Partidul neonazist grec Zori Aurii, declarat „organizație criminală”. Verdictul istoric a provocat incidente

Partidul grec Zori Aurii (neonazist) a fost calificat miercuri drept „organizaţie criminală” de către Curtea Penală din Atena, iar liderul formaţiunii şi principalele cadre ale acesteia au fost găsite vinovate de faptul că au condus această „organizaţie criminală” într-un verdict istoric, aclamat de mulţime şi punctat de incidente, relatează AFP.

În faţa tribunalului s-au adunat peste 15.000 de manifestanţi, potrivit poliţiei, la apelul mişcării antifasciste, sindicatelor şi partidelor de stânga.

Urlând de bucurie la anunţarea verdictului la megafon, manifestanţi au aruncat cu cocteiluri Molotov, iar forţele antirevoltă, prezente în număr mare, au replicat cu gaze lacrimogene, grenade asurzitoare şi tunuri cu apă – timp de 20 de minute -, a constatat o jurnalistă AFP.

După cinci ani şi jumătate de proces, liderul şi fondatorul Zorilor Aurii, Nikos Michaloliakos, în vârstă de 62 de ani – un negaţionist al Holocaustului şi un admirator al naţional-socialismului (nazism) – a fost găsit vinovat de faptul că a „condus” şi ”făcut parte dintr-o organizaţie criminală”, dar şi alte şase cadre din partid.

De asemenea, alţi aproximativ 45 de deputaţi şi membri ai Zori Aurii au fost găsiţi vinovaţi de ”apartenenţă” la o organizaţie criminală.

Alţi 15 inculpaţi au fost achitaţi.

Doar aproximativ zece dintre cei 68 de inculpaţi au fost prezenţi, într-o sală de şedinţe ”aerisită”. Principalele cadre ale partidului au fost absente la citirea veridctului.

Ele urmează să-şi afle pedepsele într-o şedinţă ulterioară, însă riscă între cinci şi 15 ani de închisoare.

Curtea Penală din Atena l-a găsit pe Yorgos Roupakias, un membru Zori Aurii, vinovat de uciderea unui rapper antifascist în 2013.

Activistul de stânga Pavlos Fyssas a fost asaisnat cu arma albă, în noaptea de 18 septembrie 2013, la vârsta de 34 de ani, în faţa unei cafenele, în cartierul său, Keratsini, la periferia de vest a Atenei.

Ucigaţul său, care a recunoscut că l-a ucis, riscă închisoarea pe viaţă.

”Pavlos, fiul meu, ai reuşit”, a declarat mama victimei, Magda Fyssas, foarte emoţionată după verdict.

Părinţii lui Pavlos Fyssas au ascultat verdictul aşezaţi în partea din spate a sălii de judecată.

Magda Fyssas s-a ridicat, cu pumnii strânşi, la auzirea hotărârii, şi a lovit frenetic balustrada scării din faţa sa, după care a ieşit din sală să fumeze.

”Este o decizie pozitivă”, a declarat tatăl rapperului ucis, care aşteaptă ”să vadă acum pedepsele”.

„O MARE VICTORIE”

Afară, mulţimea a exaltat de bucurie de la primul verdict. Pe măştile de protecţie, pancartele şi banderolele purtate de manifestanţi mesaje proclamau ”Poporul vrea naziştii în închisoare”.

”Este o mare victorie”, şi-a exprimat satisfacţia Giorgios Papanikolaou din cadrul Partidului Antarsya (extremă stânga). ”este foarte important ca partidul să fie calificat organizaţie criminală şi nu doar să fie judecat pentru uciderea lui Fyssas”, a declarat el pentru AFP.

”Însă lupta împotriva ideilor naziste şi rasiste continuă”, a adăugat manifestantul, în timp ce coloana se îndrepta, strigând ”Pavlos trăieţte mai mult ca niciodată azi”, către piaţa centrală din Atena, în faţa Parlamentului grec.

În acest proces-fluviu, Zori Aurii era judecat în alte două dosare cu privire la ”tentative de omor” implicând de asemenea membri ai partidului – unul vizând pescari egipteni, la 12 iunie 2012, iar celălalt vizând membri ai Sindicatului comunist PAME, la 12 septembrie 2013.

La ieşirea din tribunal, avocaţii părţilor civile au salutat o ”decizie istorică”. ”Zori Aurii este o organizaţie criminală nazistă”, şi-a exprimat satisfacţia Thanassi Kampayannis, avocatul Sindicatului PAME.

”S-a făcut dreptate: Zori Aurii este o organizaţie criminală”, a declarat pentru AFP şi Kostas Papadakis, avoatul pescarilor egipteni.

Preşedinta completului, Maria Lepenioti, care citit numele acuzaţilor şi hotărârile, a văzut defilând 150 de martori şi aproximativ 50 de avocaţi, în cursul celor peste 400 de audieri, în ultimii cinici ani.

Mica formaţiune din anii ’90 Zori Aurii a fost înfiinţată de către Nikos Michaloliakos.

Dezastrul socio-politic de după criza financiară din 2010 a jucat în favoarea partidului noeonazist, ai cărui reprezentanţi au intrat pentru prima oară în Parlamentul grec în 2012.

La acea vreme, grupuri de bărbaţi în negru străbăteau străzile Atenei, îşi băteau crunt opozanţii cu picioarele sau cu bare de fier şi scandau ”Sânge, onoare, Zori Aurii”.

Catalogat drept ”istoric” de către lumea politică şi partea civilă, acest proces a antrenat declinul masiv al formaţiunii, a cărui conducere reneagă în prezent ideologia nazistă.

La ultimele alegeri legislative, în iulie 2019, Zori Aurii nu a obţinut niciun mandat de deputat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here