucraina sau în Orientul Mijlociu în timpul primăverii arabe. Pentru a contracara ceea ce el numește decadența liberală occidentală, el trâmbițează definiția valorilor creștine tradiționale ale familiei, despre care afirmă că sunt centrale pentru identitatea rusă și pentru mișcările conservatoare de renaștere din întreaga lume. Deși în stil mai puțin demagogic decât alți populiști, Putin se folosește de o parte din retorica și metodele lor, împărțind atât societatea rusă, cât și alte societăți în poporul „real” și elita exploatatoare (nu contează că Putin însuși este profund conectat la elita economică a guvernării rusești).

Putinismul câștigă adepți în principal în Europa, dar și în Statele Unite și în alte părți. Cu câțiva ani în urmă, Putin a remarcat că „așa-numitele valori conservatoare capătă o nouă semnificație”, citând succesul politic al ungurului Viktor Orban și al franțuzoaicei Marine Le Pen. Astăzi, el i-ar putea adăuga la lista aliaților ideologici pe prim-ministrul Andrej Babis din Republica Cehă, liderul Brexit Nigel Farage, din Regatul Unit, fostul vicepremier Matteo Salvini, din Italia, pe președintele Aleksandar Vucic din Serbia și pe liderul Partidului pentru Libertate, Geert Wilders, în Olanda. În aproape fiecare țară europeană, precum și în Statele Unite, există un partid sau o mișcare politică înclinată mai mult spre putinismul iliberal decât spre liberalismul occidental. De prea mult timp, oficialii americani au minimalizat această dimensiune ideologică a comptiției ruso-americane.

De asemenea, factorii de decizie americani subestimează toleranța liderului rus față de comportamentul riscant, presupunând adesea că va răspunde previzibil amenințărilor și stimulentelor. Dar Putin acționează în mod constant beligerant chiar și atunci când costurile par să depășească beneficiile – anexarea Crimeei, intervenția în războaiele civile din Orientul Mijlociu, furtul și publicarea documentelor pentru a încerca să influențeze rezultatul alegerilor din 2016, din SUA, și încercarea de a-l asasina pe fostul agent rus de informații, Serghei Skripal, în Regatul Unit.

Putin este mult mai mult un lider revizionist decât omologul său chinez. În opinia sa, el se află în război cu Statele Unite, aliații săi și instituțiile multilaterale pe care Washington le-a creat și pe care le susține în prezent. Putin nu mai dorește cooperarea cu Occidentul sau chiar un loc respectat în cadrul ordinii internaționale liberale. Mai degrabă, el caută distrugerea ordinii conduse de SUA.

Putin este un om în vârstă, aflat pe drumul său după două decenii la putere. El nu se va răzgândi brusc în legătură cu o țară pe care o consideră o amenințare și nici nu va îmbrățișa orice efort din partea administrației Biden pentru a relua o agendă bilaterală majoră pozitivă. Biden și echipa sa trebuie să accepte că Putin nu va pune curând capăt atacului său împotriva democrației, liberalismului și instituțiilor multilaterale. Prin urmare, ei trebuie să descurajeze și să îngrădească Rusia lui Putin pe termen lung.

În mod tragic, ceea ce George Kennan a recomandat în aceste pagini, în urmă cu aproape 75 de ani, este la fel de adecvat și astăzi: „The main element of any United States policy toward the Soviet Union must be that of a long-term, patient but firm and vigilant containment of Russian expansive tendencies”.

Factorii politici din SUA nu trebuie să romanțeze îngrădirea sau zilele de glorie ale confruntării cu amenințarea sovietică; diferențele dintre Războiul Rece și epoca actuală, a „Păcii fierbinți”, sunt multe, unele făcând Moscova mai puțin amenințătoare, iar altele mai mult. Dar Biden și echipa sa de securitate națională trebuie să tragă pe dreapta percepțiile depășite ale amenințării rusești și să formuleze o nouă politică menită să îngrădească influența economică, militară și politică a Kremlinului. Washingtonul poate lucra la contracararea proiectului ideologic al lui Putin chiar și în timp ce lucrează cu guvernul rus pe zone înguste de interes comun și în timp ce aprofundează legăturile cu societatea rusă în general.

Îngrădire acasă

Îngrădirea trebuie să înceapă de acasă. Recenta intruziune a Rusiei în guvernul SUA și atacurile cibernetice din sectorul privat demonstrează, în mod clar, că Statele Unite nu au investit suficient în apărarea împotriva atacurilor Moscovei asupra rețelelor digitale americane. Administrația Biden ar trebui să colaboreze cu Congresul pentru alocarea mai multor resurse în vederea îngrădirii amenințărilor cibernetice rusești, în special a celor îndreptate împotriva infrastructurii critice, cum ar fi sistemul bancar american, rețeaua electrică, forțele armate și sistemele de arme nucleare. De asemenea, ar trebui să își asume o responsabilitate mai mare pentru îmbunătățirea securității cibernetice a tuturor americanilor. Cetățenii americani se așteaptă ca forțele armate să descurajeze sau să respingă atacurile fizice ale adversarilor americani. De ce nu ar trebui să se aștepte la același lucru în lumea cibernetică?

Pentru a proteja rețelele cetățenilor privați și a sectorului privat, guvernul SUA va trebui să înceteze să se bazeze pe produse comerciale și actori privați pentru apărarea cibernetică și să aducă mai mult din tehnologia și expertiza necesare în interior. Cel puțin, administrația Biden va trebui să mărească personalul și bugetul Agenției pentru securitate cibernetică și infrastructură. Expertul în securitate cibernetică, Alex Stamos, a sugerat, de asemenea, în mod inteligent, ca administrația să creeze un spațiu cibernetic paralel cu National Transportation Safety Board, care ar putea investiga atacurile și ar putea recomanda modalități de prevenire a acestora.

Îngrădirea trebuie să includă și un element economic. Putin folosește companiile ruse și capitalul rus pentru a-și avansa interesele de politică externă. Statele Unite și alte țări occidentale ar trebui, prin urmare, să dezvolte o strategie pentru a limita puterea economică a Moscovei – și anume, prin impunerea unei transparențe mai mari a activităților financiare rusești în Statele Unite și în țările europene și asiatice. Administrația Biden ar trebui să profite de noua legislație care interzice companiilor-paravan anonime să expună investiții rusești nebuloase în afaceri americane și pe piața imobiliară și să colaboreze cu aliații europeni, în special Regatul Unit, pentru a combate spălarea banilor din Rusia în toate democrațiile avansate. Proiectele economice rusești din Occident cu obiective geopolitice clare, cum ar fi construcția conductei Nord Stream 2, ar trebui blocate.

În același timp, administrația Biden ar trebui să oblige comunitatea de informații din SUA să declasifice mai multe informații despre activele și activitățile lui Putin și ale colaboratorilor săi. Gradul de detaliere privind activitățile ilegale ale Rusiei, documentat în raportul consilierului special Robert Mueller privind interferența rusă în alegerile din 2016, a arătat capacitățile incredibile (și subutilizate) ale comunității de informații din SUA. Protejând metodele și sursele, Biden și echipa sa ar trebui să caute să declasifice mai multe informații despre transferurile financiare rusești și spălarea banilor în Statele Unite și în întreaga lume.

Pentru a îngrădi puterea ideologică a lui Putin în Statele Unite, administrația Biden ar trebui să elaboreze reglementări și norme mai clare care să-i ceară Rusiei să fie mai transparentă în eforturile sale de a influența opinia publică americană, fie prin intermediul rețelelor tradiționale sau sociale, a fundațiilor, a filantropiei sau a organizațiilor neguvernamentale. S-au făcut unele progrese în acest sens. Companiile americane de rețele sociale au luat o serie de măsuri proactive pentru a reduce dezinformarea și a crește transparența. Dar normele și legile pentru expunerea operațiunilor de influență rusă și apărarea suveranității SUA și a suveranității aliaților sunt încă slab dezvoltate.

În cele din urmă, îngrădirea acasă trebuie să includă eforturi de combatere a interferenței rusești în viitoarele alegeri din SUA. Zeci de reforme electorale și de securitate cibernetică, mari și mici, au fost elaborate, dar nu încă așteaptă semnăturile pentru a deveni lege. Administrația Biden ar trebui să colaboreze cu Congresul pentru a promova și implementa aceste reforme, începând cu Defending Elections against Trolls from Enemy Regimes Act (DETER Act), care va declanșa automat noi sancțiuni economice împotriva regimurilor care se pare că interferează în alegerile din SUA.

Îngrădirea în străinătate

Îngrădirea în străinătate începe cu descurajarea. De când Putin a anexat Crimeea și a intervenit în estul Ucrainei, în 2014, membrii NATO s-au angajat să își mărească cheltuielile de apărare la două procente din PIB; au trimis trupe suplimentare în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia; și au alocat mai multe resurse pentru combaterea operațiunilor de spionaj cibernetic și dezinformare. Statele Unite au inițiat, de asemenea, un proiect de miliarde de dolari pentru a-și crește prezența militară în Europa și au contribuit la stimularea efortului NATO de pregătire, permițând alianței să desfășoare aproximativ 300.000 de militari, 30 de nave de luptă și 30 de escadrile aeriene în cele mai estice state membre, în interval de 30 de zile.

Aceste inițiative sunt bune, dar nu suficiente. NATO are nevoie de capacități convenționale mai mari ale forței terestre pentru a respinge un atac rus, în special pe flancul său sudic vulnerabil. Alianța trebuie, de asemenea, să îmbunătățească mobilitatea militară între țări și să vindece diviziunile politice în creștere dintre statele membre – în special Ungaria, Turcia și alți aliați. NATO trebuie să își reafirme angajamentul față de valorile democratice: ar trebui să stabilească standarde minime de guvernanță pe care statele membre trebuie să le îndeplinească sau să riște să fie suspendate.

Aceste îmbunătățiri vor necesita reînnoirea conducerii SUA la nivelul alianței. Biden trebuie să semnaleze că Statele Unite se angajează din nou să-și apere aliații NATO și să colaboreze cu liderii aliați pentru a spori pregătirea militară. El ar trebui să-i încurajeze în continuare pe membrii NATO să își îndeplinească promisiunile de a cheltui 2% din PIB, dar să dedice și mai multe resurse reunite ale alianței pentru îmbunătățirea mobilității militare și a capacităților de transport. Administrația sa ar trebui să facă presiuni pentru a actualiza strategia maritimă a NATO: alianța are nevoie de noi sisteme de arme, inclusiv fregate cu tehnologii antisubmarin, submarine nucleare și convenționale, ca și de avioane de patrulare.

Reafirmând angajamentele SUA față de NATO, Biden ar trebui să sublinieze că alianța este una defensivă, care nu a atacat niciodată Rusia și ar fi nebună să o facă vreodată. Capacitatea militară sporită a NATO amenință forțele armate ale Rusiei numai dacă atacă un aliat NATO. Într-adevăr, cel mai bun mod de a păstra pacea în Europa este să te asiguri că Putin știe că agresiunea militară împotriva unui membru NATO va avea un cost ridicat.

Administrația Biden trebuie, de asemenea, să contracareze agresiunea Rusiei împotriva partenerilor non-NATO. Și niciun teatru, în toată această luptă pentru a-l îngrădi pe Putin, nu este mai important decât Ucraina. Construirea unei Ucraine sigure, prospere și democratice, chiar dacă părți ale țării rămân sub ocupație rusă, este cel mai bun mod de a contracara agresiunea ideologică și militară a Moscovei în Europa. O Ucraina democratică, de succes, va inspira noi posibilități democratice în interiorul Rusiei și al altor foste republici sovietice – la fel cum o democrație și o economie ucrainene eșuate vor servi narațiunii lui Putin despre inutilitatea revoluțiilor pretins sponsorizate de Statele Unite. Administrația Biden ar trebui, prin urmare, să sporească sprijinul militar, politic și economic al SUA pentru Ucraina pentru a face ca eforturile, blocate, de reformă să aibă succes.

Trump a afectat în mod real relațiile SUA-Ucraina. Administrația sa a oferit pe bună dreptate asistență letală pentru armata ucraineană și a sporit pregătirea și asistența militară a SUA la Kiev. Dar, după cum a aflat lumea în timpul (primelor) sale audieri de destituire, Trump a subminat acest progres încercând să valorifice asistența SUA pentru a-și promova realegerea în 2020. În perioada Trump, agenda de reformă economică și politică a Ucrainei s-a deteriorat, iar influența politică a marilor conglomerate de afaceri a crescut. În noua eră Biden, agențiile federale americane, Congresul, întreprinderile și ONG-urile ar trebui să interacționeze mai profund cu guvernul și societatea Ucrainei pentru a sprijini reformele democratice și de piață.

În același timp, administrația Biden ar trebui să mențină, dacă nu să aprofundeze, actualul regim de sancțiuni economice împotriva Moscovei. Președintele Barack Obama a lucrat îndeaproape cu aliații și partenerii să pună în aplicare cel mai cuprinzător set de sancțiuni impuse vreodată Rusiei, ca pedeapsă pentru anexarea Crimeei și intervenția militară în Ucraina. Atâta timp cât Putin continuă să ocupe teritoriul ucrainean, sancțiunile ar trebui să continue să se intensifice. Cel puțin, echipa Biden trebuie să mențină sancțiunile care sunt acum în vigoare, deoarece oboseala crește în Europa. Ridicarea lor înainte ca Putin să inverseze cursul în Ucraina ar trimite un semnal teribil.

Administrația Biden ar trebui, de asemenea, să caute să sprijine alte țări de la granița Rusiei: Armenia, Georgia, Moldova și Uzbekistan merită, toate, actualizări diplomatice. Biden ar trebui să se întâlnească cu liderul opoziției din Belarus, Svetlana Tsihanovskaia, pentru a semnala clar că Statele Unite nu vor remedia relațiile cu președintele Alexander Lukașenko, așa cum procedase de atâtea ori în trecut. Lituania a apărut ca un apărător înflăcărat al libertății în regiune, în ultimii ani: Biden ar trebui să recompenseze Vilnius prin numirea în țară a unui ambasador de rang înalt, cu un palmares de promovare a drepturilor omului.

Putin a declarat liberalismul obsolet; administrația Biden trebuie să-i arate că greșeşte – în primul rând prin reînnoirea democrației americane acasă. În același timp, noul președinte trebuie să îndeplinească promisiunea din campania electorală, de a ridica valorile în conduita politicii externe a SUA, în special în ceea ce privește Rusia – denunţând comportamentul antidemocratic și abuzurile asupra drepturilor omului, dar și însoţind aceste cuvinte de acțiune. Administrația Biden ar trebui să-i sancționeze pe cei care l-au otrăvit anul trecut pe liderul opoziției ruse, Alexei Navalnîi (și care l-au arestat acum pe nedrept, la întoarcerea în Rusia), precum și pe cei care continuă să-i abuzeze pe manifestanții pașnici din Belarus. Biden ar trebui să-i sancționeze nu numai pe cei care comit aceste abuzuri asupra drepturilor omului, ci şi pe actorii economici care susțin și beneficiază de aceste fapte penale. Invocarea Legii Magniţchi pentru a sancționa câțiva colonei şi judecători de nivel redus este exact ceea ce așteaptă Putin și Lukașenko; Biden ar trebui să acţioneze în mod neașteptat și să-i sancționeze pe cei cu putere reală.

Administrația Biden ar trebui, de asemenea, să restructureze guvernul SUA pentru a promova mai eficient valorile democratice liberale. Ar trebui să transforme Bureau of Democracy, Human Rights, and Labor în Office of Public Diplomacy and Public Affairs, astfel încât să alinieze mai bine valorile SUA și comunicările strategice. Subsecretarul responsabil de acest portofoliu ar trebui să fie însărcinat să expună, să descurajeze și să încetinească răspândirea dezinformării anti-americane, inclusiv din Rusia.

Administrația Biden va trebui, totodată, să reformeze Agency for Global Media (USAGM), care a suferit daune considerabile în timpul erei Trump. Washingtonul nu ar trebui să încerce să contracareze propaganda rusă cu propaganda americană. Mai degrabă, ar trebui să acționeze pentru a contracara dezinformarea cu relatări reale din partea jurnaliștilor credibili din Rusia, Ucraina și alte țări din regiune. În acest scop, Radio Free Europe/Radio Liberty ar trebui să fie scos din USAGM și transformat într-o organizație independentă, finanțată în continuare de Congres, dar cu propriul său consiliu și un paravan de protecție mai robust care să îl separe de guvernul federal. Pentru a sprijini jurnalismul independent și eforturile anticorupție din Rusia și regiunea înconjurătoare, Washingtonul va trebui să dezvolte noi programe și abordări. Finanțarea directă din SUA a presei rusești le-ar afecta. Statele Unite ar trebui să se concentreze în schimb pe oferirea de oportunități de formare pe termen scurt, burse de un an la universitățile din SUA și Europa și stagii la organizațiile media occidentale. Educația și fluxul liber de informații sunt cele mai eficiente arme pe care Statele Unite le au pentru a lupta împotriva propagandei rusești.

Administrația Biden ar trebui să încurajeze platformele de socializare americane să scoată în evidență sau cel puțin să ofere mai multe informații despre conținutul susținut de Kremlin. Algoritmii utilizați pentru clasarea și organizarea conținutului în căutările YouTube, Google și Bing ar trebui să fie ajustaţi pentru a retrograda informațiile pe care Rusia le distribuie prin canalele sale de propagandă. Când un astfel de conținut apare în rezultatele căutării, companiile ar trebui să le asocieze cu conținut similar de la organizații de știri mai fiabile; de fiecare dată când apare un articol sau un videoclip RT, ar trebui să apară lângă şi o poveste de la BBC. Administrația Biden ar trebui să colaboreze simultan cu alte democrații din întreaga lume pentru a dezvolta un set comun de legi și protocoale pentru reglementarea mass-media controlate de guvernul rus, inclusiv roboți și troli.

Angajament selectiv

Chiar dacă Washingtonul lucrează pentru a îngrădi influența rusă în țară și în străinătate, ar trebui să încerce să angajeze Kremlinul pe un număr mic de probleme de folos reciproc, la fel ca în timpul Războiului Rece. În imediat, administrația Biden ar trebui să colaboreze cu Putin pentru a prelungi tratatul New START pentru cinci ani. Acest tratat nu numai că împiedică o inutilă cursă a armamentelor între Rusia și Statele Unite, dar stabilește și măsuri de verificare care oferă informații valoroase despre armele nucleare ale Rusiei și modernizarea acestora. Limitările tratatului sunt avantajoase în special pentru Statele Unite, deoarece Moscova a investit mult în dezvoltarea armelor nucleare, în timp ce Washingtonul nu. Trump a propus includerea Chinei în aceste discuții. Biden nu ar trebui să meargă pe această idee. În schimb, administrația sa ar trebui să caute mai întâi o prelungire bilaterală a tratatului New START, cu Rusia, pe timp de cinci ani, și apoi să înceapă discuțiile cu China, Rusia și poate Franța, și Regatul Unit despre un viitor tratat multilateral care ar limita desfășurarea armelor nucleare. Cu alte cuvinte, aceste două eforturi ar trebui să fie secvențiate, nu legate.

După prelungirea tratatului New START, administrația Biden ar trebui să încerce să deschidă un dialog pe scară largă cu Moscova cu privire la posibile restricții asupra armelor nucleare nestrategice, armelor hipersonice, noilor sisteme de livrare și armelor spațiale. Putin va respinge probabil o ofertă de la Biden pentru astfel de discuții, dar lumea ar trebui să știe că Moscova, nu Washingtonul, le-a refuzat. Pe o cale separată de negociere, experții americani și ruși în domeniul securității cibernetice ar trebui să încerce să ajungă la un acord asupra activelor care pot și nu pot fi vizate în mod legitim. De exemplu, sistemele și infrastructura armelor nucleare ar trebui să fie interzise atât hackerilor ruși, cât și celor americani. Din nou, nimeni nu ar trebui să se iluzioneze cu privire la probabilitatea de a progresa pe acest front, dar echipa Biden nu pierde nimic oferindu-se să vorbească.

În ceea ce privește o mică mână de probleme internaționale comune – pandemii, schimbări climatice și neproliferare nucleară, de exemplu – Statele Unite ar trebui să caute, de asemenea, să colaboreze cu Rusia în cadrul instituțiilor multilaterale şi în același timp să-i îngrădească comportamentul abuziv în alte organizații multilaterale, inclusiv şi în primul rând, INTERPOL.

Mai general, înalții oficiali din administrația Biden ar trebui să caute să stabilească un contact mai regulat cu omologii lor ruși pentru a reduce riscul de neînțelegeri. În ciuda laudelor personale ale lui Trump pentru Putin, diplomația reală dintre Washington și Moscova a scăzut substanțial în ultimii patru ani. Contactele la nivel înalt erau rare. După criza rachetelor cubaneze, liderii SUA și sovietici au dezvoltat mai multe mecanisme de gestionare și prevenire a crizelor pentru a evita escaladarea inutilă și a reduce percepțiile greșite. În următoarele patru decenii, a fost evitată cea mai gravă formă de conflict – războiul convențional sau războiul nuclear. În mod tragic, acel obiectiv minim trebuie să fie pe agenda următoare a administrației Biden. Washingtonul și Moscova vor continua să nu fie de acord, să concureze și să se confrunte pe multe probleme, indiferent cât vorbesc. Dar neînțelegerea nu ar trebui să fie niciodată sursa conflictului.

Ziua de după Putin

În concordanță cu agenda sa paranoică anti-americană, Putin a închis Peace Corps, a anulat programul Future Leaders Exchange și a alungat fundațiile americane și ONG-urile care lucrează în Rusia, deoarece se temea de contactul intercultural. Echipa lui Biden ar trebui să vină cu noi modalități de a spori aceste legături chiar și peste obiecțiile lui Putin. Pe termen lung, stabilirea și susținerea legăturilor cu societatea rusă va submina propaganda anti-americană a lui Putin, precum și stereotipurile americane despre ruși.

Noua administrație ar trebui să le faciliteze rușilor să studieze și să călătorească în Statele Unite (și să îndemne aliații europeni să facă același lucru). Cu cât mai multe vize de SUA, cu atât mai bine. Studenții ruși ar trebui încurajați să vină în Statele Unite și poate chiar să li se acorde călătorii fără vize, cu condiția ca agențiile americane de contraspionaj să poată întreprinde demersurile necesare pentru interceptarea spionilor. Administrația Biden ar trebui să clarifice calea de emigrare în Statele Unite a ruşilor talentaţi și să încurajeze companiile legitime din sectorul privat rus să urmărească investiții și parteneriate americane. Scopul promovării unui astfel de contact este de a le demonstra vizitatorilor beneficiile economice ale piețelor și ale integrării occidentale – ca și costul proprietății de stat și al comportamentului mercantilist.

Departamentul de Stat al lui Biden ar trebui să încurajeze toți diplomații americani din Rusia să se angajeze activ în diplomația publică. Fiecare ofițer al Serviciului de Externe și mulți funcționari care servesc în alte departamente și agenții din Moscova ar trebui să devină membri onorifici ai Secției Afaceri Publice. Biden ar trebui, de asemenea, să inverseze decizia lui Trump de a închide consulatele SUA de la Ekaterinburg și Vladivostok și, în schimb, să le ofere acestor avanposturi ale puterii soft americane personalul și resursele necesare pentru a le face eficiente.

Cel mai important, administrația Biden – precum și alți oficiali aleși americani, comentatori și jurnaliști – trebuie să nu mai demonizeze poporul rus. Biden și echipa sa ar trebui să facă tot posibilul de a distinge între Rusia și ruși – între Putin și poporul rus. De exemplu, administrația trebuie să explice în mod clar că sancțiunile SUA sunt concepute pentru a-i pedepsi pe agresorii drepturilor omului și a schimba comportamentul beligerant al politicii externe a lui Putin, nu pentru a răni poporul rus, darămite să încurajeze schimbarea regimului. Americanii trebuie să-și amintească faptul că rușii nu au anexat Crimeea; Putin a făcut-o. Rușii nu s-au amestecat în alegerile din 2016 din SUA; Putin a făcut-o. Nu orice rus care lucrează în Statele Unite încearcă să fure proprietatea intelectuală americană și nu fiecare student rus din Statele Unite este un spion (marea majoritate a acestora nu sunt). Nu orice cont de Twitter rus care critică politica SUA este un bot controlat de Kremlin. Conflictul actual al Washingtonului cu Moscova a fost precipitat de alegerile lui Putin, nu de istoria sau cultura rusă. „Rusofobia” și stereotipurile despre înclinațiile rusești înnăscute pentru imperialism și dictatură servesc doar intereselor lui Putin.

Putin și regimul său autocratic au împins Rusia în conflict cu Occidentul democratic și liberal și, în special, cu Statele Unite. Dar Putin nu va conduce Rusia pentru totdeauna. Într-o zi, o schimbare a conducerii, și poate chiar a sistemului de guvernare al Rusiei, va deschide posibilitatea unor relații mai bune între Washington și Moscova. Prin îngrădirea lui Putin acasă și în străinătate, interacțiunea cu regimul său acolo unde este prudent și posibil și adresarea directă către poporul rus, administrația lui Biden poate începe să pună bazele pentru acea zi, oricât de îndepărtată ar fi aceasta. >>

• MICHAEL McFAUL este Senior Fellow la Hoover Institution şi director şi profesor de ştiinţe politice la Freeman Spogli Institute for International Studies, la universitatea Stanford. Este şi autorul cărții De la războiul rece la pacea fierbinte: un ambasador american în Rusia lui Putin. Din 2012 până în 2014, a fost ambasador al SUA în Rusia.

Cum poate face diferenţa vaccinarea anti-Covid. Primele dovezi, „din teren”, că revenirea la normal depinde numai de „înţepătură”