Pe măsură ce popularitatea sa scade, Zelenski își restrânge cabinetul. Strategia din spatele unei remanieri-spectacol

Sursa: Flickr

Miercuri, parlamentul ucrainean s-a reunit pentru a aproba un val neașteptat de demisii. A fost începutul primei remanieri majore din timpul războiului declanșate de președintele Volodimir Zelenski, un carusel de promovări și expedieri, scrie The Economist.

Președintele a vrut un spectacol rapid pentru a-și croi drum spre prima pagină a ziarelor. Rezultatul, în urma căruia chiar și membri ai propriului partid și-au bătut joc de procedură, a sugerat o disfuncționalitate crescândă în cadrul guvernului.

Printre cei nominalizați pentru demitere s-au numărat nume grele. Doi viceprim-miniștri, Irina Veresciuk și Olga Stefanișîna. Ministrul justiției, Denis Maliuska. Carismaticul șef al Ministerului Industriilor Strategice, Oleksandr Kamîșin. Ministrul mediului, Ruslan Strileț, și șeful Fondului Proprietății de Stat, Vitalii Koval. Poate cel mai cunoscut dintre cei care pleacă este Dmitro Kuleba, veteranul ministru de externe. Explicându-și remanierea, Zelenski a declarat că țara are nevoie de o „nouă structură”. Mai mult ca sigur nu i-a scăpat scăderea masivă a popularității guvernului înregistrată de sondaje în ultimele luni. Având în vedere că alegerile au fost anulate pe durata războiului, aceasta a fost una dintre singurele pârghii pe care le putea acționa.

Tensiunile dintre președinte și ministrul său de externe au crescut de la începutul invaziei la scară largă în 2022. Înainte de această dată, carierele celor doi bărbați se armonizau. Zelenski l-a scos pe diplomatul tocilar din relativa lui obscuritate în 2019, numindu-l mai întâi viceprim-ministru, apoi ministru de externe. Un comunicator ascuțit cu ochelari rotunzi – mai degrabă Harry Potter decât John Lennon – și cravate Vivienne Westwood, Kuleba a devenit respectat în rândul diplomaților străini din Kiev și din Occident. Dar, în cele din urmă, diplomația sa sofisticată nu s-a potrivit întotdeauna cu retorica crudă și emoțională a șefului său.

Nemulțumirea cancelariei prezidențiale a fost aceea că Kuleba a evitat să-și murdărească mâinile. „Ei cred că-i plăcea doar să adune victorii”, spune un deputat din blocul președintelui. „El nu vede lucrurile până la capăt”.

Surse din interior sugerează că soarta lui Kuleba a fost pecetluită în aprilie, când Andrii Sîibiha, despre care se spunea că ar fi fost înlocuitorul său, a fost mutat din biroul președintelui pentru a deveni ministru-adjunct. Mai multe surse apropiate președintelui au sugerat că presiunile din partea Departamentului de Stat american au împiedicat atunci schimbarea. Cu sezonul electoral în desfășurare în America, atenția este acum îndreptată în altă parte, notează o sursă.

Totuși, presiunea americană pare să fie la originea unei alte schimbări în echipa de vârf a lui Zelenski, Rostîislav Șurma, un consilier prezidențial influent, dar controversat, părăsindu-și rolul din culise. Se așteaptă ca Oleksandr Kamîșin, ministrul demisionar al industriilor strategice, să preia o parte din portofoliul lui Șurma. În vremuri normale, trecerea de la funcția de ministru la cea de consilier prezidențial ar putea fi considerată o retrogradare. Surse din interior spun că, într-o perioadă în care puterea funcției prezidențiale a crescut, contrariul este valabil. Două surse sugerează că Herman Smetanin, șeful în vârstă de 32 de ani al companiei de stat ucrainene de apărare, este posibil să îl înlocuiască pe Kamîșin la minister.

Având în vedere centralizarea care a avut loc deja în timpul războiului, este puțin probabil ca schimbările ministeriale să aibă un impact serios – fie asupra guvernului, fie asupra liniilor de front din estul Ucrainei, care par din ce în ce mai precare. Cu toate acestea, mai multe surse descriu schimbările drept o consolidare suplimentară a puterii în jurul influentului șef de cabinet al lui Volodimir Zelenski, Andrii Iermak. „Au avut oameni loiali în jurul lor”, spune Iaroslav Jelejnîk, un deputat din opoziție. „Dar acum au oameni și mai loiali”.

Bricheta mongolă, atentă cu benzinarul-șef de la Kremlin. Dar numai pe moment