Peskov: Rusia nu va accepta plafonarea preţului pentru petrolul rusesc

Rusia nu va accepta plafonarea preţului pentru petrolul rusesc şi analizează un răspuns, a indicat sâmbătă Kremlinul, după ce UE, ţările din G7 şi Australia au convenit asupra unui plafon de 60 de dolari pe baril, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.ro.

„Nu vom accepta acest plafon”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse.

Acesta a menţionat că Moscova era pregătită pentru o astfel de plafonare, fără a da alte detalii.

Rusia a afirmat în mod repetat că nu va furniza petrol ţărilor care aplică un plafon, poziţie reafirmată sâmbătă în social media de Mihail Ulianov, ambasadorul rus pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena.

„Începând din acest an Europa va trăi fără petrolul rus”, a scris el.

Ţările din G7, împreună cu Australia, au convenit vineri să plafoneze preţul petrolului rusesc la 60 de dolari pe baril, după acordul la care au ajuns joi cele 27 de ţări ale Uniunii Europene.

SINTEZĂ | Ultimele vești din Rusia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here