- << Cumva, Elon Musk va fi președinte al Americii fără a fi fost votat de către americani, va influența decisiv lumea largă indiferent dacă lumea largă își dorește sau nu asta. Din multe puncte de vedere, victoria lui Trump este în realitate victoria nerostită a lui Musk, un om atât de dedicat viitorului încât prezentul nici că mai contează. >>
Intuiam cele de mai sus în textul scris imediat după victoria lui Donald Trump în alegeri și victoria în general a lui Elon Musk și a unui puternic ecosistem de miliardari Big Tech, mai mult sau mai puțin cunoscuți opiniei publice internaționale.
De la data publicării textului, 8 noiembrie 2024, și până azi, trei luni mai târziu, premonițiile sumbre au fost mai mult decât confirmate de realitatea tot mai nebuloasă. Și pare a fi doar începutul.
De altfel, în ultima săptămână evoluțiile au accelerat chiar ca într-o mașină a timpului care ar putea întoarce lumea înapoi în vremuri ce s-au soldat cu tragedii imense.
Ceea ce vedem acum în atitudinea noii administrații din SUA față de Europa sunt o tendință bine conturată și un apetit ireal de a destrăma tocmai ceea ce, sub precedente administrații vizionare, America însăși a creat și îmbunătățit pe continent: pace, securitate, bunăstare și-un scut eficient în fața ideologiilor genocidare, precum nazismul, fascismul, comunismul.
Pentru lămuriri îndestulătoare, e suficient să privim cele trei axe de acțiune ale administrației Trump.
Demolarea Uniunii Europene sau, în cel mai bun caz, aducerea ei la irelevanță
Economic – prin intenția declarată și în c9urs de operaționalizare a unui război comercial total.
Politic – prin sprijinirea fățișă și de profunzime a mișcărilor interesate de slăbirea blocului comunitar, în speță a plarformelor, discursului și partidelor de extrema dreaptă. De la Londra la Paris, de la Berlin și până la București, Trump și oamenii săi nu cruță pe nimeni.
Social – ei bine, din punct de vedere social și cultural treaba se face tocmai prin apăsarea celor două pedale de mai sus, cea economică și cea politică.
Trio-ul care formează zona de “front office” a doctrinei trumpiste, Trump-Vance-Musk, lucrează intens la cucerirea continentului prin divizarea lui, după ce opt decenii predecesorii de la Casa Albă se chinuiseră a-l ține departe de războaie, de dictaturi și de colaps economic, contribuind la o formă rezonabilă de aducere laolaltă a unor națiuni cu istorii, frustrări și aspirații care, invariabil, în decursul istoriei, le împinseseră în toate combinațiile imaginabile de conflict.
Trump pare să uite, deși istoria propriei sale țări rămâne mărturie, faptul că America de după cel de-al doilea război mondial a căutat o punere laolaltă a europenilor tocmai pentru că America din timpul celui de-al doilea război mondial se simțise ea însăși amenințată de derivatele conflagrației izbucnite în Europa. (În treacăt fie spus, și presarea dd către Washington a unor țări asiatice-cheie, după 1945, de a se aduna și a lucra împreună în cadrul unui sistem de alianțe cu America în centrul său, tot o logică similară urmase, fusese tot un efect al senzației de vulnerabilitate pe care i-o crease și Pacificul Americii, în timpul aceluiași război mondial).
Chiar dacă nostalgicii de azi ai nazismului par să-l seducă iremediabil pe Elon Musk, acest informal co-președinte al Statelor Unite, acum 80 de ani tocmai nazismul devenise o potențială amenințare militară pentru însăși America; motiv pentru care, America lui Roosevelt și începuse, cu mult înainte de Pearl Harbor, să sprijine ultima redută de uscat până la ea, Marea Britanie; motiv pentru care, în câțiva ani, trupele americane au și ajuns până la Berlin.
De ce face Trump acest lucru? El este singurul care știe răspunsul cel mai bine. Noi putem ghici că poate avea legătură, pe plan intern, cu înclinația sa și a grupării MAGA către autoritarism, iar pe plan extern, cu stilul de prădător imobiliar în care Trump abordează orice teren/teritoriu din afara spațiului Statelor Unite.
Aruncarea Germaniei în haos, știut fiind că zdruncinarea Germaniei a condus mereu la zdruncinarea întregului continent
După 1945, America însăși i-a impus Germaniei postbelice, cu forța, următoarele principale lucruri:
- Inițial, o demilitarizare, apoi, în deceniile care au urmat, o remilitarizare limitată.
- Inițial, ocupație în toată regula, apoi, în deceniile care au urmat, un soi de cvasi-ocupație constructivă.
- mpăcarea cu vecinii, mai ales cu Franța, de unde și încurajarea formării embrionului a ceea ce azi e UE, de unde și încurajarea, în deceniile care au urmat, a dezvoltării plenare a embrionului comunitar.
- Nu în ultimul rând, America i-a mai impus Germaniei să rupă orice legătură cu și orice referință la nazism (cu arhitectura de cenzură și epurări care a însoțit în mod natural drumul spre închiderea căilor de acces la prezent și viitor a trecutului de sorginte hitleristă).
Toate cele patru puncte de mai sus, impuse de americani germanilor după al doilea război mondial, au șlefuit Germania pe care o știm azi, au fost mai mult decât binevenite și se regăsesc în legislația țării, ca și în modul de a fi care i-a (re)structurat pe germani din 1945 până în 2025.
Toate aceste lucruri bune, făcute de “fosta” Americă Germaniei și, implicit, europenilor în general, sunt azi în pericol de a fi spulberate de gândirea nouă a noii Americi.
Zilele trecute, la Munchen (ce coincidență sinistră!), vicepreședintele JD Vance a ținut un discurs-torpilă, iar în cursul vizitei sale s-a întâlnit cu șefa partidului care calcă pe urmele fostului partid hitlerist, dar de întâlnit nu s-a întâlnit și cu cancelarul în exercițiu, deși el a ținut timona departe impulsurile nenorocire ale Germaniei de acum nouă decenii.
Semnalul transmis de Vance e cu atât mai grăitor cu cât gesturile sale atroce din punct de vedere politic și istoric s-au consumat în plină campanie electorală germană, cu nici două săptămâni înainte de alegeri.
Mai mult, semn suplimentar că actuala administrație de la Washington nu mai are nicio problemă cu vehiculele politice din Germania, care ventilalează nostalgii naziste, e ofensiva condusă pe cealaltă axă a administrației Trump – axa Musk.
Deja de săptămâni bune, miliardarul și-a pus la dispoziția AfD și propria persoană, și platforma de social-media cu care încearcă să transforme lumea.
Odată, America fusese în prima linie a aneantizării moștenirii naziste și a anihilării din fașă a revenirii în actualitate a monstrului care a creat Holocaustul.
Acum, în schimb, sub stindardul “free-speech-ului” de tip tiranic, America s-a plasat în prima linie a forțelor care resuscitează fantomele Germaniei.
Cultivarea Rusiei lui Putin, încurajarea revizionismului de tip stalinist, alimentarea revizionismelor latente din Europa de Est
Lecția startului negocierilor de pace pentru încheierea războiului ruso-ucrainean e una istorică.
Administrația Trump a demarat procesul oferind totul Rusiei lui Putin și privând Ucraina lui Zelenski de orice i-ar fi putut oferi șanse decente.
Altfel spus, Trump a început mitraliind tabără agresată și livrând “muniție” taberei agresoare.
Până și Al Capone l-ar invidia pentru tupeu, din groapa în care i-au putrezit ciolanele!
Faptul că, procedând astfel, Trump a creat un pericol care depășește cu mult situația teribilă pe care o traversează strict Ucraina, poate fi lesne dedus din obiectivul rușilor la aceste negocieri, așa cum a fost el recunoscut de purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov: ”O rezolvare pe termen lung, o rezolvare viabilă este imposibilă fără o examinare globală a problemelor de securitate pe continent”.
Se impune de la sine gândul că în această formulare în fruntea priorităților Moscovei se află o eventuală punere în discuție a amprentei NATO în spațiul ex-sovietic și în cel aferent fostei orbite extinse a URSS (inclusiv România).
De notat totodată și șantajul de o extremă perversitate economică și strategică exercitat de Trump la adresa Ucrainei, căreia a încercat să îi impună cedarea a jumătate din rezervele minerale (și nu numai, căci informațiile scurse imediat fac trimitere și la infrastructuri sensibile, inclusiv porturi), fără însă ca Zelenski să primească la schimb timp rezonabil de analiză și mai ales garanții concrete de securitate pentru Ucraina.
Pentru ucraineni, mesajul inițial al lui Trump a fost clar: sunteți în meniu (deși Kievul cu siguranță conștientizase deja asta prin simplul fapt că a fost exclus de la masă).
Pentru europeni în general, e un semnal suficient de punere suplimentară în gardă față de obiectivele necuvântăte ale administrației Trump.
Dar există aici și un mesaj pe care românii ar face bine să îl capteze ca atare.
Mesajul că, dacă administrația Trump a fost în stare să șantajeze în asemenea hal Ucraina – cu privire la minerale, dar și cu privire la teritorii de cedat Rusiei -, nu mai poate fi exclus ca și România să fie expusă la ceva similar, într-un anumit concurs nefast de împrejurări din viitor.
Iar lucrurile ar putea sta chiar mai simplu în cazul României, pentru barosul și barosanii din noul Washington, având în vedere faptul că Ucraina e totuși o țară de mult mai mari dimensiuni și mai ales o țară care a demonstrat tot curajul din lume pentru a se opune mașinăriei militare rusești, vreme de trei ani. Spre deosebire de Ucraina, România e mai mică și nici nu a afișat același tip de testosteron (desigur și, înainte de toate, din fericire, întrucât România zilelor noastre nu a fost pusă într-o asemenea situație).
Dar viitorul se poate dovedi “complex”.
Ce ar putea păți România sub o administrație Trump care până acum nu s-a arătat decât neverosimil de înțelegătoare cu revizionismul (cel puțin cu cel rusesc)?
De pildă, pe relația cu Ungaria de azi, România s-ar putea trezi în ipostaza de ruda săracă a noii Americi, pe când Ungaria va fi ruda bogată a acestei Americi cu totul noi.
Victor Orban este amicul (ostentativ prezentat ca atare) noului cârmaci de la Washington și Mar-a-Lago.
Modelul politico-economic și social pe care Orban l-a impus în țara sa este considerat MODEL de către Trump, Vance și Elon Musk.
Ar fi oare absurd ca Orban să se simtă la un moment dat suficient de încurajat, în noile circumstanțe, pentru a da curs impulsului său revizionist în ceea ce privește teritoriile din vestul României?
Nu cred că ar fi. Nu cred că ar avea motive de a fi.
Față de Ucraina, pretențiile teritoriale ale Budapestei nu mai sunt demult ascunse după diverse măști.
Ar fi, deci, absurd să ne gândim că Donald Trump și Elon Musk ar ezita să sară cu toată greutatea lor în sprijinul unui eventual joc periculos făcut de Orban, legat de România?
Nu ar fi, puteți fi siguri.
Până la urmă, datele momentului sunt următoarele: Nu doar că Orban are urechea lui Trump, dar Orban are și urechea lui Putin, iar până una-alta, există semne că Putin poate avea urechea lui Trump.
Progresiști-neprogresiști, conservatori-neconservatori, căliniști-necăliniști, credincioși ori atei, etnici români sau etnici maghiari și alte etnii conlocuitoare – până la urmă cu toții suntem români născuți în România, indiferent că de baștină suntem ardeleni, olteni, munteni sau moldoveni.
Cu toții, indiferent de ceea ce ne desparte și mai ales prin prisma a ceea ce ne unește, avem motive suficiente să ne gândim urgent și fără prejudecăți la soarta posibilă a Transilvaniei și la posibila destabilizare a României, ca întreg, dacă trumpismul pe care îl vedem la lucru va derapa și în ceea ce ne privește pe noi, așa cum, iată, deja derapează în ceea ce îi privește pe alții.
La ipoteza explorată mai sus, ar fi sănătos să se gândească deja toți acei patrioți români (unii chiar sinceri, însă alții doar așa-zis) care azi se înghesuie să aplaude senzațiile tari create de administrația Trump peste tot în lume, care azi aplaudă sprijinul fățiș acordat lui Călin Georgescu și AUR-ului de către Elon Musk, de către diverși noi oficiali americani și de către tot mai numeroși propagandiști MAGA.
Ar fi totodată sănătos să se întrebe toți acești patrioți mai mult sau mai puțin autentici de ce, în paralel și dubios de sincronizat cu sfera Trump, aplauzele pentru politicienii romani autointitulați suveraniști curg la debit anormal de ridicat și de la Moscova, și de la Budapesta.
- PS: Un ultim gând, deopotrivă pentru autoritățile de la București și pentru creierele de la nivelul UE: Trump a demonstrat până acum că cedează și/sau negociază de pe poziții egale doar cu cel care, pe de o parte, are talie de categorie grea, iar pe de alta, nu ezită în a-și umfla convingător mușchii.
Un avertisment pentru Trump: Europa s-a fript după ce a mizat pe “business as usual” cu Putin
.
