ACTUALIZARE. Între timp, SUA au remis Ucrainei documentul, iar potrivit presei internaționale, Washingtonul a fixat termene agresive pentru încheierea acordului. Cele 28 de puncte ale documentului integral – AICI. Personal, din perspectivă ucraineană, europeană și a comportamentului istoric al Rusiei, anticipez probleme de fond la punctele: 2, 3, 6, 10, 16, 19, 20c, 21a, 22, 26.
Dezvăluirile presei americane privind existența unui plan discutat în secret de SUA și Rusia, pentru încheierea războiului din Ucraina, plan totodată aprobat de președintele Donald Trump, sunt spectaculoase și au trimis o undă de șoc deopotrivă la Washington, la Kiev și în capitalele europene aliate Americii și care totodată și-au întețit în ultimul an sprijinul pentru Ucraina.
Înainte de toate, ar fi de notat faptul că detaliile din și despre acest plan sunt încă relativ sărace – deopotrivă cantitativ și calitativ -, iar conținutul a fost consultat de un număr restrâns de surse media și oficiale.
Totuși ideile directoare care au reușit să răzbată în spațiul public sunt mai degrabă de natură malignă: Ucraina nu a fost consultată, partenerii europeni ai SUA nici atât, Kievul este constrâns la sacrificii nu doar necinstite, ci de-a dreptul periculoase pentru viitorul Ucrainei, iar Moscova obține atât de multe, încât unele voci de la Kiev suspectează că totul ar fi fost redactat de oamenii lui Putin și doar aprobat de administrația Trump.
Apoi, de notat ar fi și “coincidența” temporală, care nu face decât să amplifice suspiciunile: planul e pe punctul de a le fi băgat pe gât ucrainenilor fix în cel mai prost moment din an pentru ei – la începutul iernii.
În Ucraina, începând din 2022, iarna a devenit un terorist în sine, având în vedere faptul că Rusia bombardează nebunește sistemul energetic ucrainean pentru a arunca populația în întuneric și frig, sperând ca astfel să îi slăbească moralul.
În ultimele săptămâni, atacurile rusești asupra obiectivelor civile s-au înmulțit înmărmuritor și au cunoscut un grad ridicat de sălbăticie – sălbăticie care poate fi lesne măsurată după tipul țintelor alese și numărul de victime înregistrate în rândul civililor.
În fine, “coincidența” face că planul aprobat de Trump le e vârât pe gât ucrainenilor într-o perioadă marcată și de izbucnirea celui mai mare scandal de corupție, la Kiev, scandal care a încins în mod legitim spiritele pe plan local și care, inevitabil, a pus sub o presiune infernală administrația Zelenski.
Prin urmare, pe lângă faptul că oamenii lui Putin și oamenii lui Trump au discutat în secret și peste capul Ucrainei și al țărilor UE, până și momentul ales pentru “vânzarea” lui pare a fi fost conceput pentru a reprezenta un factor suplimentar de presiune asupra Ucrainei.
Spectaculos și periculos, acest nou plan ivit pe vechea filieră Trump-Putin nu este totuși și ceva nemaivăzut, de când la Casa Albă s-a instalat actualul președinte.
De fapt, în esență, lumea asistă la reluarea unuia și a aceluiași film, în care orice demers de “pace” al echipei Trump are în centrul său același binom toxic: concesii maxime din partea Ucrainei și beneficii maxime pentru Rusia.
Asta sugerează cel puțin trei lucruri:
- Pe dosarul ruso-ucrainean, Trump nu pare nici dornic și nici capabil să schimbe o concepție și o metodă care și-au demonstrat în mai multe rânduri și ineficiența și lipsa de realism.
- Trump este incapabil să îl domine pe Putin, deși aici trebuie adăugat faptul că, până una-alta, incapabil s-a dovedit și să-i facă pe ucraineni (președinte, armată și popor) să se plieze.
- Disprețul lui Trump pentru Europa rămâne la cote astronomice, având în vedere că natura concesiilor pe care încearcă să le impună Kievului (cedări de teritorii-cheie pentru defensivă plus reducerea și dezechiparea parțială a armatei) și natura beneficiilor pe care se străduiește să i le așeze pe tavă lui Putin reprezintă pur și simplu o bombă cu ceas plasată inclusiv sub scaunul securității întregului continent european.
Nu mai puțin remarcabil în ceea ce privește acest plan de pace (comparat de unii cu un nou Ribbentrop-Molotov) e faptul că vine după o perioadă în care, după eșecul summitului din Alaska, tonul lui Trump la adresa lui Putin cunoscuse câteva vârfuri de virilitate.
Doar că și de data asta, ca în atâtea alte dăți pe parcursul lui 2025, după ce s-a răstit un pic la dictatorul rus, președintele american a sfârșit prin a-i aduce din nou ceaiul și a rămâne la dispoziția lui.
Nu este de mirare că primele reacții ale europenilor au curs, joi, într-un registru răspicat și incisiv. Până la urmă, pe continentul nostru un număr însemnat de țări se pregătesc pentru eventualitatea izbucnirii unui război de amploare, dincolo de Ucraina, declanșat de Rusia.
Pe deasupra, este și ironic, dar și de natură să zugrăvească fidel decuplarea administrației Trump de realitate faptul că Washingtonul încearcă să bage pe gâtul Kievului un plan extrem de favorabil Moscovei tocmai când Varșovia investighează un sabotaj rusesc pe teritoriul polonez, iar la Paris, șeful armatei franceze le-a cerut conaționalilor săi să fie pregătiți să le moară fiii pentru ca țara să se poată apăra de Rusia.
Europa nu este sută la sută gata de o lume în care securitatea garantată opt decenii de către americani pe continent să ajungă la zero și nici nu va fi gata prea curând la un asemenea nivel.
Dar nu mai puțin adevărat este și faptul că, în ultimul an cel puțin, statele europene au dat suficiente semnale că sunt chiar mai puțin pregătite să accepte faptul de a se preda necondiționat și fără luptă pretențiilor și amenințărilor Rusiei. De altfel, înarmarea, dezvoltarea industriei de apărare și pregătirea populației sunt în toi cam peste tot în spațiul european. La fel, sunt concepute modele extraordinare de finanțare și cooperare multinațională pentru tot acest efort.
Noul plan secret Trump-Putin e dăunător și dezamăgitor pentru aliații SUA din Europa, dar mai degrabă decât să taie elanul, are șanse de a accelera și de a aprofunda trezirea și pregătirea europenilor în ceea ce privește Rusia.
De consemnat, pe final, că prin politicile sale, marele “pacificator” de la Washington nu a făcut până acum decât să sporească riscul de conflict în Asia (via China), în Europa (via Rusia) și în Caraibe (via SUA).
S-o recunoaștem, fără urmă de îndoieli: este o contra-performanță cum rar găsești în istorie faptul că riscul unui conflict de anvergură continentală a devenit mai mare în epoca “pacificatorului” decât fusese până la instalarea acestuia la Casa Albă.
